România – o ţară minunată bolnavă de cancer

·
Mai mult ca oricînd, România este denigrată cu tot dinadinsul, prin programe de spălare a creierului susţinute cu vehemenţă în mass media. Am ajuns să mă feresc de discuţiile banale cu oamenii de pe stradă, de prin magazine, din gară ş.a.m.d., pentru că inevitabil se ajunge la acelaşi text îngrozitor, asemănător prin josnicie cu judecăţile de valoare din vremea lui Stalin: „Trăim în România, de asta este rău…”

Această frază este pe cît de falsă, pe atît de blasfemiatoare, la fel ca o înjurătură la adresa Celui de Sus.

Ce este România? România este suprafaţa de pămînt pe care ne-am născut. România înseamnă Carpaţii, cîmpiile, Dunărea şi Marea Neagră. România înseamnă Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Avram Iancu. România înseamnă grîu, vii, pomi, respiraţia codrilor, ploile, verdeaţa. România înseamnă Ortodoxie. România este una din porţile spre raiul ceresc – o gură de rai. România înseamnă libertate. România este Acasă.

Toate acestea le sînt respingătoare cinstiţilor mei români contemporani? Dacă pe acestea nu le suferă şi îşi bat joc de ele, atunci ei nu sînt decît nişte nişte accidente genetice nefericite ale acestui neam.

Dar nu, celor mai mulţi dintre domniile lor nu le miros toate acestea, ci altceva îi deranjează la această ţară. Îi deranjează prostia şi mizeria. Şi cu adevărat, acestea se întîlnesc peste tot, mai ales în ultima vreme. Dar cine este de vină pentru acestea? Pămîntul pe care trăim? Dunărea? Carpaţii? Războiul din ’77? Bineînţeles că nu. Există nefericiţi care dau vina şi pe acestea, numindu-le în mod inepto-ştiinţific „condiţii istorico-geopolitice nefavorabile”. Dar nu, nu aceastea sînt de vină, ci oamenii. Noi. Noi toţi. Noi toţi cu păcatele noastre. Noi, eu, tu, el, ea, toţi care alcătuim această ţară, cu toţii sîntem vinovaţi sau măcar responsabili.

Creştinul, omul lui Dumnezeu, ştie să-şi asume această vină/responsabilitate, chiar şi atunci cînd nu îi aparţine lui direct („Purtaţi-vă sarcinile unii altora” – Gal. 6, 2). De altfel, nu am auzit pe niciun creştin real rostind cuvinte grele la adresa României, pentru că mintea unor asemenea oameni nu este purtată de duhul inepţiei.

Oamenii care lovesc în România fac parte din două categorii: cei de alt neam şi cei de un neam cu noi, dar care mănîncă din ţară precum cancerul. Românilor care distrug acest neam prin prezenţa lor, tocmai lor nu le convine această ţară. Şi ca orice cancer, vor acum să plece aiurea, adică să facă metastaze… Chiar îi invit să se ducă din această ţară fix acolo unde consideră ei că e mult mai bine. Măcar dacă m-ar asculta… (Cărei ţări i-o trebui asemenea oameni?, mă întreb eu…).



Acestor excrescenţe pe trupul ţării care nu se simt bine în România, le dau cîteva exemple spre luare aminte:



1. Recent am primit o somaţie de deconectare de la energia electrică pentru că pe ianuarie am plătit la lumină mai puţin cu 3 roni (cu toate că pe lunile ulterioare am depus destui bani în plus).

Doar trăim în România…

Dar iată ce citesc într-un articol de pe Fox NY:

IRS-ul, ceea ce ar fi Fiscul la americani, numai că mult mai teribil, şi-a desfăşurat forţele ameninţător pe proprietatea unui om pentru că era dator la stat cu 4 cenţi! Sursa aici. Şi nu era prima dată…

2. În spitalele româneşti, domneşte mizeria şi lipsa de grijă faţă de pacienţi.

Doar trăim în România…

Iată ce citesc, însă, despre condiţiile din spitalele britanice: 1200 de oameni au murit într-un spital din cauza mizeriei, foamei, neglijării, abuzului personalului medical, malpraxisului ş.a.m.d. Sursa aici.

Nu mai vorbim de faptul că pentru un transplant de ficat se încasează în Occident sume de zeci şi sute de mii de euro. Dacă nu pălăteşti, te lasă să mori. Mă întreb de ce este nevoie de asemenea sume pentru un transplant, dar fiind că pacientul pune la dispoziţie ficatul transplantat (de la rude)… Pentru patul de spital? Pentru perfuzii? Pentru vitamine? Sau pentru chirurgul care fără 20.000 de euro nu pune mîna pe pacient?…

3. Românii fură atît de mult, încît au distrus ţara.

Doar trăim în România…

Da, fură în stil haiducesc: iau de la români şi dau străinilor. Hoţii cei mari, care nu se văd, sînt de fapt străinii pe care noi îi adorăm.

4. Un mexican trăitor în România este oripilat de faptul că românii sînt înapoiaţi, căci cică au obiceiuri medievale la nuntă.

Doar trăim în România…

„Ce obiceiuri?”, am întrebat eu, crezînd iniţial că se referă poate la torturarea miresei… (mai ştii?…). Răspunsul civilizatului mexican: „Sînteţi înapoiaţi pentru că la nunţile româneşti se servesc sarmale”. L-am întrebat atunci ce anume se serveşte la nunţile din Mexic. Răspunsul lui a fost: „Sandvişuri”. Răspunsul meu (îmi cer scuze pentru sinceritate): „Iubitul meu mexican, sandvişul la nuntă este mîncarea calicului – multă pîine şi ce se mai nimereşte între cele două felii…”

5. Laudă mare la adresa oraşelor moderne, alcătuite după planuri urbanistice generoase, cu străzi largi şi aerisite. Pe cînd oraşele româneşti au străzi înguste, înghesuite.

Doar trăim în România…

Răspunsul meu: Oraşele româneşti nu au străzi largi tocmai pentru că sînt vechi, făcute pe vremea cînd nu era nevoie de nu ştiu cîte benzi de circulaţie. Şi nici nu sînt aliniate în stil comunist ca străzile americane din aceleaşi motive. Avem ceva vechime pe aceste locuri. Dar după părerea celulelor canceroase ale acestei naţii, acesta este semn de inferioritate.

Exemplele sînt nenumărate. Mă opresc însă aici.

Mai ofer totuşi o comparaţie grăitoare despre diferenţa dintre România şi alte ţări. În România este acum ruşine să fii creştin. Pe cînd în ţările civilizate, este ilegal. Sursa aici .

Asta vor celulele canceroase ale acestui neam: să fie şi în România ilegal să fii creştin, să fii român, să fii om. Cu toţii trebuie să devenim paraziţii, cancerul acestei ţări. Numai aşa ticăloşii acestei naţii se vor simţi bine, cu inima şi conştiinţa împăcate. Numai aşa se vor simţi ei înşişi în România. Acum se simt constrînşi.

Este o ruşine să fii român??? Eu zic dimpotrivă: Ruşine să le fie celor cărora le este ruşine că sînt români!

Am străbătut lumea în lung şi lat şi poate o voi mai străbate. Toată lumea aceasta este frumoasă – o minune fără seamăn. Însă pentru mine, cea mai mare dintre minuni este România, după cum pentru un copil, cea mai bună şi mai frumoasă dintre mame este tot mama lui, în ciuda tuturor argumentelor ştiinţifice care susţin contrariul.

Comparaţia între România şi alte locuri este ca cea dintre codrii României şi codrii altor neamuri. Cîteva zile în munţii Neamţului te refac sufleteşte şi trupeşte, căci munţii aceştia sînt sfinţiţi de atîţia pustici şi de atîtea mănăstiri. În Suedia, deşi în aparenţă la fel de frumoşi, codrii sînt fioroşi, îţi este frică să intri în ei, simţi acolo prezenţa duhurilor rele, după cum povesteşte un român care a trăit acolo mulţi ani. În Germania, pădurile sînt atît de îngrijite, curate şi aliniate, încît ai senzaţia că nu au fost create de Dumnezeu, ci de un psihopat.

Revenind… Acum, România este bolnavă de cancer. Îmi doresc ca toate celulele ei sănătoase să se trezească şi să lupte cu răul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate formele de cancer sînt vindecabile.

Daniela Filioreanu