Sa avem grija ca tinerii sa fie cuminti pentru ca, am spune, de la neascultare pornesc toate relele. Cu trecerea timpului un obicei rau devine atât de daunator, încât nici un sfat, oricât de bun, nu-i mai poate ajuta pe cei ce s-au dedat unui viciu. Acestia se lasa condusi de diavol, ca niste prizonieri, oriunde le dicteaza. El e cel ce dicteaza si le da tinerilor poruncile pierzatoare, pe care ei le executa cu placere, bucurându-se numai de placerea prezenta, fara a se gândi nici un moment ca e urmata de durere. De aceea va rog sa-i ajutam pe copiii nostri, ca sa nu apese asupra noastra raspunderea pentru faptele lor rele.
Si tatii si mamele sunt rasplatiti deopotriva. Asculta ce spune Scriptura si unora si altora, caci nu le vorbeste mai putin femeilor decât barbatilor. Sfântul apostol Pavel spune: “… femeia, amagita fiind, s-a facut calcatoare de porunca”’ dar adauga: “dar ea se va mântui prin nastere de fii…” (I Timotei 2, 14-15).
El vrea sa spuna femeii urmatoarele: suferi ca prima femeie nu ti-a lasat altceva decât munci si dureri si nastere în veci ? Nu te speria si nu te mâhni si nu te revolta pentru ca bucuriile pe care le capeti din cresterea copiilor, daca vrei, te fac sa uiti durerile facerii si te fac sa simti ca, crescându-ti copiii, împlinesti o mare lucrare. Daca te îngrijesti sa le dai copiilor tai o educatie buna si îi conduci spre virtute, vei avea parte de mântuire. Munca, grija si aceasta lucrare a ta de mare însemnatate vor fi rasplatite din plin. Ca sa te convingi ca mama nu este numai cea care naste si ca nu în nasterea de prunci se afla rasplata, uite ce spune apostolul Pavel tot în aceeasi epistola despre vaduva: ” daca a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Nu spune doar daca a nascut, ci daca a crescut copii, pentru ca nasterea se datoreaza naturii, iar cresterea copiilor tine de o alegere.
Tot el, dupa ce a zis , “se va mântui prin nastere de fii”, nu s-a oprit aici, ci, vrând sa arate ca important nu este a naste, ci a creste si a educa copii, a adaugat: ” … daca va starui, cu întelepciune, în credinta, în iubire si în sfintenie” (I Timotei, 2, 15).
Vrea sa spuna asa: Atunci abia vei primi mare rasplata, când copiii pe care i-ai nascut vor starui în credinta, în iubire si în sfintenie.
Daca îi conduci spre credinta, iubire si sfintenie, daca îi stimulezi, daca îi înveti si îi sfatuiesti, pentru aceasta grija a ta te asteapta o mare rasplata de la Dumnezeu.
El vrea sa spuna femeii urmatoarele: suferi ca prima femeie nu ti-a lasat altceva decât munci si dureri si nastere în veci ? Nu te speria si nu te mâhni si nu te revolta pentru ca bucuriile pe care le capeti din cresterea copiilor, daca vrei, te fac sa uiti durerile facerii si te fac sa simti ca, crescându-ti copiii, împlinesti o mare lucrare. Daca te îngrijesti sa le dai copiilor tai o educatie buna si îi conduci spre virtute, vei avea parte de mântuire. Munca, grija si aceasta lucrare a ta de mare însemnatate vor fi rasplatite din plin. Ca sa te convingi ca mama nu este numai cea care naste si ca nu în nasterea de prunci se afla rasplata, uite ce spune apostolul Pavel tot în aceeasi epistola despre vaduva: ” daca a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Nu spune doar daca a nascut, ci daca a crescut copii, pentru ca nasterea se datoreaza naturii, iar cresterea copiilor tine de o alegere.
Tot el, dupa ce a zis , “se va mântui prin nastere de fii”, nu s-a oprit aici, ci, vrând sa arate ca important nu este a naste, ci a creste si a educa copii, a adaugat: ” … daca va starui, cu întelepciune, în credinta, în iubire si în sfintenie” (I Timotei, 2, 15).
Vrea sa spuna asa: Atunci abia vei primi mare rasplata, când copiii pe care i-ai nascut vor starui în credinta, în iubire si în sfintenie.
Daca îi conduci spre credinta, iubire si sfintenie, daca îi stimulezi, daca îi înveti si îi sfatuiesti, pentru aceasta grija a ta te asteapta o mare rasplata de la Dumnezeu.
Sa nu creada mamele ca se cuvine sa se ocupe numai de baieti sau numai de fete. Apostolul Pavel n-a facut aici nici un fel de deosebire. A spus doar: “daca a nascut si a crescut copii” si: “… daca va starui, cu întelepciune, în credinta, în iubire si în sfintenie”.
Trebuie sa avem grija si de unii si de ceilalti si, mai ales mamele, care stau mai mult acasa, pentru ca barbatii au si alte griji: slujba în cetate, calatoriile, piata. Femeia în schimb, fiind scutita de felul acesta de griji, se poate ocupa mai usor de copii, pentru ca are mult mai mult timp liber. Asa faceau femeile si în antichitate. A te ocupa de copii nu este o treaba obligatorie a barbatului, este o datorie a amândurora. Prin datorie înteleg ca trebuie sa se îngrijeasca de cresterea copiilor si sa-i conduca pe drumul cel bun.(Despre Ana I)
Trebuie sa avem grija si de unii si de ceilalti si, mai ales mamele, care stau mai mult acasa, pentru ca barbatii au si alte griji: slujba în cetate, calatoriile, piata. Femeia în schimb, fiind scutita de felul acesta de griji, se poate ocupa mai usor de copii, pentru ca are mult mai mult timp liber. Asa faceau femeile si în antichitate. A te ocupa de copii nu este o treaba obligatorie a barbatului, este o datorie a amândurora. Prin datorie înteleg ca trebuie sa se îngrijeasca de cresterea copiilor si sa-i conduca pe drumul cel bun.(Despre Ana I)
Barbatii trebuie sa urmeze exemplul sotiilor lor si sa se îngrijeasca sa-i educe pe copii în asa fel încât sa fie întelepti si cuminti. Nimic nu trebuie sa ne preocupe mai mult la tineri decât întelepciunea si buna-cuviinta. Tinerii sunt usor de ispitit. De aceea, aceeasi grija pe care o avem atunci când umblam cu lampile, trebuie s-o avem si cu copiii.
De multe ori, când slujnica aprinde lampa, îi spunem sa fie atenta sa nu se apropie cu ea aprinsa de stufaris sau de fân, ca nu cumva sa scape vreo scânteie si de acolo sa se întinda focul spre casa. Aceeasi grija s-o avem si fata de copii si sa nu-i lasam sa caute spre locurile cu slujnice usuratice si cu roabe destrabalate. Daca se întâmpla sa avem vreo asemenea servitoare sau vecina, sa-i sfatuim sa nici n-o priveasca nici sa intre în vorba cu ea, ca nu cumva sa se aprinda vreo scânteie în sufletul lor si sa-l arda cu totul iar noi sa ramânem
De multe ori, când slujnica aprinde lampa, îi spunem sa fie atenta sa nu se apropie cu ea aprinsa de stufaris sau de fân, ca nu cumva sa scape vreo scânteie si de acolo sa se întinda focul spre casa. Aceeasi grija s-o avem si fata de copii si sa nu-i lasam sa caute spre locurile cu slujnice usuratice si cu roabe destrabalate. Daca se întâmpla sa avem vreo asemenea servitoare sau vecina, sa-i sfatuim sa nici n-o priveasca nici sa intre în vorba cu ea, ca nu cumva sa se aprinda vreo scânteie în sufletul lor si sa-l arda cu totul iar noi sa ramânem
În toate necazurile sa cerem ajutorul lui Dumnezeu. Si daca nu avem copii, sa cerem, iar daca avem sa-i crestem cu multa grija si sa-i tinem departe pe tineri de orice viciu, dar mai ales de desfrânare.
E un razboi greu acesta si nimic nu-i ispiteste mai rau pe tineri decât desfrânarea. Sa-i împresuram de peste tot cu sfaturi, sa le spunem ce-i asteapta, sa-i speriem, sa-i convingem si, în ultima instanta, sa-i amenintam. Daca-si înving aceasta dorinta, nu vor mai fi stapâniti cu usurinta de vreo alta. Vor fi mai presus de bani, îsi vor stapâni pornirea de a se îmbata, se vor da înapoi cu cea mai mare grija si de la dezmat si de la legaturile primejdioase, îi vor respecta mai mult pe cei ce le-au dat viata, dar vor respecta mai mult oamenii în general. Si invers, cine nu respecta un tânar întelept?
Cine nu va îmbratisa si nu va saruta un tânar care si-a înfrânat dorintele nepotrivite? Si ce om cu stare nu va voi sa-i dea din toata inima fiica de sotie, chiar de-ar fi sa fie cel mai sarac din toti? Asa cum nimeni nu este atât de sarac, atât de strâmtorat sau de nefericit încât sa vrea sa se înrudeasca cu un tânar care traieste în risipa, nedezlipit de femeile usoare, fie el cel mai bogat om din lume, tot asa nimeni nu este atât de nesabuit încât sa respinga sau sa dispretuiasca un tânar cuminte si întelept.
Daca vrem sa fie respectati de oameni copiii nostri si iubiti de Dumnezeu, sa le împodobim sufletele si sa-i conducem cu întelepciune la casatorie. Astfel bunurile pamântesti se vor revarsa în casa lor ca din izvoare nesecate, Dumnezeu le va fi mereu binevoitor, se vor bucura de cinste si aici, în viata pamânteasca, si în cea viitoare si fie ca de ea sa ne bucuram si noi…(Despre Ana, II)
E un razboi greu acesta si nimic nu-i ispiteste mai rau pe tineri decât desfrânarea. Sa-i împresuram de peste tot cu sfaturi, sa le spunem ce-i asteapta, sa-i speriem, sa-i convingem si, în ultima instanta, sa-i amenintam. Daca-si înving aceasta dorinta, nu vor mai fi stapâniti cu usurinta de vreo alta. Vor fi mai presus de bani, îsi vor stapâni pornirea de a se îmbata, se vor da înapoi cu cea mai mare grija si de la dezmat si de la legaturile primejdioase, îi vor respecta mai mult pe cei ce le-au dat viata, dar vor respecta mai mult oamenii în general. Si invers, cine nu respecta un tânar întelept?
Cine nu va îmbratisa si nu va saruta un tânar care si-a înfrânat dorintele nepotrivite? Si ce om cu stare nu va voi sa-i dea din toata inima fiica de sotie, chiar de-ar fi sa fie cel mai sarac din toti? Asa cum nimeni nu este atât de sarac, atât de strâmtorat sau de nefericit încât sa vrea sa se înrudeasca cu un tânar care traieste în risipa, nedezlipit de femeile usoare, fie el cel mai bogat om din lume, tot asa nimeni nu este atât de nesabuit încât sa respinga sau sa dispretuiasca un tânar cuminte si întelept.
Daca vrem sa fie respectati de oameni copiii nostri si iubiti de Dumnezeu, sa le împodobim sufletele si sa-i conducem cu întelepciune la casatorie. Astfel bunurile pamântesti se vor revarsa în casa lor ca din izvoare nesecate, Dumnezeu le va fi mereu binevoitor, se vor bucura de cinste si aici, în viata pamânteasca, si în cea viitoare si fie ca de ea sa ne bucuram si noi…(Despre Ana, II)
La biserica de la vârsta prunciei
din “Parinti, copii si cresterea lor”
“Ana însa nu s-a dus cu el, spunând barbatului sau: ,, Când pruncul va fi întarcat de la sân si va creste, atunci am sa-l duc si va fi înfatisat el înaintea Domnului si va ramâne acolo pentru totdeauna” (I Regi, 1, 22).
Vezi? N-a avut încredere sa-l lase acasa si sa mearga la Templu. Aceasta pentru ca, din clipa în care i s-a dat darul, nu se îndura sa se înfatiseze nicaieri fara el. Sa-l duca, iarasi, la Templu si apoi sa-l ia si sa plece, se temea. De aceea a asteptat atât, ca sa se poata înfatisa împreuna cu darul ei, cu pruncul, atunci când se va putea. Apoi l-a dus, l-a lasat acolo si pruncului nu i-a parut rau ca s-a despartit de sânul mamei.
Stiti ca, de obicei, copiii plâng când sunt întarcati. Acesta însa, n-a plâns când s-a despartit de mama sa, ci a privit catre Domnul, Cel Care a creat-o si pe ea. N-a plâns, nici el n-a plâns nici dânsa când s-a despartit de pruncul sau.
Pentru ca, mijlocind harul, ea si-a învins afectiunea naturala, socotind ca ei sunt tot împreuna. Ana este precum vita de vie care îsi întinde lastarii departe de locul unde a rasarit si care ramâne înrudita si cu ultimul ei ciorchine, crescut undeva sus, cel mai departe. În timp ce ea locuia în cetate, îsi întindea trunchiul pâna la sanctuar si acolo atârna ciorchinele ei copt.
Distanta nu era deloc o piedica. Iubirea lui Dumnezeu îl unea pe copil cu mama sa. Chiar daca era înca mic, virtutea lui era deja coapta si deja le era învatator întru cinstirea lui Dumnezeu celor ce veneau la sanctuar. Acestia îl întrebau din curiozitate despre nasterea sa si aflând cum s-a petrecut plecau mângâiati, adica cu nadejde în Dumnezeu.
din “Parinti, copii si cresterea lor”
“Ana însa nu s-a dus cu el, spunând barbatului sau: ,, Când pruncul va fi întarcat de la sân si va creste, atunci am sa-l duc si va fi înfatisat el înaintea Domnului si va ramâne acolo pentru totdeauna” (I Regi, 1, 22).
Vezi? N-a avut încredere sa-l lase acasa si sa mearga la Templu. Aceasta pentru ca, din clipa în care i s-a dat darul, nu se îndura sa se înfatiseze nicaieri fara el. Sa-l duca, iarasi, la Templu si apoi sa-l ia si sa plece, se temea. De aceea a asteptat atât, ca sa se poata înfatisa împreuna cu darul ei, cu pruncul, atunci când se va putea. Apoi l-a dus, l-a lasat acolo si pruncului nu i-a parut rau ca s-a despartit de sânul mamei.
Stiti ca, de obicei, copiii plâng când sunt întarcati. Acesta însa, n-a plâns când s-a despartit de mama sa, ci a privit catre Domnul, Cel Care a creat-o si pe ea. N-a plâns, nici el n-a plâns nici dânsa când s-a despartit de pruncul sau.
Pentru ca, mijlocind harul, ea si-a învins afectiunea naturala, socotind ca ei sunt tot împreuna. Ana este precum vita de vie care îsi întinde lastarii departe de locul unde a rasarit si care ramâne înrudita si cu ultimul ei ciorchine, crescut undeva sus, cel mai departe. În timp ce ea locuia în cetate, îsi întindea trunchiul pâna la sanctuar si acolo atârna ciorchinele ei copt.
Distanta nu era deloc o piedica. Iubirea lui Dumnezeu îl unea pe copil cu mama sa. Chiar daca era înca mic, virtutea lui era deja coapta si deja le era învatator întru cinstirea lui Dumnezeu celor ce veneau la sanctuar. Acestia îl întrebau din curiozitate despre nasterea sa si aflând cum s-a petrecut plecau mângâiati, adica cu nadejde în Dumnezeu.
Ce trebuie sa învete tinerii ?
din “Parinti, copii si cresterea lor”
De aceea va rog pe toti sa va predati fiii si fiicele de la vârsta cea mai mica acestei liturghii si sa depuneti în sufletele lor bogatia care se potriveste vietii ceresti, fara sa ascundeti aur în pamânt sau sa adunati argint.
Depuneti în sufletele lor bunatatea, smerenia, buna-cuviinta, întelepciunea si orice alta virtute. Liturghia tocmai de aceasta cheltuiala are nevoie. Daca strângem aceasta bogatie pentru noi si pentru copiii nostri, si în aceasta viata ne vom bucura de stralucire, dar si în cea viitoare vom auzi vocea fericita cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaste ca ai Sai pe toti cei care L-au marturisit
din “Parinti, copii si cresterea lor”
De aceea va rog pe toti sa va predati fiii si fiicele de la vârsta cea mai mica acestei liturghii si sa depuneti în sufletele lor bogatia care se potriveste vietii ceresti, fara sa ascundeti aur în pamânt sau sa adunati argint.
Depuneti în sufletele lor bunatatea, smerenia, buna-cuviinta, întelepciunea si orice alta virtute. Liturghia tocmai de aceasta cheltuiala are nevoie. Daca strângem aceasta bogatie pentru noi si pentru copiii nostri, si în aceasta viata ne vom bucura de stralucire, dar si în cea viitoare vom auzi vocea fericita cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaste ca ai Sai pe toti cei care L-au marturisit
Nepasarea parintilor este rezultatul vietii rele a tinerilor
din “Parinti, copii si cresterea lor”
Exista, e adevarat, oameni mai rai decât magarii salbatici, neîmblânziti, care traiesc, ca si ei, în desert si dau din copite. Asa este si cea mai mare parte a tineretului nostru.
Tinerii nostri au dorinte salbatice, sar ca magarii si dau din copite. Se învârtesc peste tot, neînfrânati si nepasatori, si nu cauta ce le-ar fi de folos. Vinovatii sunt parintii, în timp ce ei îi silesc pe îmblânzitorii de cai sa le domesticeasca armasarii cu cea mai mare grija, nelasând mânzul mult timp dupa nastere nestrunit si fara capastru, pe proprii lor copii îi neglijeaza si îi lasa multa vreme sa se tot învârteasca fara rost, fara haturi si pustii de întelepciune, îi lasa sa se faca de rusine cu prostituatele si la jocurile de noroc, la tot felul de spectacole de pierzanie, în timp ce ar trebui sa-i predea nu femeilor usoare, ci celor întelepte si cu multa minte.
O astfel de femeie cuminte ar putea îndeparta un barbat de petrecerea pacatoasa a timpului si ar putea fi ca un capastru pe capul unui mânz. Destrabalatele si femeile adultere n-ar putea exista daca tinerii n-ar fi lasati liberi.
Daca un tânar are o sotie inteligenta, atunci aceasta sotie va avea grija si de casa si de numele si reputatia lui si îi va atrage consideratia celorlalti
din “Parinti, copii si cresterea lor”
Exista, e adevarat, oameni mai rai decât magarii salbatici, neîmblânziti, care traiesc, ca si ei, în desert si dau din copite. Asa este si cea mai mare parte a tineretului nostru.
Tinerii nostri au dorinte salbatice, sar ca magarii si dau din copite. Se învârtesc peste tot, neînfrânati si nepasatori, si nu cauta ce le-ar fi de folos. Vinovatii sunt parintii, în timp ce ei îi silesc pe îmblânzitorii de cai sa le domesticeasca armasarii cu cea mai mare grija, nelasând mânzul mult timp dupa nastere nestrunit si fara capastru, pe proprii lor copii îi neglijeaza si îi lasa multa vreme sa se tot învârteasca fara rost, fara haturi si pustii de întelepciune, îi lasa sa se faca de rusine cu prostituatele si la jocurile de noroc, la tot felul de spectacole de pierzanie, în timp ce ar trebui sa-i predea nu femeilor usoare, ci celor întelepte si cu multa minte.
O astfel de femeie cuminte ar putea îndeparta un barbat de petrecerea pacatoasa a timpului si ar putea fi ca un capastru pe capul unui mânz. Destrabalatele si femeile adultere n-ar putea exista daca tinerii n-ar fi lasati liberi.
Daca un tânar are o sotie inteligenta, atunci aceasta sotie va avea grija si de casa si de numele si reputatia lui si îi va atrage consideratia celorlalti
Pofta de înavutire distruge totul
din “Parinti, copii si cresterea lor”
Iubirea de bani pe toate le rastoarna, le distruge si lipseste de frica de Dumnezeu sufletele oamenilor, asa cum un tiran, sa spunem, pune stapânire pe o cetate. De aceea suntem indiferenti si nu ne pasa nici de mântuirea copiilor nostri, nici de propria noastra mântuire.
Noi un scop avem: cum sa devenim mai bogati si sa ne lasam averea altora si acestia, la rândul lor, altora si cei de dupa ei celor de dupa ei si tot asa. În felul acesta nu mai suntem stapânii banilor si ai mosiilor noastre, ci tot ce facem este sa le lasam mostenire mai departe.
De aici vine toata nebunia: din cauza poftei de avere cei liberi, copiii nostri, au ajuns mai vrednici de dispret decât sclavii. Pe sclavi, cel putin, tot îi mai certam, nu pentru ei însisi, ci tot pentru folosul nostru, dar cei liberi, stapâniti de iubirea pentru bani, nu au nici macar acest privilegiu, ci, dupa parerea mea, sunt mai prejos decât sclavii. Dar, ce spun eu decât sclavii, pentru ca ne punem copiii mai prejos si decât animalele.
din “Parinti, copii si cresterea lor”
Iubirea de bani pe toate le rastoarna, le distruge si lipseste de frica de Dumnezeu sufletele oamenilor, asa cum un tiran, sa spunem, pune stapânire pe o cetate. De aceea suntem indiferenti si nu ne pasa nici de mântuirea copiilor nostri, nici de propria noastra mântuire.
Noi un scop avem: cum sa devenim mai bogati si sa ne lasam averea altora si acestia, la rândul lor, altora si cei de dupa ei celor de dupa ei si tot asa. În felul acesta nu mai suntem stapânii banilor si ai mosiilor noastre, ci tot ce facem este sa le lasam mostenire mai departe.
De aici vine toata nebunia: din cauza poftei de avere cei liberi, copiii nostri, au ajuns mai vrednici de dispret decât sclavii. Pe sclavi, cel putin, tot îi mai certam, nu pentru ei însisi, ci tot pentru folosul nostru, dar cei liberi, stapâniti de iubirea pentru bani, nu au nici macar acest privilegiu, ci, dupa parerea mea, sunt mai prejos decât sclavii. Dar, ce spun eu decât sclavii, pentru ca ne punem copiii mai prejos si decât animalele.
Sa-i pregatim sa reziste la toate
din “Parinti, copii si cresterea lor”
Bogatia face mult mai mult rau, pentru ca îi face pe oameni sa fie nepregatiti pentru greutatile vietii. Sa ne pregatim, asadar, copiii încât sa poata face fata tuturor împrejurarilor si tuturor necazurilor, ca sa nu fie luati prin surprindere când apar.
din “Parinti, copii si cresterea lor”
Bogatia face mult mai mult rau, pentru ca îi face pe oameni sa fie nepregatiti pentru greutatile vietii. Sa ne pregatim, asadar, copiii încât sa poata face fata tuturor împrejurarilor si tuturor necazurilor, ca sa nu fie luati prin surprindere când apar.
Unde duce nepasarea fata de cresterea copiilor
din “Parinti, copii si cresterea lor”
De aceea se duce lumea de râpa - pentru ca neglijam copiii. In loc sa avem grija de educatia lor, ne preocupa averea pe care le-o lasam. De sufletul lor nici nu ne pasa si facem cea mai mare neghiobie posibila. Averile, pamânturile, oricât de multe si de scumpe ar fi, daca stapânul lor nu e un om plin de întelepciune, capabil sa le administreze cu virtute, se vor distruge si se vor pierde odata cu el, pricinuindu-i o mare paguba. Daca, însa, un suflet este puternic si plin de virtute, chiar daca casa îi e mai mult goala, va putea dobândi tot ce-si doreste cu usurinta.
din “Parinti, copii si cresterea lor”
De aceea se duce lumea de râpa - pentru ca neglijam copiii. In loc sa avem grija de educatia lor, ne preocupa averea pe care le-o lasam. De sufletul lor nici nu ne pasa si facem cea mai mare neghiobie posibila. Averile, pamânturile, oricât de multe si de scumpe ar fi, daca stapânul lor nu e un om plin de întelepciune, capabil sa le administreze cu virtute, se vor distruge si se vor pierde odata cu el, pricinuindu-i o mare paguba. Daca, însa, un suflet este puternic si plin de virtute, chiar daca casa îi e mai mult goala, va putea dobândi tot ce-si doreste cu usurinta.
va multumesc pentru aceste sfaturi. am si eu 2 copii
RăspundețiȘtergere