joi, 16 iunie 2011

Cuvinte şi sfaturi care plac sufletului....



Părintele Porfirie

"Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nici o acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Impiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubesti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău."

"Nu trebuie să-ţi duci lupta creştinească cu predici şi contestaţii, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalţi reacţionează. Când îi iubim, sunt mişcaţi şi-i câştigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalţi pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înşine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilinţă ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu."

"Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te ridici, să îngenunchezi în faţa Celui Răstignit şi a Sfinţilor şi să te rogi smerit şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi."

"Să te rogi fără nelinişte, în pace, cu încredere în grija şi iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni când te rogi.[...] Să-l rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Sa.[...] Să faceţi câte metanii puteţi în rugăciune, chiar dacă asta vă oboseşte. Când rugăciunea este însoţită de sacrificiul nesilit, se face mai plăcută şi mai roditoare în faţa lui Dumnezeu."

"Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos, şi când Il iubeşte pe Hristos, scapă de diavol, iad şi moarte."

"Să fim smeriţi, însă să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea şi delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea şi lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune 'sunt cel din urmă, sunt nimic.' Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harismă. Nu provine din strădaniile noastre. Pregăteşte-te şi cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt."

"Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru.[...] Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puşine, dar cu miez. Să iubeşti osteneala trupului şi oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul şi sufletul deopotrivă.[...] Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi."

"Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun."

"Să faceţi mereu binele, fiindcă altminteri e vai de voi!"

"Şi deşi de mic copil făceam multe păcate, când m-am reîntors în lume am continuat a face păcate, care până astăzi s-au înmulţit foarte mult. Lumea însă m-a luat de bun şi toţi strigă că sunt sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume."

"Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Il iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit."

"Să-L rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Sa.[...] În rugăciunea ta să-I ceri lui Dumnezeu să se facă voia Sa pentru tine. Acest lucru îţi este cel mai de folos."

"Când te înhaţă satana şi te apasă, să nu rămâi nemişcat, aşa cum rămân unii ce devin melancolici şi cad pe gânduri ore întregi, ca şi când i-ar preocupa probleme importante, deşi nu e vorba despre aşa ceva, ci pur şi simplu sunt robiţi de satana. Să fii pregătit să reacţionezi, să te opui, să respingi asediul satanei, aşa cum pe un om pe care il prind răufăcătorii şi-l blochează, face o mişcare bruscă şi, dând din mâini îl împinge, scapă din strângerea lor şi se îndreaptă spre altă direcţie, spre Hristos, care îl eliberează."

"Zădărnicie e tot ce iei din egoism. Veşnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasă veşnicie este să primeşti cu iubire, pentru a dărui bucuria reciprocităţii aceluia ce ţi se oferă cu iubire."

"Când te rogi pentru un om pe care îl muncesc patimi păcătoase, să nu i-o spui, fiindcă diavolul va afla şi va ridica îndârjire în sufletul tău şi astfel rugăciunea ta nu va da rod. Să te rogi pentru acel om în taina, şi astfel rugăciunea ta îl va ajuta."

"Să nu te necăjeşti, măi, niciodată. Hristos a înviat ca să ne dea multă iubire şi bucurie, încă de pe acum. Aşadar, de acum să începem să participăm tot mai intens la ziua luminată a Împărăţiei iubirii lui Hristos, unde nu se înserează niciodată."

"În taină îmbrăţişează-ţi în inima-ţi întreaga obşte şi întreaga Biserică. Nu te lupta cu ceilalţi, nici nu încerca să faci să dispară sau să corectezi cusururile celuilalt. Iubeşte-l aşa cum e, cu defectele sale. Domnul se va îngriji de acestea. Să-ţi sfinţeşti tăcerea, să nu fie neroditoare."

"Nu mi-e frică de iad şi nu mă gândesc la rai. Ii cer numai Domnului să fie milostiv cu toată lumea şi cu mine."
- Cuvioase, spuneţi ceva despre viaţa duhovnicească.
- Oricine nu se pocăieşte, va fi pierdut.
- Acesta e un cuvâ
nt greu, cuvioase.

- Ţi-l voi spune încă o dată: oricine nu se pocăieşte va fi pierdut."


"Mai întâi iartă-i pe aceia care te întristează."

"Fii atent, căci trebuie să ne luptăm până când ne vom da ultima suflare. Fii cu băgare de seama."

"Să nu stai în spaţii închise, ci să ieşi în mijlocul naturii."


"Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că atăta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic."

"Iubiţi-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vieţii. Toate cele frumoase sălăşluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristeţea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viaţă, a greutăţilor şi a ceasurilor de agonie. Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui".

"De nu va veţi reveni şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împăraţia cerurilor".

"Mănăstire poate fi şi casa ta, numai să vrei. Nu e cu nimic diferită de o mănăstire. Este de-ajuns să faci ce-ţi spun. Nu locul face mănăstirea, ci felul în care vieţuieşti. Du-te acum, roagă-te şi fii răbdător în toate".

"Să nu încerci să arunci relele din tine în exterior ci, mai bine, deschide-ţi poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, şi-atunci se vor risipi şi negurile ce s-au înstăpânit în tine".


"Fii atent cum te nevoieşti. Nevoieşte-te cu smerenie şi nu aşa cum faci tu, cu încrâncenare. Încet-încet fiule, şi cu smerenie. Altminteri păcătuieşti", îmi spunea Bunicuţul.

"Fiule, de Hristos trebuie să ne apropiem nu de teama că nu ştim ce va fi după ce vom muri. Lui Hristos trebuie să-I deschidem inimile noastre şi, aşa cum tragem perdeaua, lăsând soarele să intre în casă, trebuie să-L lăsăm şi pe Hristos să vină la noi şi să-L iubim cu iubire adevărată. În felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".

"Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernământul; discernământul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urmă aduce înaintevederea".

"Trebuie să-ţi spui mereu acestea: "Doamne, cei ce se îndepărtează de Tine se pierd." Notează-ţi aceste cuvinte, ca să le ţii minte, căci sunt pline de înţeles."


"Să fii bun şi ascultător. Să ai răbdare cu ceilalţi, să nu te necăjeşti, să nu fii prea sensibil, să fii destoinic în munca ta. Să nu vorbeşti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, dacă nu eşti întrebat. Să fii un exemplu demn de urmat, în drumul spre Hristos."

"Să mergi la biserică în mod regulat, să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti des şi-atunci vei scăpa de toată frica şi ţi se vor tămădui toate rănile sufleteşti."

"Te povăţuiesc să ai mereu dragoste pentru toţi. În primul rând dragoste. apoi toate celelalte."

"Trebuie să iubim cu inimă curată şi tot astfel trebuie să ne rugăm."

"Nu vreau să te apropii de Dumnezeu din pricina că te temi de moarte. Vreau să te apropii de El cu multă dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seamă, fiule."

"Când uneori începe să-ţi fie frică, aşa cum spui, aceasta se întâmplă din pricina că nu Îl iubeşti îndeajuns pe Hristos. Asta e totul."

"Să te rogi şi să iubeşti. Să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-i iubeşti şi pe semenii tăi. Nu vezi câte poate face dragostea lui Hristos? Să nu te întrebi în sinea ta dacă te iubesc ceilalţi. Dacă-i iubeşti tu primul, să ştii că atunci şi ei te vor iubi deopotrivă."

"Ca să fii iubit de ceilalţi, mai întâi trebuie să-i iubeşti tu."


"Când se revarsă asupra noastră Harul cel dumnezeiesc, rugăciunea noastră devine cu totul curată. Să te rogi neîncetat, zi şi noapte, chiar şi când dormi în pat."

"Nu trebuie să-i silim pe alţii să meargă la Biserică. Hristos a spus: Cine voieşte, să-Mi urmeze Mie."

"Oricât ai fi de obosit să nu uiţi niciodată, seara înainte de culcare, să faci rugăciunile de seară."

"Să nu te rogi lui Hristos să-ţi ia bolile, ci să dobândeşti pacea, lucrând rugăciunea minţii şi fiind răbdător. Astfel vei avea mare folos".

"Roagă-te şi nu te supăra. Roagă-te şi fii răbdător."

"Când citeşti Sfânta Scriptură, căci trebuie să o citeşti necontenit spre a te lumina, Vieţile Sfinţilor sau alte cărţi bisericeşti, de găseşti o propoziţie sau un cuvânt ce te-a impresionat, zăboveşte mai mult în acel loc şi vei vedea că mult te vei folosi."

Când i-am spus că nu ţin minte tot ce citesc, Păr. Porfirie mi-a spus acestea: "Să ştii, fiule, că toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socoteşte că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie."

"Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte."

"Când cânţi, să cânţi smerit, fără să faci grimase, fără să faci mişcări dezordonate şi fără să tot salţi psaltirea. Să priveşti mereu spre analog şi să nu discuţi cu cel de lângă tine. Să trăieşti ceea ce cânţi, fiindcă doar astfel cele cântate se transmit celor adunaţi în biserică la slujbă."

"Cu cât se află omul mai departe de Dumnezeu, cu atât mai mult este necăjit şi chinuit de felurite lucruri. Trebuie să mergem la duhovnic de fiecare dată când ne chinuie ceva."

"Să te spovedeşti periodic şi temeinic, fiindcă, chiar de-ai fi Patriarh, dacă nu te spovedeşti, nu te mântuieşti."

"Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic."

"Fii atent la mine. Şi iadul şi satana şi Raiul, toate sunt adevărate. Eu însă nu vreau să te temi de ele, sau să te gândeşti la ele aşa cum faci tu. Vreau să-L iubeşti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie că te afli aici, fie că te afli altundeva. Da, Hristos ne aşteaptă şi, îndată ce ne vom deschide inima cât de puţin, El va pătrunde în ea de îndată şi vom avea parte de toate cele bune. Este întocmai ca soarele. Când tragi fie şi puţin perdeaua, lumina pătrunde imediat în odaie, iar razele sale ne încălzesc."

marți, 7 iunie 2011

Cuvint Pentru Tineri


Ştiinţa ne lasă închişi în descrierea vieţii noastre, ea nu explică nimic, descrie numai legile lucrurilor, mai mult, pe cele ale lucrurilor materiale. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală. Omul e o taină de necuprins, de nedefinit, fiecare om este altul decât altul aşa încât nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretind oamenii de ştiinţă.
Fiecare persoană este o mare taină, o taină care mă înalţă, care îmi dă o bucurie. De-aş avea lumea toată, dar nu am o persoană atentă faţă de mine, aş fi cel mai nefericit om. Deci ce mare lucru este persoana şi cine o poate defini? Ştiinţa, nu cred ca mai pretinde astăzi să poată defini o persoană.

Însă şi apariţia omului este o taină. Eu nu cred că omul a ieşit din maimuţă. Cu cât mă duc mai îndărăt, cu atât văd un om superior omului de astăzi. Omul de dinainte avea o înţelegere a lucrurilor tainice. Cine îi poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei? Cu cât te duci mai înapoi, cu atât dai de oameni mult mai înţelepţi decât oamenii de azi. Unde a ajuns ştiinţa aceasta a Occidentului? A ajuns la o aşa numită practică a tehnicii, a civilizaţiei, s'au dezvoltat cele materiale, dar cele materiale ...

Am fost astăzi la Cernica şi am trecut prin marginea oraşului. Am vazut nişte blocuri teribil de lipsite de simţul estetic, de simţul spiritualului, din care omul a dispărut, a dispărut taina.

Poporul recunoaşte taina în toate; fiecare lucru, chiar şi cel material e taină. Ce superficialitate trăieşti astăzi când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor. Pentru ţăranul care făcea o fântână, făcea un gard, era mai complicat, dar el ştia că dincolo de lucruri toate sunt o taină mare ... Pe când oamenii de azi nu mai au nimic decât această tehnică, ei nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor. Dacă nu e decât lumea aceasta cu dependenţele ei, cu legile ei, totul ar fi fără de sens. Dacă oamenii mor rând pe rând, definitiv, şi apar alte generaţii ce mor definitiv, atunci ce sens ar mai fi aici? N'ar fi nici un sens.

Spune Sf. Grigore de Nazianz: nu se poate să fi fost cândva când n'a fost nimic. Unii oameni de ştiinţă spun că n'a fost nimic şi s'a creat ceva din nimic. A fost întotdeauna ceva care nu are început, nu are cauză. De la Acela sunt toate, în Acela sunt cauzele lucrurilor. Deci trebuie să fie perfect, desăvârşit, conştient şi trebuie să fie deasupra legilor, absolut nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu care are puterea să creeze din nimic, nu din Sine, căci dacă ar fi din Sine ar fi toate perfecte. Şi mai ales El trebuie să aibă caracter de persoană. Dar nu poţi să gândeşti persoana fără persoană, trebuie să fie o persoană care iubeşte şi care să te iubească. Şi ce iubire mai înaltă decât între Tată şi Fiu! Fiind doi care se iubesc, iubirea lor e perfectă numai atunci când iubesc pe al treilea şi fiecare din ei are o bucurie cu mult mai mare când are pe altul şi se bucură împreună de celălalt. Şi iată că învăţătura despre Sfânta Treime apare inevitabilă.

Eu cred în maturizarea omenirii, dacă aceasta mai este posibilă, în întoarcerea ei la înţelegerea tainei lucrurilor, văzând neputinţa ştiinţei de a explica totul. Şi de fapt ce poate crea ştiinţa cu adevărat? Tot lucruri moarte. Eu cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco cu această ştiinţă exactă, care poate să ducă la sfârşitul lumii.

Credinţa este ştiinţa adevărată. Aceasta este ştiinţa adevărată, ştiinţa tainei care răspunde aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit. Niciodata nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoaştere. De aceea Ortodoxia este cu mult mai înaltă decât Occidentul care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa mărginită a nu ştiu căror secte. În Occident creştinismul a intrat într'o lume barbară. În răsărit a intrat într'o lume care depăşise toate posibilităţile filozofiei ce nu o satisfăceau, aducând cu sine taina persoanei, Evanghelia, Biblia în general. Spunea un protestant: noi n'am înţeles din creştinism decât să nu furi, să nu ucizi, că înainte furam şi ucideam.

Dar ce minunat este creştinismul! Poate fi depăşită vreodata Biblia? Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan? Eu aş vrea să lucrez acum, dacă îmi ajută Dumnezeu, la un studiu despre Hristos în epistolele Sfinţilor Apostoli. Câtă bogăţie şi profunzime în aceste scrieri. Ce sunt filozofiile pe lângă epistolele lui Pavel? Cioran spune că a fost un epileptic (dar cum poate un epileptic să scrie aşa ceva?), că a nesocotit pe marii filozofi ai antichităţii. Dar ce-mi explică mie marile filozofii ale antichităţii? Ce-mi explică Platon? Ce-mi dau filozofiile occidentale care pierzând spiritul tainei spun ca Dumnezeu e distant, că nu are nici un rol în viaţa noastră. Câţi oameni se hrănesc cu această filozofie? Un mic grup care pretindea că cugeta. Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii viaţa oamenilor. Acesta este creştinismul. Eu cred că aici este credinţa, în sesizarea tainei lucrurilor. Iar taina supremă este persoana. Persoana care iubeşte. Credinţa este adevărata ştiinţă. Nu poţi despărţi ştiinţa de credinţă. Ştiinţa care nu are credinţă nu e ştiinţă.

- Părinte, care credeţi că fi rolul ortodoxiei româneşti în revitalizarea spirituală a poporului?

- Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început. Poporul român s'a precizat ca popor român prin creştinism. Se vorbeşte în faptele Apostolilor de un vis al lui Pavel, în Troia. I se arată un macedonean care îi spune: Treci Bosforul şi te du că se deschide o poartă nouă. Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma. La Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis; aici nu s'a vorbit vreo două sute de ani de creştinism în limba latină ...

- Vreţi să spuneţi că pentru prima dată limba latină s'a vorbit aici?

- Pavel spune că Filippi era colonie romană, iar noi avem termenii latini de aici şi nu de la Roma.

- Ai noştri proprii?

- Da, exact. Înainte de cei care s'au format la Roma. Eu zic aşa că suntem protolatinitatea. Nici o limbă vorbită nu este atât de latină ca limba noastră şi atât de aproape de limba latină scrisă. De ce noi am rămas latini după ce am fost sub stăpânire romană cam o sută şi ceva de ani? Aşa de repede îşi pierde un popor limba? De ce nu au devenit latini grecii, cei din Asia Mică sau cei din Egipt, de ce numai noi am rămas latini? Eu cred că tracii aceştia erau protolatinitatea, şi se întindeau foarte departe, din Bitinia până în Frigia şi s'au extins în Balcani până la nord de Carpaţi. Datorită împrejurărilor sau poate prin modul nostru de a fi prea îngăduitori, ne-am înpuţinat teritoriul.

Noi avem cuvintele latine cele mai substanţiale şi cele mai pline de sevă. Noi zicem ''Atotţiitorul,'' traducerea exactă după ''Pantocrator'', în Occident se spune ''Atotputernicul'' care e mai rece. ''Atotţiitorul'' parcă te îmbrăţişează. Noi zicem ''Tată'', ei zic ''Pater.'' Tată e parcă altfel. Noi zicem ''Fecioară'' ei zic ''Virgo'', mai fizic. Ei zic ''regnum'', ''stăpânire'', noi zicem ''împărăţie'', parcă mai plină de mister, de basm; noi zicem ''biserică'' - ''basiliki'', clădire împărătească, ei zic ''Ecclesia'' care a trecut de la Roma la toate popoarele din Occident, însă la noi nu. Noi avem o limbă latină, dar proprie.

- Unicitatea noastră este aceea de popor latin ortodox?

- Noi am rămas un popor de legătură între Occident şi Orient, reunim luciditatea latină şi sentimentul acesta de Taină al Răsăritului. Slavii au şi ei acest sentiment, dar au şi ceva neluminat. Noi vorbim foarte mult de lumină, noi spunem lumii lumina. În basmele noastre e atâta bunătate şi lumină. Păcat că intelectualii noştri nu s'au aplecat asupra spiritualităţii poporului nostru.

- Despre ''Mioriţa'' ce ne puteţi spune?

- Mioriţa este Hristos şi sufletul omenesc. Cei trei ciobani - cel care are oi mai multe cred că este Hristos, iar ceilalţii doi Pilat şi evreii. Şi El are ca mireasă pe sufletul omenesc. Iată cât de adâncă este ''Mioriţa.'' Se simte că poporul nostru este un popor creştin.(.....)

- Părinte, vorbiţi-ne despre sfinţenia căsătoriei.

- Familia sfântă. Sfinţii părinţi au laudat la fel de mult sfinţenia căsătoriei ca şi monahismul. Pe de o parte, se recunoaşte că Dumnezeu a creat pe om, bărbat şi femeie. Omul întreg este bărbat şi femeie şi de fapt, în căsătorie se depăşeşte plăcerea pur trupească; vin atâtea griji, o mână de copii ... Trebuie depăţit acest trupesc. Totuşi este şi această împlinire legătura completă. Eu cel puţin aşa am trăit în viaţa de familie: nu mai e viaţa mea întreagă. Câtă sensibilitate în iubirea unuia pentru altul. Se poate scrie o carte despre sfinţenia căsătoriei ...

În Occident nu mai există căsătorie. Li se pare importantă homosexualitatea. Nu mai înaintează omenirea, nu se mai înmulţesc oamenii. În Suedia numai 3% se căsătoresc, trăiesc aşa ... În Olanda vezi bărbat şi femeie împerechindu-se în vitrină. În America s'a legalizat homosexualitatea, drogurile. Unde a ajuns omul? Nu mai au nici o înţelegere a tainei.

- Recunoaşterea oficială o homosexualităţii nu e acea urâciune apărută în faţa lumii în Apocalipă?

- Cred că da. Zice şi Sf. Apostol Pavel în cap. I, Romani. Oamenii au ajuns nebuni: ''asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti s'au aprins în pofta lor unii după alţii, bărbaţii cu bărbaţii, săvârşind ruşinea şi luând răsplata cuveniă rătăcirii lor. Şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea trupească, cu cea împotriva firii.''

Să fim creştini şi să ne ţinem de această unitate, unitate care ne-a dat o singură viaţă. Astfel nu mai eşti întreg. Am spus-o şi în ''Dogmatică'': omul întreg e bărbat şi femeie. Bărbatul singur nu e om întreg, femeia singură nu e om întreg, numai împreună sunt om întreg. Şi cât de împuţinat eşti, după ce nu mai ai femeie ... Cine te iubeşte? Te iubeşte soţia, te iubeşte bărbatul. Astfel că totul e comun: nu se mai socoteşte că asta e al meu, ăsta e al tau. El are grijă de ea, ea are grijă de el. E imitaţia Sfintei Treimi într'un fel. E o fiinţă în două persoane, ca o unitate deplină.

Părintele Stăniloae - Cuvinte Pentru Tineri din ''Vestitorul Ortodoxiei'' nr. 189, 1997

Icoane ale tuturor sfinţilor de peste an