luni, 29 iunie 2009
Rugaciune pentru duhovnic
Rugaciune pentru parintele duhovnic(de arhimandritul Sofronie)
2008 august 9
tags: proortodoxia, arhimandrit sofronie, rugaciune, parintele duhovnicby Cezar MachidonDoamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (N) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc. Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare, ca sa pun început bun de pocăinţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă, care se pogoară de la Tine Împăratul Luminii. Binesporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Amin.(Metanie)
Împărate Ceresc, Mângâietorule, deschide stavila cerului şi plouă peste duhovnicul meu (N) belşug de har şi bogată milă. Pogoară-te asupra lui, odihneşte în el pururea şi revarsă peste el mulţimea îndurărilor Tale. Amin.(Metanie)
Maica Domnului, acoperă cu atotputernicul tău Acoperământ pe robul tău, duhovnicul meu (N) şi roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască pentru rugăciunile tale. Izbăveşte-l de toată ispita trupească şi sufletească, curăţă-l, tămăduieşte-l, întăreşte-l şi sănătate deplină dăruieşte-i. Amin. (Metanie)
Cuvioase Părinte Siluane, roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (N), pentru rugăciunile tale. Cuvioase Arsenie cel Mare, roagă-te Bunului Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (N), pentru rugăciunile tale. Cele nouă Puteri Cereşti, Sfinţilor Români (mucenici şi muceniţe, cuvioşi şi cuvioase), Preacuvioşilor Părinţi ai noştri şi sfinţii a caror pomenire se face astăzi, împreună cu toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (N) pentru rugăciunile voastre. Amin.Amin. Amin.(Metanii)
from → Lumea Ortodoxiei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune ce crezi!