Respectarea Duminicii

Sfintenia Duminicii, Ziua Domnului s-o tinem sfanta

Pr. Cristian Cătălin Petrescu

Fără îndoială, duminicile nu mai sunt respectate precum erau odată. Părinţii şi bunicii noştri nu ridicau un deget în această zi, ci, mergând la biserică, ţineau duminica sfântă. Acum, mulţi creştini lucrează duminica, şi nu o fac din vreo obligaţie, ci de bună voie. Li se pare ceva firesc, normal. Nici măcar nu se gândesc că nerespectarea duminicii este un păcat mare. Nici nu se mai caută scuze pentru aceasta. Şi ce scuze s-ar găsi? Că nu avem timp! Când tot timpul este dat de Dumnezeu şi El poate să ni-l ceară înapoi în câteva secunde.

Precum poporul Vechiului Testament respecta sâmbăta, în amintirea eliberării din robia Egiptului, noi, creştinii, respectăm duminica. Sărbătorind Învierea Domnului, duminica este perfectarea şi împlinirea sâmbetei. Prin Învierea Domnului toate s-au împlinit în lume. „Dacă Hristos n-a înviat’’, spune Sf. Apostol Pavel, subliniind importanţa Învierii Domnului pentru creştini, „zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră’’ (I Cor. 15:14). Sf. Paşti mai este numit şi „a opta zi a Creaţiei”, pentru că abia după Învierea Domnului, primind harul Sf. Duh (Pogorârea Sf. Duh, Rusaliile, a avut loc tot duminica) şi posibilitatea Învierii, omul este readus pe drumul ce conduce la împlinirea scopului pentru care l-a creat pe el Dumnezeu, adică viaţa veşnică în Împărăţia Lui. Dacă prin căderea omului primordial am fost alungaţi din rai, prin Învierea Domnului porţile lui ne sunt redeschise.

Ateistul Voltaire, în mândria lui nebună, a prezis căderea creştinismului. Pentru a se grăbi căderea creştinismului, spunea el, trebuie să se înceapă cu distrugerea duminicii. Un lucru a înţeles el bine, şi anume importanţa duminicii pentru creştini şi creştinism. Duminica este „ziua Domnului’’, adică o zi dedicată Lui. Umblăm după multe griji o săptămână întreagă, dar duminica trebuie să oprim lumea din noi şi din afara noastră şi să ne întoarcem spre cer şi către cele cereşti. Dacă nu facem aceasta nici duminica, n-o facem deloc şi devenim oameni ai lumii acesteia, materialişti şi trecători, sufleteşte morţi.

Teoria lui Voltaire a fost pusă în practică cu toată înverşunarea de către comunişti. Cât de mult urau ei adevărata duminică! O acceptau ca zi de odihnă şi de distracţie, dar nu ca zi sfântă, dedicată lui Dumnezeu.

În perioada postdecembristă se planificau în şcoli diverse activităţi duminica dimineaţă, în timpul Liturghiei, sau chiar în Săptămâna Mare, ca nu cumva copii să meargă la sfânta biserică. Şi cu toate acestea, comuniştii nu au putut distruge duminica, ziua Domnului.

Minunată este povestea ţăranului care a refuzat să lucreze duminica, pentru că voia să meargă la biserică şi să respecte sfinţenia duminicii. Dar când a fost ameninţat cu moartea, el a ieşit la arat. Ofiţerul de securitate a venit să verifice dacă era la lucru şi, spre mirarea lui, l-a găsit pe câmp. Dar, venind mai aproape, a văzut că ţăranul, bun creştin, avea pe plug o lumânare aprinsă şi cânta pe dinafară cântările Liturghiei.

Nu, din afară duminica nu poate fi stârpită, iar forţa coercitivă nu este eficientă în demolarea creştinismului şi a zilei lui sfinte. Dar există alte forţe care pot să afecteze sfânta zi a duminicii şi aceste forţe provin din interior, chiar de la creştini. Creştinii pot să desfiinţeze duminica prin lipsa lor de credinţă, de interes pentru cele sfinte şi printr-o surprinzătoare nepăsare pentru propria lor mântuire.

Forţa exterioară nu poate desfiinţa ziua duminicii, dar importanţa ei poate fi diminuată sau chiar desfiinţată prin seducţia la care sunt supuşi creştinii. Lumea modernă, sau post-modernă, ne seduce ca să nu mai respectăm duminica. Activităţi culturale şi sportive, evenimente politice etc. sunt programate pentru ziua de duminică, chiar dimineaţa. Unele dintre ele sunt pregătite chiar de creştini, pentru poftă de profit. E drept că aici şi acum (nu ca pe timpul comunismului) nu ne obligă nimeni să participăm la aceste activităţi, dar ispitiţi fiind, cedăm păcatului şi o facem.

De multe ori, frecventarea bisericii se face doar când nu este altceva „mai bun” de făcut. Triumful neguţătorilor de duminică dimineaţa este o pierdere pentru ziua Domnului şi a creştinismului. Să ne amintim, însă, că neguţătorii de duminică nu negociază numai marfa lor, ci şi mântuirea sufletelor noastre.

Este timpul să ne luăm credinţa în serios. Să ne amintim că duminica este o zi sfântă şi să o respectăm ca atare. Nerespectarea ei este un păcat, prin care noi ne punem propria mântuire în primejdie şi prin care sabotăm biserica şi credinţa. Participarea la Sf. Liturghie nu este ceva opţional pentru creştin, ci obligatoriu. Iar sufletele noastre au nevoie de această hrană spirituală pe care o primesc în Sf. Biserică de la Sf. Liturghie, duminică dimineaţa. Mai ales în timpurile acestea, secularizate şi păgâne, avem nevoie de un suflet puternic, adăpat la cele sfinte, ancorat în credinţa în Dumnezeu şi reîmprospătat de sfinţenia duminicii, căci altfel, pus la încercările ispitelor multe, sufletul se pierde prea uşor în „mulţimea păcatelor”.

Când nu respectăm duminica, afectăm nu numai propria noastră mântuire, ci şi întreaga creştinătate. Să ne aducem aminte că, atunci când nu respectăm duminica şi sfinţenia ei, ne facem tovarăşi celor care, de diavol îndemnaţi, luptă ca singura religie adevărată, ortodoxia, să fie eliminată. Mântuirea noastră începe cu noi înşine, precum şi salvarea duminicii, zi dedicată Domnului, iar cu ea şi întărirea creştinismului.