Sf. Nicodim Aghioritul: ADEVARATA POCAINTA

“Sa stii ca cine doreste sa-si faca livada intr-un loc salbatic are nevoie de 4 lucruri:

1) sa taie lastarii si crengile copacilor neroditori.

2) sa-i taie si sa le scoata radacinile, pentru ca daca radacinile raman, rasar apoi alti lastari.

3) in locul copacilor salbatici sa sadeasca pomi roditori.

4) sa-i pazeasca de animale si de vitregii pana le cresc radacinile, se fac mari si dau roade. Si tu, frate, ca sa dobandesti cainta adevarata ai nevoie de 4 lucruri:

1) Sa tai lastarii si crengile pacatului, adica sa fii hotarat din toata inima sa nu mai pacatuiesti niciodata si sa te tii departe de orice fapta si lucrare a pacatului, asa cum te-ai tine departe de moarte si de iad, pentru ca lastarii si crengile sunt faptele noi ale pacatului. te va tine departe de pacat vorbirea neintrerupta cu Dumnezeu, amintirea mortii, amintirea Judecatii lui Dumnezeu si a iadului, deasa marturisire si deasa impartasire cu sfintele taine, daca nu esti oprit. Mai cu seama Sfanta Impartasanie te va ajuta sa ocolesti toate prilejurile de a gresi. Te va ajuta de asemenea foarte mult daca vei evita tovarasiile rele si persoanele cu care ai pacatuit si, mai ales, acele tovarasii si prietenii care-ti fac rau sufletului.
2) Nu ajunge sa te tii departe de pacat, ci trebuie sa-i tai ramurile si mai ales sa-i smulgi radacinile, care sunt: relele inclinatii si deprinderi, ispitele, patimile, poftele si dorintele care raman inradacinate adanc in inima chiar si dupa ce te indepartezi de pacat. Ca sa-ti smulgi din inima radacinile tuturor acestor porniri, ispite si amintiri ale pacatului, trebuie sa lupti, frate. Iar daca nu vei scoate radacinile, exista primejdia ca alte pacate sa rasara si sa odrasleasca.

Si spune Sfantul Vasile cel Mare: “Asa cum, atunci cand vrei sa tai o planta dar ii lasi radacinile, ea va rasari din nou, tot asa si cel ce voieste a se curata de pacate, trebuie mai intai sa lepede pricinile pacatului, aceasta fiindca pacatele se nasc unele din altele si nu sunt despartite“.

Neincetata trebuie sa fie durerea inimii, fiindca neincetata este si pocainta. De aceea, frate, si tu trebuie sa ai mereu durere in inima. Cu cat o ai mai mult, cu atat ai si mai multa pocainta. Cum dispare durerea, cum se departeaza de la tine si pocainta, cum spune si Gheorghios Karessios dimpreuna cu ceilalti teologi. De aceea Sfantul Isaac zice ca: “nici o virtute nu este mai inalta decat pocainta, pentru ca pocainta nu se sfarseste nicicand” (Cuvantul 55).


(…)

Aceasta pentru ca in fiecare zi si in fiecare noapte pacatuim, toti oamenii, cand cu cuvantul, cand cu ganduri viclene, ganduri de hula si rusinoase, maniindu-l pe Dumnezeu. De aceea trebuie noi toti sa avem inima indurerata si zilnic sa ne caim pentru aceste pacate si sa cerem iertare de la Dumnezeu, nu numai pentru pacatele noastre trecute, ci si pentru cele de acum si pentru cele de fiecare zi.

Sfantul Isaac Sirul intareste prin cuvantul sau: “Trebuie sa stim ca in orice vreme, in aceste douazeci si patru de ceasuri cat tin ziua si noaptea, avem nevoie de pocainta” (Cuvantul 20).

Frate, daca vesnic ai in inima aceasta tristete sfasietoare, sa stii ca mult bine face sufletului, pogorand si adunand mintea in inima si nelasand-o sa-si mai aminteasca de rele si de pacate, caci se stie ca daca ne doare vreo parte a corpului, mintea noastra este acolo.

Aceasta strapungere va face inima sa verse otrava si carligul pacatului pe care le-a inghitit. O va inmuia, o va smeri si o va face sa se dezlipeasca repede de patimile si de inclinatiile pe care le dobandise prin pacat. Inima pacatosului este impietrita si nesmerita si fara strapungere nu se poate smeri si nici inmuia, cum se spune: “Inima indaratnica sfarseste rau“ (Intelepciunea lui Isus Sirah 3, 26). Aceasta strapungere va urca in fata Domnului Savaot si aproape ca-L va sili sa-ti ierte pacatele, cum se spune: “Judecata mea este la Domnul si durerea mea este in fata lui Dumnezeu” (Isaia). (…)

Aceasta strapungere te va face sa mananci si sa bei altceva decat mancai si beai inainte de a te pocai, sa te imbraci si sa dormi cu totul altfel si sa-ti schimbi felul de viata. Astfel trebuie sa traiasca cei ce s-au pocait, in smerenie, adica plangand, in putinatate si in saracie. Asa cum bolnavii nu au acelasi fel de viata cu cei sanatosi, cum zice Sf. Grigorie de Nissa in Cuvantul sau despre pocainta: “Nu trebuie ca unul care spune ca este bolnav sa traiasca ca cei sanatosi, pentru ca intr-un fel traieste un bolnav si altfel un om cu sanatatea nestirbita“. Si zice tot el in alta parte: “Ii fagaduim lui Dumnezeu sa ne pocaim, dar faptele noastre nu arata ca ne ostenim si ca suferim, ci ca traim la fel cum traiam pe cand pacatuiam (…) Ne pocaim numai cu numele si nu cu fapta si cainta noastra nu da roade“.

(…)

Aceasta suferinta nu este atat de amara incat sa te duca in pragul disperarii, pentru ca o durere care duce la deznadejde trebuie alungata ca una ce vine de la diavol. Strapungerea aceasta este dulce si aduce bucurie, fiind unita cu speranta mantuirii, cu o preadulce cucernicie si smerenie, cu lacrimi si usurarea cugetului.

De aceea Sf. Ioan Scararul spune in alta parte: “Eu, atunci cand ma gandesc la smerenie sunt mirat. Cum de se impletesc suferinta si durerea cu bucuria si fericirea, ca mierea cu ceara? Ce invatam de aici? Ca smerenia si cucernicia sunt Darul Domnului si ca sufletul smerit si cucernic simte o bucurie adevarata, pentru ca Dumnezeu Insusi, in chip tainic, ii mangaie pe cei cu inima zdrobita“. (Cuvantul 7 - Despre intristare)


In sfarsit, strapungerea iti va smulge din inima deprinderile rele si obiceiul de a pacatui si iti va aduce adevarata pocainta de care vorbeste Sf. Grigorie de Nissa. Va face sa dispara cu totul nu numai pacatul in fapte, ci si dispozitia si pornirile inimii spre pacat, gandurile pacatoase, ispitele si atacurile vrajmasului asupra cugetului. “Pocainta este dezlegarea si stergerea celor ce erau inainte, faptuite sau cugetate” (Cuvant despre pocainta).

O, intristare atat de dulce ce vine din cainta cea adevarata prin harul dumnezeiesc! Intristare ce aduce bucurie si-l face pe om neispitit sau greu de miscat spre pacat. Fericita intristare ce vine din fericirea neintristata!

Ai invatat, frate:

1) cum sa tai vlastarii si ramurile pacatului, infranandu-te cu hotarare de la pacat.

2) cum sa-ti smulgi din inima radacinile pacatului avand inima intristata.

3) invata acum cum trebuie sa-ti sadesti in inima in locul copacilor neroditori si salbatici, pomi buni si roditori, sa sadesti adica virtuti in locul pacatelor. Sa sadesti smerenie in locul trufiei, infranare in locul lacomiei, milostenie in locul iubirii de arginti, blandete in locul rautatii si cruzimii, feciorie si cumintenie in locul patimilor carnii, dreptate in locul nedreptatii si al pradalniciei, adica sa dai si ce este al tau. Sa sadesti iubirea si dragostea frateasca in locul pizmei si urii, pazirea si lucrarea poruncilor lui Dumnezeu in locul calcarii.

Caci nu este de ajuns pentru mantuire, frate, si nici pentru dobandirea caintei adevarate numai sa-ti smulgi din inima radacinile pacatului si sa lasi apoi locul sterp, ci trebuie sa sadesti acolo unde a fost pacat copacii si florile virtutilor. Daca-ti lasi inima necultivata, o vor napadi iarasi spinii si copacii salbatici ai pacatului. Asa te indeamna Duhul Sfant prin gura psalmistului David. Asadar trebuie sa ocolesti relele si sa faci cele bune. “Fereste-te de rau si fa binele” (Ps. 33, 13).


4) In ultimul rand, dupa ce-ti sadesti aceste virtuti in inima, trebuie sa le ingrijesti cat de mult poti, pana ce vor prinde bine radacini, adica pana ce vor deveni obiceiuri, practicandu-le neintrerupt, asa cum mai inainte obiceiuri iti devenisera patimile si pacatele. Sa le ingrijesti pana ce vor inflori si vor rodi mantuirea, cainta adevarata si iertarea pacatelor tale. Daca nu le ingrijesti, vine samanta neghinei, diavolul, si, in timp ce dormi si n-ai habar de nimic, ti le smulge din inima si-ti pune in locul lor rautatile lui.


Iarasi, daca nu sadesti aceste virtuti cu toata grija, se intorc patimile. De aceea, parintii au numit patimile “cele care se intorc usor“. Si cand se intorc si gasesc tarina inimii cultivata si lucrata, prind radacini mai usor decat cele dintai si astfel “si starea de pe urma a omului aceluia se face mai rea decat cea dintai” (Matei 12, 45), lucru care, iubite, sa nu ti se intample niciodata.

Acestea patru alcatuiesc, frate, adevarata pocainta. Prin ele o poti dobandi. Biserica Il roaga pe Dumnezeu in cateva rugaciuni anume randuite, sa ne dea dar: “Binevoieste a ne aduce la pocainta cea adevarata“. Acestea sunt roadele ei. Ele sunt dovada ca Dumnezeu ti-a iertat cu adevarat pacatele si s-a impacat cu tine”.