Dragoste cu durere

Dragoste cu durere



“- Cate greutati intampinati la Coliba, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

- Aici se vede daca avem dragoste adevarata. In persoana fratelui nostru Il vedem pe Hristos. Caci tot ce facem ca sa-l odihnim pe fratele nostru este ca si cum o facem pentru Insusi Hristos. “Intrucat ati fracut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”[1].

Intr-o zi a venit la Coliba un copil indracit impreuna cu tatal sau. In acel moment a venit si un cunoscut de-al meu, iar eu l-am luat pe tatal copilului deoparte ca sa-i spun cateva lucruri, caci din cauza lui se indracise copilul. Bietul de el era intr-o stare jalnica. Ditamai flacaul si-i curgeau mucii… Cand cunoscutul meu l-a vazut, s-a apropiat de el, si-a scos batista, i-a sters nasul si a bagat-o iarasi in buzunar. Si-a scos apoi crucea de aur de la gat si a pus-o la gatul copilului. Dar nu lucrul acesta era atat de important, cat sa fi vazut cu cata dragoste, cu cata afectiune a sters nasul copilului - de-ati fi vazut in ce hal era! Am ramas impresionat. L-a durut pentru el ca pentru un frate. Daca nu-l simtea ca pe un frate, ar fi facut aceasta? Daca il iubesti pe celalalt ca pe un frate, ii stergi nasul cu propria batista si o pui iarasi in buzunar! Dar daca nu-l simti ca pe un frate, este ca un corp strain: putin sa te atinga, imediat sari in sus; putin scuipat sa cada pe tine, te duci repede sa te speli.

De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belsug si n-a ingaduit sa vina vreo nenorocire peste noi, trebuie sa ne doara pentru aproapele nostru care se chinuieste. Vedem, de pilda, un infirm. Daca ne gandim: “Cum m-as simti eu daca as fi infirm si nu as putea sa merg?“, ne va durea pentru el. Sau, daca cineva are probleme ne cere ajutorul, imediat trebuie sa ne gandim: “Daca aveam eu problemele lui, nu voiam, oare, sa fiu ajutat?“, si asa ne va durea pentru el. Si prin incercari de trece cineva, daca are dragoste adevarata, cu durere, isi uita propria durere si sufera pentru celalalt. Eu, cand celalalt imi vorbeste despre durerea lui, chiar si pe cioburi de sticla sa stau sau pe spini sa pasesc, nu simt nimic.

- Gheronda, Sfantul Marcu Ascetul scrie: “O singura patima ne impiedica sa savarsim binele dupa putere: nepasarea. Patima aceasta se vindeca prin rugaciuni si milostenie“[2]. De ce se pomeneste aici de milostenie?

- Fiindca milostenia, bunatatea inmoaie inima si actioneaza precum uleiul in broasca ruginita. Inima impietrita se inmoaie langa sufletele ranite si devine sensibila si smerita. Dumnezeu nu l-a facut pe om invartosat si nemilostiv, ci oamenii sunt cei care nu cultiva milostivirea pe care le-a dat-o Dumnezeu; nu sufera pentru aproapele lor si astfel, din pricina nepasarii, devin incet-incet invartosati.

- Gheronda, ce ne ajuta sa ni se inmoaie inima?

- Pentru ca sa ni se inmoaie inima, trebuie sa ne punem nu numai in situatia celorlalti oameni, ci si a animalelor, chiar si a sarpelui. Sa ne gandim: “Mi-ar place sa fiu sarpe, sa ies putin la soare ca sa ma incalzesc si sa vina altul sa ma loveasca, sa-mi zdrobeasca capul? Nu“. Atunci ni se va face mila si vom iubi chiar si serpii. Daca omul nu se pune in situatia celuilalt, chiar si a animalelor si a insectelor, nu devine “om“.

Inlauntrul durerii se ascunde mai multa dragoste decat in dragostea fireasca. Caci, daca suferi pentru celalalt, il iubesti putin mai mult. Dragoste cu durere inseamna sa strangi in brate pe un frate de-al tau care are demon, iar demonul sa plece. Fiindca dragostea care imbratiseaza, dragostea duhovniceasca cu durere, daruieste fapturilor lui Dumnezeu mangaiere dumnezeiasca, ii ineaca pe demoni, slobozeste suflete si vindeca rani cu balsamul dragostei lui Hristos pe care il varsa.

Omul duhovnicesc este tot o durere. Se topeste de durere pentru ceilalti, se roaga, mangaie. Si, luand asupra lui durerea celorlalti, este intotdeauna bucuros, caci Hristos ii ia durerea si ii daruieste mangaiere duhovniceasca.


Dragostea incredinteaza launtric

- Gheronda, cum pot sa arat dragoste?

- Sa arat dragoste? Nu inteleg. Asta este ceva fals, prefacut. Sa existe inlauntrul nostru dragoste si ea sa ne dea in vileag, asta, da, o inteleg. Dragostea adevarata il incredinteaza launtric pe celalalt fara manifestari exterioare. Dragoste inseamna sa asculti cu durere mahnirea celuilalt. Dragoste inseamna si o privire indurerata si un cuvant pe care il vei spune cu durere celuilalt cand el se confrunta cu o greutate. Dragoste inseamna sa participi la durerea lui, sa-l odihnesti in necazul lui. Dragoste inseamna sa rabzi un cuvant greu pe care ti-l va spune. Toate acestea ajuta mai mult decat cuvintele multe si decat manifestarile exterioare.

Cand suferi launtric pentru celalalt, Dumnezeu il incredinteaza launtric de dragostea ta si atunci el o simte chiar si fara manifestari exterioare. Tot asa se intampla si cand nu se exteriorizeaza rautatea pe care o avem inlauntrul nostru; si in acest caz celalalt tot o simte. Vezi, si diavolul, cand se arata ca un “inger de lumina“[3], aduce tulburare, pe cand Ingerul adevarat aduce o bucurie negraita.

- Gheronda, de ce nu sunt incredintata launtric de dragostea celorlalti?

- Nu cumva nu ai cultivat dragostea? Cel care iubeste se incredinteaza de dragostea celuilalt, dar si el il incredinteaza launtric pe celalalt de dragostea lui.

Celalalt simte daca il iubesti cu adevarat sau te prefaci, fiindca dragostea se transmite ca o telegrama. Daca facem, de pilda, o vizita la un orfelinat, copiii simt indata cu ce dispozitie launtrica ne-am dus la ei. Odata au venit la Coliba ca sa-mi ceara parerea unii care voiau sa infiinteze un asezamant pentru copiii parasiti. “Cel mai important lucru dintre toate, le-am spus, este sa va doara pentru acesti copii ca pentru copiii vostri si chiar mai mult. Numai asa copiii vor fi incredintati de dragostea voastra. Daca nu va doare pentru ei, mai bine nu mai faceti nimic“. Atunci un medic, foarte evlavios, mi-a spus: “Ai dreptate, Parinte. Candva am mers sa vizitez pentru prima oara un orfelinat impreuna cu mai multe persoane. Copiii simteau starea launtrica a fiecaruia dintre noi. <>”. Vedeti cum dragostea vesteste launtric?


Dragostea anuleaza distantele

- Gheronda, cum comunica oamenii duhovniceste de departe?

- Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse.

- Cum adica?

- Pentru ca sa existe comunicare duhovniceasca intre oameni, trebuie ca ei sa lucreze pe aceeasi frecventa. Acest lucru nu pot sa-l prinda oamenii de stiinta. Iti amintesti de acea intamplare pe care o povestesc in Parintii aghioriti[4]? Intr-o zi un monah urma sa mearga in vizita la un parinte din Kapsala si se gandea: “Ce sa-i duc, oare, de binecuvantare?“. A facut rost, asadar, de doi pesti si i-a curatat ca sa i-i duca. Intre timp, celalalt primise instiintare de la Dumnezeu despre vizita lui si se gandea: “Acum ca va veni, cu ce sa-l omenesc?“. Si, pe cand fratele curata pestele, a venit deodata un corb, i-a luat un peste si l-a dus la celalalt calugar din Kapsala, care se afla la o distanta de cinci ore si jumatate de mers. Intelegeti? Unul se gandea cum sa-l odihneasca pe celalalt si atunci corbul a facut pe intermediarul.

Cand omul are Dragostea, pe Hristos, chiar si mut sa fie, se poate intelege cu milioane de oameni, de orice neam si varsta, caci fiecare varsta isi are limba ei. Pune doi oameni care nu au dragoste intre ei sa stea unul langa celalat si sa nu vorbeasca. Pune si alti doi care au dragoste intre ei sa stea unul langa celalalt si sa nu vorbesca nici ei. Cum se vor simti unii si cum se vor simti ceilalti? Nici primii sa nu vorbeasca, nici ceilalti. Insa acestia din urma vor vorbi cu “tacerea”, fiindca va exista comunicare intre ei. Dimpotriva, ceilalti nu vor putea comunica, fiindca intre ei va exista “izolatie”. Cand nu exista dragoste, se poate ca doi oameni sa se afle aproape unul de celalalt, dar totusi sa fie departati.

- Gheronda, ma mahnesc ca a venit ziua sa plecati iarasi dintre noi.

- In viata duhovniceasca nu exista “aproape” si “departe“. Dragostea lui Hristos nu este despartita de distante, caci Hristos cu dragostea Sa anuleaza distantele. Prin urmare, omul, atunci cand este aproape de Hristos si se leaga frateste de celalalt cu dragostea lui Hristos, fie ca se afla aproape, fie departe, il simte pe celalalt intotdeauna aproape.

Dau slava lui Dumnezeu ca dragostea mea este de asa natura, duhovniceasca, ingereasca, incat distantele sunt anulate, iar eu voi tine legatura cu voi de departe, atat in aceasta viata, cat si in cea viitoare, care este si mai indepartata. Pentru ca si acea distanta va fi foarte apropiata, de vreme ce ne uneste Dragostea, Hristos“.

( Cuviosul Paisie Aghioritul, “Patimi si virtuti“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2007)