Icoana

Consideratii asupra spiritualitatii icoanei
Cuvant si imagine
In traditia ortodoxa, icoana face parte integranta din serviciul divin; ea constituie pentru credincios "un mijloc de a cunoaste pe Dumnezeu si de a se uni cu El" (Leonide Ouspensky). Biserica intreaga, cu arhitectura si frescele (ori mozaicurile) sale, tine de categoria icoanei; ea constituie in spatiu ceea ce desfasurarea liturgica constituie in timp : anticiparea imparatiei (lui Dumnezeu), participarea "de taina" la parusie. In cultul divin, cuvant si imagine formeaza o totalitate de neseparat, o adevarata "pnevmatosfera", in care se degaja semnificatia Scripturii, dimensiunea propriu-zis teologica (in sens contemplativ) a iconomiei divine, inca din Vechiul Testament trebuie sa degajam notiunea de Cuvant de sensurile pur verbale care i se dau de cele mai multe ori. Daca icoana este un lucru imposibil inainte de intrupare, Biblia este plina de viziuni, actiunea Celui viu se inscrie in imagini si in semne (care sunt uneori gesturi). Cvasiabsenta figuratiei in perioada Vechiului Testament - chiar cei doi heruvimi de pe arca aliantei nu fac decat sa serveasca drept cadru unei prezente inca invizibila - delimiteaza spatiul unei asteptari. Interdictia din cartea Iesire (XX, 4) si cea din Deuteronom (V, 12-19) alcatuiesc un fel de prefigurare "in gol (in adanc)", pur apofatica, a intruparii: ele indeparteaza idolul din asteptarea (lui Mesia), din implorarea Fetei (divine).
Intruparea nu are sens decat in tensiune cu aceasta revelatie biblica a unei transcendente inaccesibile si totodata personala, adica capabila sa se transcendeze (depaseasca) pe ea insasi, pentru a deveni comunicabila (tocmai aceasta tensiune va exprima distinctia palamita dintre esenta si energie). In opozitie cu culturile dimprejur, in care misuna (abunda) imaginile care pretind ca ele ar capta o atotprezenta in definitiv impersonala, Vechiul Testament respinge cu asprime orice reprezentare spatiala a lui Dumnezeu : "Sa nu-ti faci chip cioplit...". Deci un refuz de a incatusa pe Cel viu in imanenta unei naturi sfintite, in care Divinul ar fi reversul (spatele) impersonal al lumii; (deci) refuzul de a identifica pe Dumnezeu cu fantasmele inchipuirii.
Pe cat mi se pare, nu numai in Vechiul Testament exista aceasta prefigurare "in gol (in adanc)". Doua teme anunta in chip pozitiv icoana: tema Fetei (si a numelui divin) si tema slavei. Unul din laitmotivele Bibliei este aceasta rugaciune a credinciosului : "Spune-mi numele Tau!", "Arata-mi fata Ta!", cu certitudinea ca atunci el , va gasi propriul sau chip, deoarece el a fost facut "dupa chipul si asemanarea" lui Dumnezeu (Facere I, 27). Omul credincios sta "inaintea fetei" lui Dumnezeu Cel viu si presimte deja, in slava, Fata tainica, al carei reflex este el insusi. Dar era necesara aceasta indelungata predominare a timpului (Cuvantul) asupra spatiului (Viziunea) pentru ca credinta ca credinciosie lata de Dumnezeu Cel constant (nedezia) sa invinga extazul arhaic ca "dezincarnare" si "iesire din timp".
Slava lui Dumnezeu - ebraicul habod norul transluminos al lui sekina, lumineaza intregaa istorie biblica a lui Israel. Dumnezeu "se impodobeste cu maretie si se imbraca in frumusete", El "viaza si imparateste intru slava". E deajuns sa amintim (din Iesire) rolul norului si al coloanei (stilpului) de foc. Moise, pe Sinai, vede pe Dumnezeu "din spate" si ramane transfigurat, pastrand pe fata lui reflexul slavei (divine). Dar el trebuie sa-si acopere fata, intr-atata era pentru el de nesuferit aceasta slava care il izbea dinafara. "Sekina" planeaza peste Arca (Aliantei), slava apare din nou sub forma de nor la sfintirea templului lui Solomon, si daca stralucirea (iradierea) ei luminoasa dispare dupa aceea, rugaciunea lui Moise : "Fa-ma sa vad slava Ta!" (Iesire XXXIII, 18) isi prelungeste ecoul de-a lungul intregii istorii a lui Israel. Profetii vestesc restabilirea prin venirea lui Mesia ca pe manifestarea plenara a slavei divine. Pentru Iezechiel (I, 26), slava divina iradiaza dintr-o "forma de om", inscrisa in Dumnezeu. De asemenea, "Fiul Omului", de care ne vorbeste Daniel, este un fel de Om ceresc, de manifestare luminoasa, in forma de om, a lui Dumnezeu cel invizibil. Imnul slujitorului Domnului leaga aceasta slava ultima de patimile slujitorului, Caruia ii va reveni sarcina de a face sa straluceasca slava dumnezeiasca peste toti (Isaia XLIX, 3-6 ; LI, 5-7; LII, 13 - LIII, 12).
Icoana si intrupare
Fata, Numele si Slava, Slava Slujitorului patimilor si totusi biruitor in chip neasteptat, se manifesta pe deplin in Dumnezeul facut om. Hristos nu este numai Cuvantul Tatalui, ci si Chipul Sau consubstantial. Cel inaccesibil isi descopera numele Sau propriu in exproprierea totala de pe Cruce, si aceasta antinomie (care constituie, chiar dincolo de orice teologie negativa, adevarata apofaza) intre Cel inaccesibil (nepatruns) si Cel rastignit, aceasta antinomie-identitate devine pentru totdeauna masura fara masura a dragostei. Dumnezeu in Hristos devine lata, Fata ultima, Fata desfiguratului-transfigurat, Care nu are "nici frumusete, nici stralucire pentru a atrage privirile" (Isaia LIII, 2) si Care, totusi, iradiaza singura frumusete care nu este "estetica" ci "ontologica", aceea a "iubirii fara margini" a lui Dumnezeu fata de om.
Fata ultima, chip al chipurilor
Deja orice fata omeneasca nu pare reductibila la procesul cosmic singur. In ea se stravede, oricat de furisat, o realitate cu totul alta. Prin fata sa, omul transcende (depaseste) procesul material, el apare unic, inimitabil, scapa oricarei repetitii, oricarei conditionari, oricarei plasmuiri. Nimic nu reda mai sensibila enigma existentei. in temnita fara ziduri a lumii fata este ruptura (sfasietura) pregatitoare ori liberatoare, "o deschizatura spre transcendenta". Mai ales privirea exprima aceasta transparenta a materiei lumii la o alta lumina. Fata omeneasca este o cruce. Se incruciseaza pe ea comuniunea si agresivitatea, elanul catre libertate, catre nemarginire si nelinistea limitarii, decaderea si frumusetea. O cruce inegala: moartea are totdeauna ultimul cuvant. Fata se inchide iarasi, privirea judeca, masoara (cintareste, apreciaza), pietrifica. Sau inchid ochii unui mort.
A intalni pe Hristos, inseamna sa descoperi o fata care nu se va inchide niciodata, fata prietenului tainic care nu condamna ci imbratiseaza, o privire care nu ingheata ci elibereaza, Fata ultima care a traversat moartea si este deci iluminata pe vecie prin iubirea mai puternica decat moartea.
Astfel, icoana icoanelor este iata lui Hristos, aceasta individualitate umana concreta enipostaziata (personificata) - si prin ea intreaga sa fire omeneasca - in Persoana Fiului, "Unul din Sfanta Treime". "El este chipul (eixcov) lui Dumnezeu cel nevazut", spune Sfantul Pavel (Col. I, 15). Umanitatea transfigurata a lui Hristos este "vizibilul invizibilului", zile (Pseudo)-Dionisie Areopagitul, reluat de Sfantul Ioan Damaschin. Trebuie sa citam aci condacul Duminicii Ortodoxiei.
"Cuvantul cel de nedescris al Tatalui s-a facut descriptibil, intrupandu-se din tine, Maica lui Dumnezeu, si restabilind in vrednicia cea dintai chipul cel intinat, cu frumusetea dumnezeiasca l-a unit".
Desigur, Sinodul al VII-lea ecumenic a interzis reprezentarea lui Dumnezeu Tatal, izvorul Dumnezeirii, principiul Treimii. Dar Cel inaccesibil s-a facut de bunavoie comunicabil : "Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal", - zice Iisus (Ioan XIV, 9). Fundamentul icoanei este hristologic : "Deoarece Cel nevazut, imbracandu-se-cu trupul, s-a facut vizibil, tu poti sa figurezi (zugravesti) asemanarea Celui ce s-a aratat". Iar Sfantul Teodor Studitul (spune) : "Ca Cel nascut din Tatal cel de nedescris, Hristos nu poate avea chip (icoana) ...?
Dar ca Cel nascut dintr-o mama decriptibila, el are, fireste, un chip care corespunde celui al mamei sale. Daca el nu ar putea fi reprezentat prin arta, ar insemna ca El s-a nascut numai din Tatal si nu s-a intrupat. Dar asta ar fi cu totul impotriva intregii iconomii dumnezeiesti a mantuirii noastre". Chip care a fost non-chipul robului rastignit : pentru antici, robul era aprosopos (fara chip), "nu il vedeau". Tocmai prin asta, o fata dezbracata de orice masca a neantului, fata pascala, in care abandonarea (parasirea totala, singuratatea) "trece" in slava : Parintii de la Sinodul al saptelea au apropiat, in chip semnificativ, venerarea icoanei de "cinstirea pe care o dam chipului iacatoarei de viata cruci".
Astfel, intruparea fundamenteaza icoana si icoana manifesta (face vadita) intruparea. Ciclul nereprezentarii lui Dumnezeu cel viu s-a incheiat. Dumnezeu s-a facut trup, Fiul a intiparit pecetea persoanei sale pe valul materiei. Inainte de intrupare, chipul era interzis, pentru ca el ar fi fost in chip necesar idol. Dupa intrupare, el nu e numai posibil, ci si necesar ; absenta lui ar pune in discutie credinta noastra in intrupare.
Icoana si Duhul Sfant
Daca Dumnezeu s-a facut chip pentru noi, credinciosul cunoaste atunci chipul sau propriu. "Dumnezeu s-a facut om pentru ca omul sa poata deveni Dumnezeu", nu in escamotarea, ci in intregimea si in transfigurarea umanitatii sale. Dumnezeu s-a facut chip in firea omeneasca pentru ca omul credincios sa poata primi chipul sau adevarat, cel din dumnezeire. Trupul lui Hristos, Biserica in intelesul de trup al lui Hristos, este un trup pnevmatic (duhovnicesc), o umanitate dusa la incandescenta prin energiile pe care ni le comunica Duhul. Si fiecare este chemat sa dea propriul sau chip acestei fiinte noi, acestei fiinte pascale. Prin aceasta, icoana este si pnevmatologica, ea arata ca sfintenia personala, viata in Hristos, inseamna dobandirea Duhului. In trupul lui Hristos, locas al unei Cincizecimi perpetue, omul credincios zidit dupa chipul lui Dumnezeu, chip restaurat in Hristos, poate gasi in Duhul "asemanarea" sa. Credinciosul este chemat de Dumnezeu sa devina "asemenea chipului Fiului Sau" (Rom. VIII, 29), "prefacut din slava in slava, ca prin Domnul, Duhul" (II Cor. III, 18). De aici inainte, noi putem sa infatisam pe omul-in-Hristos, plin de Duhul, fara riscul opacitatii (intunecimii). "Lumina Ta straluceste pe fata sfintilor Tai", canta Biserica. Fundamentata in hristologie, icoana se desavarseste in pnevmatologie si prin aceasta se deschide spre eshatologie. E demn de remarcat ca acest aspect eshatologic a fost in chip deosebit accentuat in vechea arta crestina din Apus, in timpul perioadei piromane, romane si in unele aspecte ale goticului. Daca interdictia din vechiul Testament a fost anulata prin si pentru Hristos, ea a fost si pentru Maica Sa si pentru prietenii Sai, pentru membrii trupului Sau, pentru toti aceia care, in Duhul, devin constienti de participarea lor la umanitatea indumnezeita a Mantuitorului. Icoanele lor arata posibilitatea oferita credinciosului de a avea acces la existenta personala in comuniune. Maica lui Dumnezeu este chiar imaginea umanitatii care consimte la actiunea divina si care permite intruparea Cuvantului, asa incat de aici inainte slava nu ne mai vine "dinafara", ca o fulgerare de nesuportat, ci din profunzimea cea mai abisala a fiintei noastre, grefata pe umanitatea indumnezeitoare a lui Hristos. Nu mai este lumina furtunii, ci "lumina vietii", cum spune Sfantul Ioan. Totul, in atitudinea si expresia personajului reprezentat indica realitatea ultima la care el participa. Icoana ilustreaza aci invatamantul ascetic si mistic al Ortodoxiei despre caile "indumnezeirii" ale (trezviei) "privegherii" si ale smeririi.
Corpul, alungit peste masura (el are mai mult decat 10 capete in lungime, in loc de cinci, cum e in canonul frumusetii "clasice"), devine o flacara care poarta un chip, acest concentrat ipostatic al fiintei, si acest chip este o "ekstasis" (iesire din sine) a persoanei. Urechile si gura sunt reduse si oarecum interiorizate, fruntea dilatata si luminoasa, gitul - mai ales la Hristos - umflat de Suflul datator de viata. Fata, - cum spune Sfantul Macarie cel Mare, dupa Plotin - devine "toata numai ochi", reprezentarea este frontala (sau din trei sferturi, daca personajul reprezentat este el insusi orientat spre Hristos). Trebuie staruit asupra acestei pozitii frontale si asupra acestei importante a privirii. Cand vad pe cineva, ceea ce vad, inainte de toate, este ca eu sunt privit... Vad ca sunt vazut. Nu ma opresc la aspectul unei fete, caci altfel celalalt imi scapa, devine obiect si ma retrag daca simt ca privirea celuilalt ma obiectiveaza. Caut intalnirea privirilor. In ceea ce e vizibil, ma atrage invizibilul. Ori un sfant, pentru ca este "rugaciune pura", este si primire (intampinare). Nu numai privirea, ci si intreaga fata, intreaga lui prezenta, sunt transparente la (fiinta) invizibila a lui Dumnezeu. Cand privesc o icoana, privirea mea trece, prin mijlocirea unei prezente personale, de la vizibil la invizibil. Prin mijlocirea unei prezente personale, eu implinesc un act pascal (Pasti vine de la pesah, care inseamna trecere). Icoana ma conduce de la ceea ce e vizibil in Hristos la invizibilul divinitatii Sale, de la (chipul) vizibil al Sfantului la (fiinta) invizibila a Duhului. "Ori de cate ori vedem infatisarea in icoana (a lui Hristos, a Maicii Sale ori a Sfintilor)", - zice hotararea Sinodului al VII-lea ecumenic, "de fiecare data contemplandu-le, suntem indemnati sa ne reamintim prototipurile ... caci cinstirea data icoanei se inalta la originalul ei" ; iar prototipul (originalul) ultim, intrucat omul credincios este (facut) dupa chipul lui Dumnezeu, este totdeauna Dumnezeu, descoperit in Hristosul Sau si comunicat in Duhul Sau.
Icoana si persoana
Pentru a taia scurt acuzatiile si confuziile iconoclastilor ca si abuzurile unor ortodocsi, Biserica a subliniat cu tarie ca icoana nu este consubstantiala cu prototipul ei: icoana lui Hristos nu e tot una cu euharistia, ea schiteaza doar viziunea fata catre fata (directa). Icoana face sa apara (in mintea noastra) o prezenta personala devenita comuniune pura.
Deschidere spre imparatia care va sa vina, icoana, ca parusie a persoanei, sugereaza adevarata fata a omului credincios, fata sa pentru eternitate, pe care magnetismul divin o ridica din inima, dintr-o inima smerita si blanda. Icoana pretinde deci o asemanare fidela, dar nu de portret, ci transfigurata. De aci traditiile semnificative despre Sfanta Fata "cea nefacuta de mana omului", rezultat al apasarii fetei Mantuitorului pe o panza trimisa regelui Edesei (in Apus, circula legenda Sfintei Veronica si imaginea de pe giulgiul din Turin, care este, poate, destul de reala), ori despre cea dintai icoana a Sfintei Fecioare, pe care ar fi zugravit-o Sfantul Luca. Biserica a pastrat si pastreaza cu grija amintirea chipului Mantuitorului, al Sfintei Sale Maici, al Sfintilor si aceasta amintire se innoieste si se confirma din generatie in generatie, prin viziunea marilor Parinti duhovnicesti. Cand i s-a aratat Bernadetei (Soubirous) o colectie de icoane ale Sfintei Fecioare, pentru ca ea sa identifice oarecum Aparitia (din viziune), ea a indicat fara sa sovaiasca, reproducerea unei icoane bizantine din secolul al XI-lea !
Arta icoanei
Arta icoanei pretinde, deci, de la artist un indoit efort : de obiectivitate si de comuniune. El trebuie sa exprime obiectivitatea unei asemanari, iar nu o inchipuire individuala; dar aceasta obiectivitate, fiind aceea a unei prezente personale, se dezvaluie intr-o intalnire pregatita prin asceza si prin rugaciune ; aceasta obiectivitate, sau mai degraba aceasta trans-subiectivitate, nu este atinsa (perceputa) decat in comuniunea sfintilor. Trebuie deci ca artistul, printr-o adevarata depasire a subiectivitatii sale inchisa (si amorfa), sa se supuna unor canoane (randuieli) care sa permita operei sa fie fidela obiectului ei. O supunere eliberatoare: geniul nu are nimic de pierdut prin ea, caci nu este crucificat decat narcisismul.
Daca arta omeneasca are posibilitatea sa sugereze, prin prezentele personale sanctificate, transformarea materiei, aceasta se datoreste faptului ca aceasta materie a fost atinsa si transfigurata tainic prin intrupare si inviere. Arta icoanei utilizeaza si, intr-un fel, manifesta (exprima) aceasta transfigurare a materiei: "Eu nu ma inchin materiei - scria Sfantul Ioan Damaschinul - dar ador pe Creatorul materiei, Care s-a facut materie pentru mine ... si Care opereaza, prin materie, mantuirea mea". Culoarea bruna a fetei si a trupului de pe icoane, care accentueaza culoarea "galbena" (dar intru nimic bolnavicioasa) a marilor sfinti, este culoarea pamantului transfigurat. Totusi, fara indoiala, reprezentarea slavei transfiguratoare nu poate fi decat simbolica. Dar simbolul pune aici in serviciul fetei noastre omenesti originalitatea ireductibila a unei arte crestine prin ea insasi, care are rolul sa exprime plenitudinea existentei personale in comuniune. Mandala indiana este simbolul geometric al unei resorbiri in centru. Simbolurile analoage care se pot gasi in arta ortodoxa, ca de exemplu cercul transcendentei, cu un fel de stea, in icoana Schimbarii la Fata, sau, simplu de tot, un naos patrat acoperit de o cupola, nu au alt scop decat sa arate semnificatia unei prezente personale, pe Hristos, in lumina taborica sau pe Pantocrator. Sinodul quinisext (692) a cerut ca, in cea mai mare parte, simbolurile artei crestine primare - ca de exemplu Mielul - sa fie inlocuite prin reprezentarea directa a ceea ce ele inchipuiau : fata omeneasca stralucitoare de slava lui Dumnezeu si mai intai fata lui Hristos. Adevaratul simbolism al artei crestine apare de aci inainte ca mijlocul de a infatisa persoana omeneasca (cand e vorba de Sfanta Fecioara si de sfinti) in perspectiva imparatiei (ceresti). Icoana arata aceasta prezenta personala si intreaga ambianta cosmica din jurul ei, scaldate in pace si in lumina divina, "lumina vietii". Corpul si hainele sunt iluminate prin linii fine de aur. Animale, plante si stanci sunt stilizate conform unui fel de esentialitate paradisiaca; arhitecturile devin un joc suprarealist.
Ierusalimul ceresc adica universul transfigurat, pe care il sugereaza icoana - "nu are nevoie nici de soare, nici de luna, caci il lumineaza slava lui Dumnezeu". In icoana, lumina nu provine dintr-un focar precis, ea e pretutindeni, fara a proiecta umbre : iconografii numesc "lumina" insusi fondul icoanei. Totul pare insorit launtric Acest refuz al umbrei, adica al exterioritatii luminii, explica intrebuintarea foarte rara, in aceasta arta, nu a sculpturii ca atare, ci a reliefului sculptural. Se intampla chiar ca, in icoana, perspectiva sa fie inversa : liniile nu converg atunci intr-un "punct de fuga" in care se inchide spatiul decazut, care separa si intemniteaza, ci ele se dilata in lumina, "din slava in slava". Icoana are o valoare nu numai pedagogica ("Biblia celor nestiutori de carte" - se spunea in Apus) ci tainica in sine, cvasisacramentala, pe care o pecetluieste o binecuvantare solemna a Bisericii. Ea arata pe persoana sfintita ca pe un sacrament al frumusetii divine.
Arta icoanei depaseste opozitia, subliniata de Andre Malraux, intre artele orientale necrestine, martore ale unei eternitati impersonale, si cele ale Apusului modern, consacrate angoaselor, cautarilor, secretului individului. Icoana indica, sau, mai degraba, manifesta in sens epifanic, in inepuizabilul persoanei, o eternitate care nu este fuziune (amestec) ci comuniune : participare la viata treimica. De altfel, aceasta arta nu este deloc necunoscuta Apusului; sa ne gandim la arta preromanica si cea romanica, la arta ottoniana, la cea din Trecento (sec. XIII), la unele chipuri ale lui Memling, ale lui Rouault, la unele stampe acvaforte ale lui Rembrandt...
La un alt nivel, la care arta figurativa se opune celei nefigurative, icoana apare ca o alta posibilitate - aceea a unei arte transfigurative. Ea abstractizeaza, dar nu pentru a se revarsa in jocurile hazardului si ale subiectivitatii, ci pentru a extrage din trupul cel pentru moarte (in sens paulinio) care ineaca individualitatea, corporalitatea pnevmatica, luata si iluminata prin ipostaza (in Hristos). Abstractizarea se revarsa astfel peste realitatea cea mai inalta, figuratia (reprezentarea) se deschide peste ceea ce este dincolo de reprezentare. In traditia veche, iconograful (zugravul de icoane) nu este definit ca un pictor, ci ca un aghiograf, ca unul care, prin pictura, "scrie (descrie) sfintenia".
Icoana deschide astlel teologiei o alta perspectiva decat aceea a conceptului. De aici importanta ei in criza actuala a limbajului. Dumnezeul din icoana este Cel inaccesibil si totodata cel care, din iubire, s-a facut chip si ne ingaduie sa cunoastem pe celalalt ca chip : Cel care se descopera in frumusete, o frumusete dincolo de cruce, prin cruce, o frumusete inseparabila de iertare, de primire, de iubirea dezinteresata.
Ultima carte a Bibliei este Apocalipsa. Apocalipsa inseamna propriu-zis revelatie (descoperire). Biblia si, prin ea, intregul proces cosmic si intreaga istorie a Bisericii se incheie cu descoperirea fetelor, in siguranta ca orice credincios este acum "locul lui Dumnezeu", e chemat sa devina icoana.
Prof. Olivier Clement

Maica Domnului - icoanele facatoare de minuni din Sfantul Munte Athos

Maica Domnului "Prodromita" - Schitul Prodromu
Icoana Maicii Domnului Prodromita se afla in Schitul Prodromu, in Sfantul Munte Athos. Intre icoanele nefacute de maini omenesti se numara si aceasta icoana a Maicii Domnului ce se cheama "Prodromita", zugravita in chip minunat in anul 1863, in Tara Romaneasca. In acel an, Parintii Nifon si Nectarie, ctitorii Schitului Prodromu, din Sfantul Munte Athos, mergand in tara pentru trebuintele schitului, aveau in inima lor o mare dorinta pentru o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care sa fie asezata in biserica cea noua, dupa cum mai toate manastirile Sfantului Munte au cate o icoana facatoare de minuni.
Deci aflandu-se Parintii Nifon si Nectarie in Iasi, au inceput a cerceta acolo pentru a afla un zugrav mai iscusit si cu viata placuta lui Dumnezeu, care sa le zugraveasca o icoana a Nascatoarei de Dumnezeu. Si au gasit un zugrav batran, Iordache Nicolau, cu care s-au invoit sa le faca aceasta icoana, dupa modelul primit de la parinti. Insa s-au tocmit ca sa lucreze numai cu post, adica: de dimineata pana cand va flamanzi sa nu ia nimic in gura, iar dupa-masa sa nu mai picteze, ci alt lucru sa faca pana a doua zi, urmand aceasta randuiala pana la terminarea ei. Batranul zugrav primi invoiala cu toata evlavia si multumirea.
Iata ce scria el, in 29 mai 1863, despre zugravirea icoanei cea cu dumnezeiasca minune savarsita, intr-o scrisoare pastrata in arhiva Schitului Prodromu: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicii lui Dumnezeu, cu insasi mana mea, si in vremea lucrului a urmat o minune preaslavita, in modul urmator: Dupa ce am terminat vesmintele, dupa mestesugul zugravirii mele, m-am apucat sa lucrez fata Maicii Domnului si a Domnului nostru Iisus Hristos; iar dupa ce am dat gata mana intaia si a doua, apucandu-ma de noapte ca sa termin de zugravit, privind eu la chipuri am vazut ca totul a iesit dimpotriva, pentru care foarte m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Si asa, facandu-se seara, m-am culcat mahnit, nemancand nimic in ziua aceea, dar socotind ca a doua zi sculandu-ma, sa ma apuc mai cu dinadinsul de lucru. Dupa ce m-am sculat a doua zi, mai intai am facut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, ca sa pot ispravi Sfanta Icoana; si cand m-am dus sa ma apuc de lucru, o! preaslavite minunile Maicii lui Dumnezeu! S-au aflat chipurile terminate desavarsit, precum se vede. Eu vazand aceasta minune, n-am mai indraznit a-mi pune condeiul pe ea, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi greseala am facut aceasta, ca sa mai dau lustru la o asemenea icoana. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane."
Rugaciunea pe care preotii o rostesc inaintea acestei icoane este urmatoarea: "Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromita", adica inainte-mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru Imparatia cea cereasca. Povatuieste-ne pe noi, toti drept credinciosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeul nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor. Amin."Dimensiunile icoanei sunt de 1 metru pe 0.7 metri. O caracteristica a acesteia este faptul ca icoana, cercetata la microscop, nu prezinta urme de pensula, acest lucru intarind credinta cum ca Sfintele Fete au fost pictate miraculos de mana nepamanteasca. Praznuirea acestei icoane are loc in fiecare an, pe data de 12 iunie, cu priveghere de intreaga noapte.
Maica Domnului Portarita "Portaitissa" - Manastirea Iviron
Icoana Maicii Domnulu, facatoare de minuni, numita "Portarita" - Παναγία Πορταϊτισσα - se afla in paraclisul de la poarta Manastirii Iviron, cum se intra in curte, pe partea dreapta. Potrivit traditiei athonite, aceasta icoana a venit pe mare, din Bizant.
In vremea prigoanei icoanelor - iconoclasmul - traia in Niceea Asiei Mici o vaduva credincioasa, ce avea un singur fiu. Ea pastra cu mare evlavie aceasta icoana a Maicii Domnului in casa sa. La un control facut de trimisii imparatului, acestia au gasit icoana si au spus amenintator vaduvei: "Da-ne bani ca sa scapi impreuna cu icoana ta, altfel vom implini poruncile!". Atunci femeia le-a dat bani multi, sa-i dea un ragaz pana a doua zi. Noaptea l-a luat pe fiul ei si icoana si au mers pe tarm.
Femeia a scos icoana din casa si s-a dus cu ea la malul marii si i-a spus: "Maica Domnului, eu nu mai pot sa te apar. Stapana lumii, tu, ca Maica a lui Dumnezeu, ai stapanire peste toata zidirea. Tu poti sa ne izbavesti si pe noi de mania stapanitorilor si icoana ta de cufundarea in mare.", si a pus-o pe apa. Iar icoana a venit, in chip minunat - dreapta, pe apa, fara a se scufunda - pana la Sfantul Munte Athos.
Vaduva a fost mangaiata de aceasta priveliste si i-a multumit Preacuratei, iar fiului ei i-a spus: "Copilul meu, dorinta noastra cea catre Maica Domnului este deja implinita. Eu sunt gata sa mor pentru credinta mea, prin mainile tiranilor, daca va trebui, dar nu doresc si moartea ta. Te rog si te implor sa pleci in partile Greciei." Fiul a ascultat-o si a plecat la Tesalonic, apoi in continuare a mers in Sfantul Munte Athos, in acel loc unde, dupa putini ani, a fost ridicata Manastirea Iviron. Acolo a devenit calugar si, dupa ce a trait in chip bineplacut lui Dumnezeu, s-a mutat la cele vesnice." Se vede ca ajungerea lui acolo s-a facut dupa iconomia si purtarea de grija a lui Dumnezeu, deoarece de la el au aflat si pustncii Sfantului Munte istoria icoanei pe care, impreuna cu mama sa, o aruncase in mare.
Dupa ani si ani, cand aproape de tarm fusese construita Sfanta Manastire Iviron, calugarii au vazut intr-o seara deasupra valurilor un stalp de foc ce ajungea pana la cer. In fata privelistii iesite din comun, au ramas nemiscati si cantau. Vedenia a mai continuat cateva nopti, pana ce s-au adunat si calugari de la alte manastiri acolo, pe tarm. Atunci au vazut ca acel stalp de foc izvora dintr-o icoana a Maicii Domnului, iar cand parintii vroiau sa se apropie cu barca, icoana se indeparta. S-au intors in biserica manastirii si s-au rugat cu credinta si lacrimi Maicii Domnului sa daruiasca acea icoana manastirii lor.Era atunci in Manastirea Iviron un ieromonah cu numele Gavriil, care in lunile de vara traia ceva mai sus de manastire, in nevointa si post aspru, asemeni unui inger pamantesc. Lui i s-a aratat Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si i-a zis: "Spune egumenului si fratilor ca voiesc sa le dau icoana mea pentru a-i acoperi si ajuta, apoi intra in mare si paseste pe valuri, si atunci vor cunoaste toti buna voire a mea catre manastire."
Apoi toti monahii au iesit la tarm unde Gavriil a pasit pe apele marii ca pe uscat si s-a invrednicit sa ia in mainile sale aceasta icoana grea si de mari dimensiuni, pictata pe lemn. Pe tarm, monahii s-au inchinat icoanei cu evlavie si mare bucurie. Apoi cu cantari au dus-o in sfantul altar al bisericii manastirii.
In ziua urmatoare, insa, icoana nu a mai fost gasita in biserica! Cautand-o, au gasit-o pe zidul manastirii, deasupra portii centrale. Au adus-o in biserica, dar iarasi au gasit-o la poarta. Acest lucru neobisnuit s-a intamplat de mai multe ori, pana cand nedumerirea monahilor a fost dezlegata de Preasfanta, care i-a aparut in vis egumenului, zicandu-i: "Spune fratilor sa nu ma mai deranjeze de acum inainte, pentru ca eu nu doresc sa fiu pazita de voi, ci eu sa va pazesc pe voi, nu numai in viata de acum, ci si in cea viitoare. Si sa nadajduiasca in milostivirea Fiului meu si Stapanului tuturor toti monahii traitori cu evlavie si frica de Dumnezeu in muntele acesta virtuos. Acest dar eu l-am cerut de la El si iata, va dau voua semn: cat timp veti vedea icoana mea in aceasta manastire, harul si mila lui Dumnezeu nu vor lipsi de la voi."
Monahii s-au bucurat de toate acestea si apoi au zidit un paraclis aproape de poarta manastirii, unde au pus aceasta icoana facatoare de minuni, care se afla in acest loc pana astazi. Datorita acestei intamplari, icoana a primit numele de "Portarita".
Icoana este mare, de 1,30 x 1,90 metri. Icoana este ferecata, cu exceptia fetelor, cu o imbracaminte de aur si argint, cu pietre pretioase, monezi de aur si o multime de alte podoabe daruite de imparati, regi, egumeni, duci, ofiteri si simpli credinciosi. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Preacuratei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea. S-a prorocit, de catre parinti, ca la sfarsitul lumii, aceasta icoana va pleca pe mare, asa cum a venit.
Una dintre bucuriile pe care le-a facut aceasta icoana celor rugatori este urmatoarea: un tanar pelerinj, neprimind paine de la bucatar, a primit de la Maica Domnului un galben, spre a-l da bucatarului. Bucatarul, dandu-si seama de unde era galbenul respectiv, s-a cait. Legat de painea din manastire, aici s-a mai petrecut inca si o alta minune: cand manastirea nu a dat masa la hram, de frica foametei, fiindca nu aveau destule provizii, atunci milioane de furnici au inceput sa care graul din hambare. In amintirea acestei minuni, pocaindu-se inaintea lui Dumnezeu, monahii si-au luat canonul dragostei de a pune zilnic, la poarta manastirii, o lada de lemn, cu paine, la indemana tuturor pelerinilor ce ii calca pragul.
Uleiul de la candela acestei sfinte icoane este leac pentru otrava. Pe vremea venirii arabilor in Sfantul Munte, un soldat arab a lovit cu cutitul in chipul acestei icoane, si indata a inceput a curge sange. Arabul vazand minunea, s-a infricosat si cazand la pamant s-a pocait, s-a botezat in legea crestineasca si s-a imbracat in haina monahiceasca, ramanand acolo pana la moarte.
Maica Domnului "Axion Estin" - Biserica Protaton
Icoana Maicii Domnului Axion Estin se afla in Biserica Protaton, Kareias. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Axion Estin" se afla in Chilia Adormirea Maicii Domnului, asezata langa Schitul Sfantul Andrei. Pana spre sfarsitul secolului al X-lea, aceasta era asezata intr-o chilie, numita astazi, Axion Estin. Pe langa lucrarea acesteia intr-un deosebit si duhovnicesc stil, icoana este minunata prin descoperirea rugaciunii "Cuvine-se cu adevarat."

In anul 980, un ucenic se ruga in fata icoanei cu rugaciunea "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim." Ucenicul se afla singur in chilie, batranul sau fiind plecat la o priveghere in Biserica Protaton.
In acel moment apare Sfantul Arhanghel Gavriil, in chipul unui calugar pelerin. Ucenicul il pofteste in chilie si incep amandoi sa savarseasca randuiala Utreniei. Ajungand la cantarea a noua a Canoanelor, ucenicul cand simplu "Ceea ce esti mai cinstita", cantare pastrata de la Sfantul Cosma Melodul. Calugarul a cantat astfel cantarea: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si maica Dumnezeului nostru", la care a adauge rugaciunea pe care deja o stia si ucenicul "Ceea ce esti mai cinstita". Placandu-i mult, ucenicul l-a rugat pe calugar sa i-o scrie si lui, spre a o invata. Calugarul inger a scris-o cu degetul, in intregime, pe o lespede de piatra, apoi s-a facut nevazut.
Parintii athoniti au luat lespedea de piatra si au mers cu ea la Imparat si la Patriarh, in timp ce icoana cu pricina, in fata careia s-a rugat calugarul, a fost mutata in Biserica Protaton. Aceasta piatra se pastreaza pana in zilele noastre.
Maica Domnului Cucuzelita "Koukouzalissa" - Manastirea Marea Lavra
Icoana Maicii Domnului a lui Cucuzel, se afla in capela Manastirii athonite Marea Lavra, care ii si poarte numele. In fata acestei icoane s-a savarsit, inca de la inceput, privegherea cu ocazia praznuirii Imnului Acatist al Maicii Domnului.
Dupa terminarea unei privegheri, in fata acestei icoane facatoare de minuni, unul dintre cei mai mari psalti din Marea Lavra si protopsaltul Palatului Imperial, Sfantul Ioan Cucuzel - Koukouzeles, a inceput sa fie furat de somn, in strana sa. Imediat el a vazut-o pe Maica Domnului in chip real. Maica Domnului a raspuns cuvintelor "Bucura-te", rostite de catre Ioan, cu urmatoarele cuvinte: "Bucura-te, Ioane! Canta pentru mine si nu te voi parasi niciodata.", punand in mana lui o moneda de aur.
Trezindu-se, el a vazut in mana moneda primita de la Maica Domnului. Mai tarziu, dupa multimea neintrerupta de slujbe, privegheri si nevointe, imbolnavindu-se de o boala a picioarelor, Sfantul Ioan Cucuzel a primit ajutorul Maicii Domnului, care ii fagaduise ca nu-l va lasa. Aparandu-i in vis, aceasta l-a vindecat.
Maica Domnului Ocrotitoarea "Oikonomissa" - Manastirea Marea Lavra
Aceasta icoana a fost pictata spre a aminti de intemeierea Manastirii Marea Lavra. Ctitorul acesteia, Sfantul Atanasie Athonitul, a primit de la Maica Domnului fagaduinta de a purta de grija manastirii pentru totdeauna, niciodata lipsindu-i cele materiale sau duhovnicesti. Numele dat cu aceasta ocazie Maicii Domnului, si anume “Oikonomissa", adica "Ocrotitoarea", a ramas pana in zilele noastre. Purtatoarea de grija - “oikonomissa" - nu si-a incalcat niciodata fagaduinta data.
Icoana Maicii Domnului Oikonomissa, care infatiseaza un total de 14 personaje, toate avand legatura cu manastirea, se afla asezata pe un baldachin de lemn, in partea stanga a intrarii principale in biserica centrala a Manastirii Marea Lavra.
Datorita acestei fagaduinte, functia de "iconom" nu a mai fost data in aceasta manastire. Calugarul care se ocupa cu randuirea si gestionarea celor materiale ale manastirii poarta numele de "para-iconom", adica ucenic al Ocrotitoarei.
Maica Domnului Mijlocitoarea "Paramythia" - Manastirea Vatoped
Icoana Maicii Domnului Paramythia este o icoana facatoare de minuni pastrata in Manastirea Vatopedi. Aceasta este legata de amintirea minunii in care Maica Domnului si Pruncul si-au schimbat fetele si pozitia corpurilor. In momentul in care piratii au coborat pe tarmul marii si s-au ascuns acolo, spre a astepta deschiderea portilor manastirii, care avea loc in fiecare dimineata, staretul manastirii a primit cuvant de la Maica Domnului.
Terminandu-se slujba si iesind toti calugarii, staretul a mai ramas in biserica, in spate, spre a-si continua rugaciunea. La un moment dat, el aude dinspre icoana Maicii Domnului urmatoarele cuvine: "Nu deschideti portile manastirii astazi, ci urcati-va pe zidurile manastirii si alungati mai intai pe piratii cei ascunzi pe tarm."
In timp ce parintele isi indrepta ochii spre icoana Maicii Domnului, el L-a vazut pe Prunc intinzandu-si mana si acoperind gura Maicii Sale, spunandu-i: "Nu, Mama, lasa-i sa fie pedepsiti, precum si merita." Insa Maica Domnului, luandu-I mana de o parte, si departandu-si putin capul, a repetat aceleasi cuvinte. Aceasta pozitie a corpurilor celor Sfinte a ramas pana astazi, spre amintirea ajutorului primit prin Maica Domnului.

Calugarii, feriti astfel de viclenia piratilor, au dat slava Maicii Domnului si au numit aceasta icoana "Paramythia", care inseamna "mijlocitoarea" sau "ocrotitoarea". Aceasta icoana este o pictura de perete, in fresca (?), aflata in strana dreapta a capelei manastirii.
Maica Domnului Injunghiata "Esfagmeni" - Manastirea Vatoped
Se spune despre aceasta icoana ca a fost impunsa cu un cutit de catre un calugar diacon ce indeplinea functia de ecleziarh, care, datorita treburilor in care era randuit, ajungea la trapeza intotdeauna dupa terminarea mesei. Odata, pe cand cei de la trapeza strangeau masa, s-au maniat pe el si nu i-au dat nimic de mancare. Mania si gandurile rele ale ecleziarhului s-au indreptat catre Maica Domnului, care, cu toate ca o cinstea, nu s-a gandit sa o roage sa il ajute si in acel moment.
Luand un cutit de pe masa, calugarul l-a infipt in chipul Maicii Domnului. O, mare minune! Icoana a izvorat sange, iar chipul Maicii Domnului a devenit palid. Vazand aceasta, diaconul cel manios a orbit si a cazut la pamant, fiind parasit de simturi. El a ramas in aceasta stare timp de trei ani. Apoi, datorita multimii rugaciunilor staretului si ale calugarilor, Maica Domnului i-a aparut staretului si i-a spus ca diaconul este vindecat.

Dupa aceea, diaconul si-a petrecut restul vietii intr-o strana din partea opusa icoanei, spre aducerea aminte de nelegiuirea facuta. Inainte de a muri, el a primit iertare de la insasi Maica Domnului, care i-a aparut si i-a spus ca pacatul ii este iertat, insa mana care a tinut cutitul va ramane si dupa moartea sa drept aducere aminte celorlalti. Aceasta mana se pastreaza si astazi, neputrezita si neagra, langa icoana Maicii Domnului, care este asezata in Capela Sfantului Dimitrie.
Maica Domnului "Elaiovrytissa" - Manastirea Vatoped
Aceasta icoana a Maicii Domnului se afla in crama Manastirii Vatoped, deasupra ei urmatoarea minune fiind scrisa spre aducere aminte: imnultirea uleiului. Cuviosul Ghenadie se afla in slujba de chelar, fiind responsabil cu gestionarea alimentelor, cand uleiul din manastire era pe sfarsite. Acesta a mers la staret, spre a-l instiinta ca este de trebuinta a nu mai da ulei la masa, pentru ca putinul ramas sa ajunga nevoilor bisericii. Staretul nu a fost de acord cu aceasta masura, lucru ce a dus la intrebuintarea putinului ulei ca si pana atunci.
Cand, intr-o zi, batranul Ghenadie mergea spre magazie, spre a lua ultima picatura de ulei din butoi, a ramas uimit vazut butoaiele plini si uleiul ajungand pana la usa pivnitei. Icoana Maicii Domnului aflata in acest loc raspandeste o minunata aroma pana in zilele de astazi, primind si numele de "Docheiarissa", adica "cea din crama".
Maica Domnului "Pyrovolitheisa" - Manastirea Vatoped
Cand, in anul 1822, Sfantul Munte era ocupat de o garnizoana a armatei turcilor, un soldat a indraznit sa traga cu pistolul spre icoana Maicii Domnului, aflata deasupra intrarii in manastire. Glontul necredinciosului a strapuns mana cea dreapta a Maicii Domnului. La scurt timp dupa aceasta, soldatul cel rau, nepot al comandantului, a innebunit si s-a spanzurat de un maslin din apropierea manastirii.
Afland aceasta unchiul sau, s-a maniat teribil pe cei din manastire, vazandu-i ca unii respensabili de incident. Un prieten al celui mort a spus unchiului toate cele intamplate, spre a nu pedepsi pe cei din manastire, total nevinovati. Comandantul a vazut si el in aceasta o clara lucrare a maniei divine, in cele din urma refuzand nepotului sau a fi inmormantat cum se cuvine.
Maica Domnului "Tricherousa" - Manastirea Hilandar
Aceasta este icoana amintita in viata Sfantului Ioan Damaschin. Ca aparator infocat al cinstirii sfintelor icoane, acesta a fost aspru pedepsit de catre iconoclasti: i-au taiat mana dreapta, spre a nu mai scrie in apararea sfintelor icoane. Punand in fata icoanei mana taiata, acesta se ruga cu lacrimi Maicii Domnului sa nu-l treaca cu vederea, ci sa-l ajute. Maica Domnului, cunoscand iubirea si credinta lui Ioan cel din Damasc, i-a vindecat rana, mana cea taiata lipindu-se la locul ei si luand din nou viata. In cinstea acestei minuni, icoana din Manastirea Hilandar pastreaza o copie de argind a mainii Sfantului Ioan Damaschin.
Pana in secolul al XII-lea, icoana a fost pastrata in Lavra Sfantului Sava. Aceasta a fost oferita mai apoi Sfantului Sava, arhiepiscopul Serbiei si intemeietorul Manastirii Hilandar, cu ocazia unei vizite in Tara Sfanta. Acesta a luat icoana in Serbia, iar mai apoi, in chip minunat a ajuns in Sfantul Munte Athos. In vremea unei rascoale civile din Serbia, in timpul domniei Regelui Urosh al V-lea, catarul care purta icoana in fata armatei s-a pierdut, ajungand in chip necunoscut la Hilandar.
Una dintre minunile Maicii Domnului, savarsite in Manastirea Hilandar, a avut loc in momentul in care calugarii au inceput sa se certe pentru a ocupa postul de staret. In acel moment, icoana Maicii Domnului Tricherousa a plecat singura, de unde era pusa mai inainte, si s-a asezat in scaunul de staret. Un calugar pustnic, cu viata sfanta, a venit la manastire si a spus celor de aici urmatoarele: "De acum inainte, pentru a evita mahnirea si cearta, nici un staret nu va mai fi ales in Manastirea Hilandar, din moment ce insasi Maica Domnului ocupa aceasta pozitie si conduce manastirea." Manastirea Hilandar, cu viata de obste, se conduce astazi dupa principii idioritmice, fiecare calugar ingrijindu-se de ale sale. (?)
Maica Domnului "Galaktotropousa" - Manastirea Hilandar
Si aceasla icoana, asemeni celei de mai sus, a fost data de catre calugarii din Manastirea Sfantul Sava arhiepiscopului Sebiei, cu ocazia unei vizite in Tara Sfanta, implinind prin aceasta o profetia a Sfantului Sava cel Sfintit. Sava al Serbiei a oferit icoana unei chilii sarbesti din Kareias, Chilia "Typikario", unde el insusi mergea adesea spre a face rugaciune si a se odihni de tulburarea lumeasca. In bisericuta acestei chilii, Icoana Maicii Domnului este asezata in partea dreapta a Usilor Imparatesti, iar icoana Mantuitorului in partea stanga. Aceasta asezare este ceva poate chiar unic, tinand cont ca ele se aseaza invers.

Maica Domnului "Myrrhovlythissa" - Manastirea Dionisiu
Icoana Maicii Domnului Myrrhovlythissa este foarte mica in dimensiuni si inchisa la culoare. Ea este tinuta intr-o capela a manastirii, numita cu numele ei, unde Imnul Acatist al Maicii Domnului se citeste zilnic. Potrivit unei inscriptii facute in placuta de argint de pe spatele acestei icoane, icoana a fost oferita, de catre Imparatul Alexius Comnenul, Cuviosului Dionisie - Dionysious, ctitorul acestei sfinte manastiri, atunci cand a vizitat Trebizonda.
Aceasta este icoana cu care Patriarhul Serghie a facut procesiune pe zidurile Constantinopolului, in vederea pazirii de un asediu, in anul 626. De asemenea, tot in fata acestei icoane, dupa o victorie castigata in chip minunat de catre armata bizantina, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost cantat pentru prima data.
In anul 1592, icoana a fost furata de catre piratii algerieni, insa o teribila incercare, un vis greu si o minune vazuta de conducatorul lor l-a facut pe acesta sa inapoieze icoana manastirii. Ajunsa in manastire, icoana a spart carcasa in care aceasta fusese ascunsa de catre pirati si a inceput sa izvorasca mir. Unii dintre pirati, vazand minunea, au ramas in manastire, fiind botezati si apoi tunsi in monahism.

In anul 1767, icoana Myrrhovlythissa a fost din nou furata, de catre o banda de hoti din Dalmatia, insa, in drumul lor spre casa, au fost prinsi de catre greci. Grecii, luand icoana au dus-o la Skopelos. Batranii din sat au refuzat sa inapoieze icoana Manastirii Dionisiu, care venisera dupa ea. Trei luni mai tarziu, insula si satenii au fost greu incercati cu boala. Vazand in aceasta o lucrare divina, ei au dus icoana la manastire. Ei au zidit mai apoi un schit, pe insula lor, in cinstea Icoanei Maicii Domnului.
Maica Domnului "Phovera Prostasia" - Manastirea Cutlumus (Koutloumousiou)
Aceasta icoana a Maicii Domnului este singurul obiect ramas in urma unui incendiu ce a distrus complet un schit al manastirii, din Insula Creta. Aceasta icoana a fost adusa in Sfantul Munte Athos, in Manastirea Cutlumus, unde a savarsit nenumarate minuni. In vremea unui incendiu petrecut in padurile manastirii, calugarii au luat icoana si au mers, cu rugaciune, spre padurea ce ardea. In scurt timp, cerul a dat ploaie si padurea nu a mai ars.
Icoana Maicii Domnului "Pazitoarea de rele" se afla pe catapeteasma capelei manastirii. Icoana este dusa, in procesiune, in Biserica Protaton, o data pe an, in Martea Luminata. Iar icoana Axion Estin, pastrata in Biserica Protaton, ii intoarce vizita la o zi distanta.
Maica Domnului "Gerontissa" - Manastirea Pantocrator
In aceasta icoana, care se afla asezata pe una dintre coloanele stranii stangi a bisericii centrale din Manastirea Pantocrator, Fecioara Maria este infatisata stand in picioare, in pozitie de rugaciune catre Mantuitorul. Pe fundalul de argint al icoanei se poate vedea un vas plin ochi, amintind de o minune a Maicii Domnului, savarsita la rugaciunile insistente ale "batranilor" - gerontas - care ramasesera cu vasele goale. De aici si numele icoanei de Gerontissa, adica "a batranilor".

In timpul unui atac asupra manastirii, unul dintre atacatori a vrut sa scoata aschii din lemnul sfintei icoane, spre a-si aprinde cu el pipa. Imediat insa el si-a pierdut vederea. Ramanand orb, prietenii sai s-au speriat foarte, luand astfel icoana si aruncand-o intr-o fantana din apropiere. Cel care a orbit a suferit atat de mult, incat in ultima clipa a vietii sale si-a trimis familia in Sfantul Munte, spre a scoate icoana din acea fantana, doar de el stiuta. Acest lucru s-a savarsit dupa aproape 80 de ani. Actuala icoane se crede ca a fost repictata.
Maica Domnului "Proangellomeni" Imnul Acatist - Manastirea Zografu
De-a lungul perioadei de falsa unire, ca urmare a Sinodului de la Lyon, savarsit sub filo-latinii Mihail VIII Paleologul si Patriarhul Ioan Vechos, in secolul al XIII-lea, clericii latini si soldatii romani au invadat Sfantul Munte, fortareata Ortodoxiei, spre a impune in mod fortat unirea cu Biserica de Apus. Manastirea Zografu a fost cinstita de Dumnezeu, in urma acestor vremuri, cu un numar de 26 de martiri.
In acea vreme, langa manastire traia in pustnicie un calugar sfant ce recitea Imnul Acatist de mai multe ori pe zi, in fata icoanei Maicii Domnului. Intr-o zi, el a auzit-o pe Maica Domnului vorbindu-i si avertizandu-l - de aici si numele icoanei, "Proangellomeni" - ca necredinciosii sunt pe drum, drept aceea cei slabi in credinta sa se ascunda, iar cei intariti in credinta si dorniti de martiriu, sa ramana pe loc.

Batranul a alergat spre manastire, spre a-i anunta pe toti calugarii nevoitori de acolo. Ajuns in fata manastirii, el vede deasupra portii centrale icoana din chilia sa, prin care Maica Domnului i-a vorbit. Luand-o, el a intrat in manastire, in fata intregii obsti. Multi dintre calugari au fugit in ascunzatoare, insa staretul si un numar de 25 de calugari s-au incuiat pe ei in clopotnita manastirii, care a fost distrusa la data de 10 octombrie 1274.
Icoana minunata a Maicii Domnului, pe care acestia o aveau cu ei, a fost gasita nevatamata sub ruinele turnului. A fost luata mai apoi si asezata in capela Adormirii Maicii Domnului, in catapeteasma. Fiind repictata, aceasta se afla astazi in acelasi loc. Calugarii bulgari de la Zografu o numesc "Chairovo", adica "Maica Bucuriei".
Maica Domnului "Epakouousa" - Manastirea Zografu
In vremea in care Cuviosul Cosma de la Zografu, un anahoret care a trait la granita dintre secolele XIII-XIV, traia inca in manastire, alaturi de ceilalti calugari, a reusit o data sa ramana singur in biserica centrala. Intorcandu-se spre icoana sa, el a zis tare: "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, sa ma calauzeasca pe calea mantuirii." In acel moment, din icoana s-a auzit: "Fiul meu si Dumnezeul meu, invata pe robul tau ce sa faca spre a se mantui." Iar Hristos a zis: "Sa fie lasat sa se retraga spre a-si gasi pacea in singuratate." Cu adevarat, acest sfant a crescut mult in viata isihasta. Icoana care a auzit rugaciunea sfantului - numele icoanei inseamna "cea care asculta" - se afla in biserica centrala a manastirii.
Maica Domnului "Gorgoepikoos" - Manastirea Dochiariu
Cea mai cunoscuta icoana din Sfantul Munte Athos, dupa Maica Domnului Portarita, este o pictura in fresca a Maicii Domnului, de pe peretele estic exterior al trapezei, in partea dreapta a intrarii, din Manastirea Dochiariu. In anul 1664, trapezarul Nil - Neilos, care trecea adesea prin fata sfintei icoane, tinand in mana o lumanare, de folos in treburile sale din trapeza, a auzit o voce spunandu-i: "Nu mai trece pe aici cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana." Neilos nu a acordat prea multa atentie vocii, insa aceasta s-a auzit din nou, de asta data pedepsindu-l cu orbirea. Toti fratii din manastire au inceput sa aibe mare evlavie la aceasta sfanta icoana, punand sub ea un vas pentru ca trapezarul sa arda mereu putina tamaie, in cinstea Maicii Domnului.
Orbul Neilos isi petrecea tot timpul sau intr-o strana, in fata icoanei, rugandu-se acesteia spre a-l ierta si vindeca. Maica Domnului s-a aratat drept mijlocitoare a rugaciunilor calugarilor, care au dus la vindecarea orbului. Maica Domnului a spus calugarilor ca ea este cea care le inalta rugaciunile la Dumneze, de aceea si numele ei este "Gorgoepikoos", adica "grabnic ajutatoare". Coridorul spre trapeza a fost inchis si o capela a fost inaltata acolo.
Maica Domnului „Glykophilousa” - Manastirea Filoteu
Ca si icoana Maicii Domnului "Portarita - Portaotissa", si aceasta este una dintre putinele icoane salvate din prigoana iconoclastilor. Modul in care aceasta a ajuns in Sfantul Munte Athos nu este inca stiut de calugari. Se crede totusi ca aceasta a apartinut unei femei numite Victoria, devotata sotie a senatorului iconomah Simeon. Ea ar fi aruncat icoana in mare, in momentul in care trebuia sa o predea autoritatilor. Icoana Maicii Domnului, plutind pe ape, a ajuns in arsanaua (portul) Manastirii Filoteu, unde a fost primita cu nespusa bucurie de catre staret si obste. Acestia fusesera anuntati de venirea ei printr-o aratare a Maicii Domnului. In fiecare Luni din Saptamana Luminata, la malul marii are loc o precesiune.
Maica Domnului "Ktitorissa - Vimatarissa" - Manastirea Vatoped
Aceasta icoana a Maicii Domnului este pusa in legatura cu o incercare prin care a trecut Manastirea Vatoped. In vremea unui raid al arabilor asupra manastirii, diaconul calugar responsabil cu sfintele vase si obiecte din biserica, a reusit sa ascunda intr-o nisa de sub Sfantul Altar, o nepretuita icoana a Maicii Domnului si o cruce, asezand in fata lor o lumanare aprinsa.
Manastirea Vatoped a fost jefuita, iar calugarii dusi prizonieri in Insula Creta. Dupa mai bine de 70 de ani, calugarul diacon, care era inca viata, fiind eliberat, s-a intors in manastire. Ajuns in locul unde se afla sfanta manastire, el a destupat fantana, acoperita cu o lespede de piatra. El a gasit cele lasate plutind deasupra apei, iar lumanarea inca ardea in fata lor. Icoana se pastreaza si astazi, fiind numita "cea gasita, intemeietoarea". Icoana este pusa in legatura cu intemeierea manastirii, de catre trei frati calugari: Atanasie, Nicolae si Antonie, care au vietuit in manastire spre sfarsitul secolului al X-lea.

Maica Domnului "Myrrhovlytissa" - Manastirea Sfantul Pavel
Aceasta icoana facatoare de minuni s-a aflat odata in renumita Manastire Myrelaiou, din Constantinopol. De aici ea a plecat spre Sfantul Munte, prin Sfantul Pavel de Xiropotamu, care a si inchinat-o celei de a doua manastiri intemeiate de el, dupa Xiropotamu, si anume Manastirea Sfantul Pavel, care i-a luat si numele. Icoana a inceput, la un moment dat, din mila lui Dumnezeu, sa produca mir. De aceea poarta si numele de "Izvoratoarea de Mir". Aceasta icoana a savarsit nenumarate minuni pentru cei ce s-au rugat ei cu credinta si dragoste fata de Maica Domnului.
Maica Domnului Indrumatoarea "Hodeghetria" - Manastirea Xenofont
Aceasta icoana a stat mult timp in biserica centrala din Manastirea Vatoped, pe o coloana din strana stanga. In anul 1730, in orice caz, aceasta a disparut brusc de la locul sau, cu toate ca portile manastirii erau incuiate, si a aparut in chip minunat la Manastirea Xenofont. Toata lumea a crezut ca icoana a fost furata si dusa in Manastirea Xenofont. Drept aceea, calugarii au luat icoana inapoi si au pus-o sub o mare purtare de grija. La scurta vreme, icoana a disparut din nou din Lavra Vatoped si a aparut in cea de la Xenofont. Calugarii au inteles ca aceasta este o lucrare a Maicii Domnului si au lasat-o acolo. Ei au trimis multa vreme ulei si ceara la Manastirea Xenofont, pentru cinstirea Maicii Domnului.
Maica Domnului "Palaiologina" - Manastirea Grigoriu
Numele original al acestei icoane este "Hodeghetria Pantanassa". Mai tarziu, pentru a o distinge pe aceasta de alte icoane cu acelasi nume, a fost numita "Palaiologina", dupa numele donatorului ei, "drept credincioasa Kyra Maria Asamina Palaiologina, doamna din Moldo-Valahia", dupa cum marturiseste micuta inscriptie in aur, atasata vestmantului ei de argint. Aceasta icoana a fost partasa mai multor minuni, de-a lungul vremii, dupa marturia batranilor din manastire. Cea mai insemnata dintre toate este cea petrecuta in anul 1762, cand un incendiu a cuprins intreaga biserica a manastirii. Singurul lucru nears, din intreaga biserica, a fost aceasta icoana. Icoana se afla in acelasi loc in care se afla si astazi, adica pe prima coloana din partea stanga a naosului, indreptata spre sud.

Maica Domnului "Antiphonetria" - Manastirea Costamonitu
In vremea domniei Imparatului Constantin Monomahul, in anul 1020, sfanta icoana a Maicii Domnului Antiphonetria a savarsit urmatoarea minune in Manastirea Constamonitu - Konstamonitou. La data de 1 august, cu ocazia praznuirii Cinstei Cruci, ecleziarhul de atunci al manastirii, numit Agathon, s-a mahnit mult din cauza ca nu avea cu ce sa infrumuseteze manastire, cu ocazia sarbatorii. Aceasta se intampla in ajunul praznicului Mutarii Sfintelor Moaste ale Sfantului Stefan, ocrotitorul manastirii. El s-a rugat cu lacrimi Maicii Domnului si a stat in genunchi toata noaptea. Atipind putin, el a auzit din icoana o voce care ii spunea: "Nu te tulbura, caci eu port de grija de toate cele din Sfantul Munte." In acea clipa, toate rezervele de alimente, de ulei si de lumanari, ale manastirii s-au umplut, spre marea bucurie a lui si a obstii.