Roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui

Asemeni Sfântului Apostol Pavel, întemniţat fiind, Valeriu Gafencu trimitea scrisori de încurajare celor ce erau îngrijoraţi de soarta sa. Reproducem în continuare integral textul unei asemenea scrisori, adresate sorei Eleonora.



În toate împrejurările, roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.



31 ianuarie 1948

Scumpă Soră,

Văd lucrarea lui Dumnezeu în sufletele noastre. Văd purtarea Lui de grijă şi sunt atât de mulţumit!



Dragă Norica,

„Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (I Corinteni 13). Dragostea este cea mai mare virtute, dragostea este însăşi Desăvârşirea.

Când dragostea, în loc să o dărui Isvorului a tot binele, lui Dumnezeu – şi prin El, aproapelui tău – o dărui acestei lumi pământeşti, deci îi răstorni sensul, ea devine din cea mai minunată virtute, cea mai primejdioasă patimă.

Dumnezeu l-a dăruit pe om cu atâtea daruri, încât prin stăruinţa în virtute, cu ajutorul Părintelui Ceresc, omul poate să se mântuiască.

Dumnezeu i-a dăruit omului atâţia „talanţi” – pentru ca prin ei, omul să poată lupta, omul să poată să se apropie de El, omul să dăruiască, să cultive şi să jertfească.

În măsura în care un om întrebuinţează bine „talantul” pe care i l-a încredinţat Dumnezeu, în măsura în care un om cultivă darurile pe care Părintele Ceresc i le-a dat, în această măsură devine el plăcut stăpânului său, în această măsură devine el „slugă bună şi credincioasă”.

Aşadar, pentru fiecare din noi se pune în cel mai serios mod problema întrebuinţării bune a „talantului” dăruit, încredinţat lui de Dumnezeu.

Nu-i este permis omului nici a întrebuinţa în rău „talantul” şi nici a-l îngropa în pământ, cum a făcut sluga cea rea şi necredincioasă.

„Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate” – Ceea ce ne-a încredinţat spre cultivare Dumnezeu, Lui să-I dăruim. El ne-a dat viaţa, pentru El să trăim, Lui să I-o dăruim, prin Singurul Lui Fiu – Domnul nostru Iisus Hristos.

El ne-a dăruit Iubirea, Lui să I-o dăruim. Folosirea în rău a darului lui Dumnezeu este greşeală şi atrage, drept consecinţă, pedeapsa – ispăşirea şi în această viaţă, dar mai ales în viaţa viitoare. În această viaţă, (ispăşirea) prin suferinţă are două aspecte:

1. Are rol ispăşitor – şi

2. Are rol purificator, curăţitor de păcate.

În viaţa viitoare însă, pedeapsa prin suferinţă este chin! – este ispăşire groaznică.

De aceea se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu când ne pedepseşte acum, în viaţa aceasta.

Deci trebuie să fim cu cea mai mare atenţie, când este vorba de modul de întrebuinţare a darului lui Dumnezeu, a „talantului”.

Pentru că de felul cum vom întrebuinţa acest dar depinde viitorul nostru, al sufletului nostru:

„fericire veşnică” sau „chin veşnic”.

Scumpă soră,

Te-ai înscris la conservator. Dumnezeu te-a ajutat. El ţi-a încredinţat acest „talant” preţios: vocea.

Este îndeajuns să te gândeşti că prin acest „talant” – ţi-ai putea face, cu ajutorul Domnului, drum în viaţă, căci te-ai pornit să-ţi croieşti drum – de viitor, de acasă, fără posibilităţi materiale, şi, ajungând în Capitală, te-ai înscris într-o Corală religioasă, şi prin această Corală ai intrat la Institutul de surori de ocrotire.

Deci, drumul către Institut ţi l-a făcut Dumnezeu, prin darul lui, încredinţat ţie.

Se cuvine ca tu să-I mulţumeşti Lui pentru acest dar – unul din multele daruri ce ţi-au fost încredinţate ţie de Dumnezeu, şi pentru care trebuie să-I fii recunoscătoare.

Se cuvine ca „talantul” acesta să-l foloseşti în slujba Lui şi numai a Lui.

Precizez: folosirea greşită a darului aduce drept urmare pedeapsă.

Binele e deci într-o singură direcţie: la Iisus. De la El avem tot binele, Lui trebuie să I-l dăruim.

Norica scumpă soră,

Eu gândesc aşa:

Câmpul de activitate al vieţii tale – minunat! – se cuvine să fie dăruirea dragostei până la jertfa supremă: „Nu este dragoste mai mare decât ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.” (Ioan 15, 13).

Ca soră creştină, Institutul de surori de ocrotire, din care faci parte, îţi dă prilejul de a te pregăti pentru a-I sluji Domnului, prin dragoste, pe de o parte, iar pe de altă parte, ca o consecinţă, îţi dă şi pâinea cea de toate zilele, pâinea văzută.

Cu acest prilej, îţi mărturisesc, tâlcuirea minunată pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul o face în Tâlcuirea Rugăciunii Împărăteşti Tatăl Nostru, Filocalia vol. II, acestei cereri din rugăciunea „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”.

El spune că, întâi, când spunem „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”, se cuvine să-I cerem Părintelui Ceresc „Pâinea” cea spre fiinţă, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos – „Eu sunt Pâinea vie care S-a pogorât din Cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta, va trăi în veac, şi Pâinea pe care o voiu da Eu, este Trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.” (Ioan 6, 5).

„Pe când mânca, Iisus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi le-a dat, zicând: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu».” (Marcu 14, 22).

În al doilea rând, prin această cerere, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea pâinea aceasta văzută, pentru întreţinerea vieţii. Dar cu anumită socoteală. Nu pentru o lună, un an sau zece ani înainte... Nu, ci pentru astăzi. Pentru ziua de azi. „Dă-ne-o nouă astăzi.”

Deci, câmpul de activitate al vieţii tale să-ţi fie trăirea creştină, ca Soră Creştină.

„Darul” vocii, „talantul” acesta, să-l cultivi pentru Dumnezeu, să cânţi pentru Dumnezeu, deci numai cântări virtuoase, numai cântări plăcute Lui, vei crea ceva în acest sens, atunci să creezi tot numai pentru Hristos.

Darul acesta să-l cultivi pentru a-I mulţumi Tatălui nostru cel Ceresc.

Înţelegi, Norica?! Da!

Îmi mărturiseşti că te afli într-un impas greu cu „Conservatorul”, întrucât nu ai cu ce-ţi achita taxa.

Oare poate fi un motiv de îngrijorare?! Nu. Hotărât Nu. Eu spun că acest impas este prilejul unei mari hotărâri pe care trebuie să o iei acum, la început, în anul I de conservator. Hotărâre, pe care să o respecţi toată viaţa.

Înţelegi tu?!

După cum abaterea virtuţii (folosirea greşită a dragostei), de la ţinta desăvârşirii – Dumnezeu, spre cele pământeşti, face ca din cea mai desăvârşită virtute să devină cea mai primejdioasă patimă, tot aşa Cântecul, dăruit lui Dumnezeu, este minunat şi ziditor! şi Mântuitor – toată Liturghia e un cântec – în Cer Îngerii cântă imnuri de slavă Domnului – când, însă, întrebuinţezi greşit „darul” acesta, când îl pui în slujba plăcerilor, a desfătării, a lumii pământeşti, el devine cale spre pierzare şi atrage drept consecinţă pedeapsa.

În hotărârea cea mare – făgăindu-I lui Dumnezeu, ca (dacă voia Lui va fi; dacă cu ajutorul Lui vei putea) să urmezi Conservatorul, atunci toată viaţa ta „darul” acesta, „talantul” acesta îl vei pune numai în slujba Lui. Roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.



Cu multă dragoste, Valeriu.