Lacomia

Patima lacomiei

Ce este lacomia?

"Mai intai trebuie sa incepem lupta impotriva lacomiei, care este pofta nesatioasa a pantecelui" ("Asezamintele manastiresti", cap. V, nr. 3, p. 165).

Care sunt urmarile ei?

"Cantitatea mancarii toceste ascutimea mintii si, ingreunand si duhul o data cu trupul, atata focul primejdios al patimilor. Un pantec imbuibat cu tot felul de alimente naste semintele desfraului si mintea inabusita de greutatea mancarurilor nu mai poate pastra carma dreptei chibzuinte. Mintea negresit se ameteste nu numai de betia vinului: necumpatarea la toate mancarurile o face sa se clatine si sa se poticneasca si o despoaie de orice imbold spre nevinovatie si neprihanire. Desfraul si pierzania le-a venit celor din Sodoma nu de la betie, ci de la imbuibarea de paine. Asculta cum mustra Domnul Ierusalimul prin glasul profetului: "Prin ce-a pacatuit, in adevar, sora ta Sodoma, decat ca-si manca painea sa pana la satiu si imbuibare?" (Iezechiel 16, 49). Fiindca din pricina excesului de paine se aprinsesera de focul nestins al carnii, drept osanda dumnezeiasca sunt arsi de foc si pucioasa venite din cer. Or, daca pe aceia numai necumpatarea la paine i-a impins in prapastia atat de adanca a ticalosiilor, ce trebuie sa cugetam despre cei care, cu trup sanatos, isi ingaduie o hranire fara de masura de carne si vin, folosindu-le nu dupa cat le cere slabiciunea trupului, ci dupa cat ii indeamna pofta inimii." (Ibidem, cap. 5-6, p. 166-l67)

Manifestarile lacomiei

"Trei sunt, intr-adevar, felurile de lacomie a pantecelui: una care il sileste [pe om] sa o ia inaintea orei regulate pentru masa, alta care se multumeste doar cu umplerea si incarcarea pantecelui cu orice fel de bucate, a treia care umbla dupa mancaruri mai rare si, deci, mai pretentioase". (Ibidem, cap. 23, p. 177)

Infranarea

Cei bolnavi pot dobandi virtutea infranarii

"Subrezenia trupului nu-i o piedica pentru curatia duhului, daca isi ingaduie doar atata hrana cata cere corpul plapand si nu placerea. Mai usor s-au vazut oameni care se lipseau in tot chipul de mancaruri mai bogate, decat de aceia care sa se foloseasca in mod cumpatat de cele trebuincioase sanatatii. Primii isi refuzau totul de dragul infranarii, iar acestia, ingaduindu-si-le pe toate din motive de sanatate, uitau de masura la care sa se opreasca. Si trupul slab isi are izbanda infranarii sale cu conditia de a se feri de mancarurile permise unei sanatati plapande cand inca mai simte nevoia de mancare... Mancarurile mai hranitoare, care contribuie la sanatatea trupeasca, nu sunt o primejdie nici pentru curatenia morala, daca sunt folosite cu cumpatare. Toata energia dobandita din aceasta hrana este in adevar cheltuita in suferinta si slabirea produsa de boala. De aceea, daca nici unei stari de sanatate nu-i este refuzata virtutea infranarii, nici curatenia desavarsita nu-i este oprita... Oricat de slaba i-ar fi cuiva sanatatea, va putea atinge desavarsirea virtutii deopotriva in toate cu cei robusti si sanatosi, daca isi va infrana prin taria duhului dorintele, pe care nu i le mai impune slabiciunea carnii lui". (Ibidem, cap. 7, p. 167-l68)

In ce consta infranarea trupului?

"Masura postirilor si infranarii consta numai in limitarea hranei si in chinuirea trupului. Si desavarsirea virtutii tocmai acest hotar il impune tuturor: sa punem capat mancarurilor trebuincioase trupului atunci cand pofta inca nu s-a stins".

"Numai atata hrana sa-si ingaduie fiecare, cata, in chibzuinta rece a infranarii, va fi gasit ca-i este de-ajuns pentru a trai, nu cata ii cere pofta". (Ibidem, cap. 7, p. 167)

"Apostolul adauga: "Grija de trup sa n-o faceti spre pofte" (Romani 13, 14). Deci nu s-a opus ingrijirii carnii, insa n-a ingaduit ca asta sa se faca spre pofte. El nu admite sa poarte cineva grija de placerile carnii, dar nu se opune preocuparilor de cele trebuincioase vietii: in primul caz, ca nu cumva, din ingaduinta binevoitoare fata de trup, sa se alunece spre vatamatoarele preocupari de placerile carnii, iar in al doilea caz, ca nu cumva trupul, istovit din vina noastra, sa nu mai poata raspunde trebuincioaselor sarcini spirituale". (Ibidem, cap. 8, p. 168)

Cum poate fi castigata si mentinuta infranarea trupului?

"Respectarea posturilor canonice este folositoare cu adevarat si trebuie pastrate cu orice pret; insa, daca dupa ele nu va urma o masa cumpatata in mancari, nu se va putea a-junge la treapta curatiei duhului. Caci flamanzirea indelungatelor postiri, urmata de satiul trupului duce mai degraba la o oboseala de catva timp, decat la curatia sfinteniei. Curatia duhului este strans legata de flamanzirea trupului. Nu are curatenia unei sfintenii necurmate, cine nu se impaca cu gandul sa pastreze necontenit o aceeasi stapanire de sine. Niste postiri oricat de aspre, urmate de o imblanzire fara de masura, devin zadarnice si aluneca indata spre pacatul lacomiei pantecelui. Mai buna este o hrana zilnica chibzuita cu moderatie decat un post greu si lung la intervale de timp". (Ibidem, cap. 9,p. 168)

Infranarea nu inseamna doar abtinerea de la mancaruri, ci, mai ales, infranarea de la pacatele sufletului

"Dar sa nu credem ca poate fi indestulator pentru desavarsirea inimii si neprihanirea trupului numai acest post de mancari vazute, daca nu se va uni acestuia postul sufletului. Caci si acesta isi are mancarurile lui vatamatoare, de care ingrasandu-se se rostogoleste in prapastiile desfraului, chiar fara belsug de hrana. O asemenea hrana, si chiar foarte placuta, este defaimarea. Si mania ii este tot hrana si, desi foarte neplacuta, ii ofera totusi sufletului un aliment nefericit si in acelasi timp il doboara cu gustul lui ucigator. Si pizma este o hrana a mintii, pe care o slabeste cu sucurile ei otravitoare si nu inceteaza s-o chinuiasca, nefericind-o necontenit cu bunastarea si fericirea altora.

Cenodoxia, adica slava desarta, este si ea o hrana a sufletului, care, pentru moment il mangaie cu desfatare, dar apoi il goleste si il despoaie de orice virtute, facandu-l sterp si lipsit de roadele duhului... Orice pofta si cutreier al unei inimi nestatornice sunt la fel o hrana a sufletului, pe care il intretin cu mancari vatamatoare, lipsindu-l insa pentru viitor de painea cereasca si de hrana cea adevarata".

"Retinandu-ne din toate puterile de la toate acestea, prin cea mai sfanta postire, vom face folositoare si buna si respectarea postului trupesc. intr-adevar, chinuirea trupului, unita cu strivirea sufletului, va oferi lui Dumnezeu jertfa cea mai placuta si un lacas de sfintenie in adancul inimii neprihanite. Insa, daca, postind trupeste, suntem ingenunchiati de cele mai primejdioase patimi ale sufletului, zadarnica ne va fi zdrobirea carnii, dupa ce am fost pangariti in partea cea mai pretioasa, pacatuind tocmai prin substanta prin care devenim salas al Duhului Sfant.

Negresit, nu atat trupul stricacios, cat mai ales inima curata ajunge lacas lui Dumnezeu si templu al Duhului Sfant. Se cuvine deci ca, in timp ce posteste omul din afara si cel dinauntru sa se retina de la mancari vatamatoare. El mai ales sa fie daruit curat lui Dumnezeu, pentru a se face vrednic sa-L primeasca in sine pe Hristos ca oaspete, precum ne aminteste Sfantul Apostol prin cuvintele: "in omul dinauntru sa Se salasluiasca Hristos, prin credinta, in inimile voastre" (Efeseni 3,16-l7). Prin urmare, sa stim ca de aceea supunem trupul la chinul infranarii, ca sa putem ajunge prin acest post la curatia inimii". (Ibidem, cap. 21-22, p. 175-l76)


Pentru pastrarea curatiei inimii trebuie adaugate si celelalte virtuti

"Pentru pastrarea curatiei duhului si a trupului nu-i indestulatoare numai infranarea de la mancare, fara alaturarea si a celorlalte virtuti. De aceea, mai inainte de toate, trebuie invatata umilinta... trebuie sa ne ferim de agonisirea banilor... trebuie potolita intaratarea maniei, biruita descurajarea tristetii, dispretuita slava desarta. Trebuie calcate in picioare ifosele mandriei si, Dumnezeu fiindu-ne necontenit prezent in minte, sa oprim umbletul nestatornic si ratacitor al gandului si sa-l readucem din cutreierul lui primejdios la contemplarea lui Dumnezeu...

Caci nu-i cu putinta sa fie stinse imboldi-rile aprinse ale trupului mai inainte de a fi fost nimicite cu totul si focarele celorlalte patimi principale". (Ibidem, cap. 10-l1, p. 169)

"O cetate intarita cu ziduri oricat de inalte, si cu porti oricat de strasnic zavorate, va fi pustiita prin tradarea unei singure usite oricat de mici. intr-adevar, ce importanta are ca dusmanul primejdios se strecoara inlauntrul cetatii peste zidurile inalte si prin spatiul larg al portilor sau prin strabaterea tainica a unei galerii inguste". (Ibidem, cap. 11, p. 170)

"Deci mai intai trebuie sa biruim pofta pan-tecelui si sa ne usuram sufletul nu numai prin postiri, ci si prin vegheri, citit si cainta deasa a inimii, in care sa plangem la amintirea, ori a amagirilor, poate, ori a infrangerilor noastre". (Ibidem, cap. 14, p. 171)

Dobandirea infranarii

Infranarease dobandeste prin departarea de cele trecatoare si indreptarea spre cele vesnice

"Inima ni se aprinde cand de groaza pacatelor, cand de dorinta desavarsirii si sfinteniei, incat, cuprinsi si stapaniti deopotriva de griji si meditatii de acest fel, recunoastem ca hrana ne este ingaduita nu atat spre placere, cat impusa ca povara. Vom simti astfel ca ea ne este data mai mult ca o trebuinta a trupului, decat ca o dorinta a sufletului.


Stapaniti de acest indemn sufletesc si de o necurmata cainta, vom infrana zburdaciunea carnii cu imboldirile ei primejdioase pe care caldura hranei o face mai inversunata. Astfel, cu ploaia lacrimilor, izvorate din plansul inimii, vom putea stinge cuptorul trupului nostru... Prin harul lui Dumnezeu si prin Duhul Sau, Care varsa roua cea racoritoare peste inimile noastre, clocotul poftelor trupesti va putea fi potolit cu totul". (Ibidem, cap. 14, p. 171) "Prin ravna spre desavarsire sa stingem pofta gurii si a pantecelui. De aceea cu vazul indreptat spre virtute, trebuie nu numai sa inabusim orice pofta de mancare fara de masura, dar chiar cea trebuincioasa naturii insasi s-o primim nu fara o neliniste sufleteasca, de parca ar fi potrivnica neprihanirii. In sfarsit, asa sa ne randuim cursul vietii noastre, incat sa nu mai existe nici un moment in care sa ne simtim abatuti de la indeletnicirile noastre sufletesti, oricat ne va sili trupul slab sa ne coboram si la grija de trebuintele lui". (Ibidem, p. 172)

"In niciun alt chip, fireste, nu vom putea dispretui placerile mancarurilor pamantesti, decat daca mintea, pironita in contemplare divina, isi va gasi desfatarea mai degraba in dragostea pentru virtuti si in frumusetea hranei ceresti. Numai asa toate cele pamantesti vor fi desconsiderate ca lucruri trecatoare de cel ce-si va indrepta pentru totdeauna vazul mintii spre cele neschimbatoare si vesnice, contempland cu inima, inca aflandu-se in trup, fericirea lacasului viitor". (Ibidem)

"Cel ce se sileste sa obtina nemasurate rasplati pentru indemnurile lui, indreptandu-si privirile concentrate in directia sulitei spre tinte foarte mici asezate sus, stie ca laurii unei mari slave si castigarea premiilor constau in atingerea acestor tinte. De aceea, retinandu-si privirea de la orice altceva, trebuie s-o indrepte intr-acolo unde stie ca este pusa cea mai inalta rasplata, pe care, negresit, o va pierde daca isi va abate oricat de putin ochiul de la tinta. Astfel, biruind pofta gurii si a pantecelui cu ajutorul acestui vaz, nu vom fi declarati, nici robi ai carnii si nici intinati de vicii ticaloase... caci desavarsirea omului launtric porneste de la virtutea infranarii". (Ibidem, cap. 15, p. 172)


Infranarea - temelie a biruintei asupra patimilor

"In adevar, nu-i temelie mai tare in toate luptele decat aceea de a inabusi mai intai ademenirile dorintelor carnii. Caci fara sa-si biruie propria carne, nimeni nu va putea lupta..., nici nu va merita cununa gloriei pentru izbanda". (Ibidem, cap. 16, p. 172) Negresit este cu neputinta ca un pantec satul sa incerce luptele omului launtric, si de-altfel nici nu este vrednic sa fie impins la lupte mai tari cel ce poate fi usor doborat". (Ibidem) "Neprihanirea omului launtric se observa in desavarsirea acestei virtuti". (Ibidem, cap. II)

Sf. Ioan Casian