marți, 31 martie 2015

Ce înseamnă biserica pentru noi?




            Biserica este pentru noi ceea ce este inima pentru trup. Lucrul acesta a fost preînchipuit încă de vechiul cort, care se afla întotdeauna  în mijlocul poporului, fie că israelitenii erau pe drum sau făceau tabără. Semințiile lor se aflau totdeauna în jurul cortului în așa fel încât acesta alcătuia inima poporului. La ce bun un asemenea cort – umbră a bunătăților viitoare? Ca să ne învețe să avem asemenea biserici, în care să se lucreze cu adevărat ceea ce cortul doar arăta. Să ne adâncim în gândul acesta și să mergem în urma lui.
      În inimă se răsfrânge în chip viu fiecare mișcare, stare și lucrare a trupului nostru. Veghea și somnul, vigoarea și slăbiciunea, sănătatea și boala, uşurimea și greutatea, și toate celelalte îndeobște se răsfrâng în inimă și stârnesc din partea noastră lucrări pe potrivă.  Nu se întâmplă, oare , același lucru între noi şi biserică? Oare nu își află ecou în biserică orice nevoie duhovnicească a noastră și nu stârnește în ea lucrări pe potrivă?
       Uitați-vă: dacă cineva este întristat, se duce la biserică să facă un paraclis Născatoarei de Dumnezeu; dacă cineva are o bucurie, tot la biserică se duce ca să mulțumească lui Dumnezeu; dacă cineva vrea să-și ridice casă, de la biserică ia binecuvântare; dacă vrea să sape fântână – la fel; dacă e nevoie de ploaie, de la biserică vine preotul să umble pe câmpuri pentru a atrage ploaia din cer; dacă s-a îmbolnăvit cineva, de la biserică vine preotul să mijlocească pentru Însănătoșire; dacă s-a născut prunc, el în biserică renaște la viața nouă; dacă păcătuiește cineva, în biserică se curățește de întinăciune; când se întemeiază o familie nouă, perechea în biserică se însoțește; când cineva se pregătește de călătorie, în  biserică se face pentru el rugăciune; când moare cineva, trupul lui este petrecut la odihnă din sânurile pământului de la biserică, iar pentru sufletul lui se fac rugăciuni de mijlocire în biserică, și așa mai departe. Îndeobște, nu este nici un lucru însemnat care să se săvârșească așa cum trebuie creștinește în afara bisericii sau fără atingere cu biserica. Parcă suntem legați de biserică cu niște fire nevăzute. Suntem atrași la ea de fiecare dată când începe un lucru nou, și din biserică pornim la treaba noastră. Astfel, biserica este adevărata inima a vieții noatre creștine, și acesta este un adevăr palpabil.
           În viața de zi cu zi, de-a lungul zilelor lucrătoare adunăm, pentru că nu suntem atenți la noi înșine, gânduri, simțăminte și dispoziții rele, care, la fel ca sângele îmbătrânit, împovărează și omoară sufletul. Mergând la biserică duminica sau în zi de sărbătoare – mergând cum trebuie- , ieșim de acolo cu totul noi și împrospătați. După aceea alte gânduri sunt deja în cap, alte simțăminte și dispoziții sunt deja în inimă. În suflet totul se preschimbă în urma celor ce se săvârșesc, se cântă și se propovăduiesc în biserică. Câtă bogăție de sfinte gânduri este aici în cuvânt pentru cel cu luare-aminte! Câte pilde de sfințenie sunt în icoane! Câte pomeniri sfinte sunt în lucrările săvârșite acolo! Primind toate acestea din tot sufletul, el își împrospătează cele lăuntrice  așa cum se împrospătează cel ce iese la aer curat după ce a stat toată noaptea la aer închis și se ușurează așa cum se ușurează cel ce se ridică de la pământ tot mai mult. Iată de ce sfântul proroc David îi fericea pe cei ce locuiesc în casa lui Dumnezeu și simțea o deosebită bucurie și veselie atunci când i se spunea : în casa Domnului vom merge (Ps. 121,1). Trebuie să știm, totuși, că această înviere și înnoire de la biserică nu sunt primite de oricine. Pentru asta trebuie să avem o dispoziție deosebită: în biserică trebuie să stăm cu frică, să luăm aminte concentrați, să primim cu inima deschisă prin credință toate înrâurirele cerești ce ne sunt pregătite aici. Cine nu are asemenea dispoziție e ca și cum nu s-ar afla în biserică, și ca atare nu va primi acolo nimic din ceea ce ar fi putut primi dacă ar fi stat acolo cum trebuie.[...]
         Să nu disprețuiți aceste îndatoriri și să nu le socotiți de mică însemnătate! Biserica este simbolul creștinismului și locul mijloacelor harice dumnezeiești. Cine se înstrăinează de biserică se pune în afara şuvoaielor harului și se află în primejdia de a se ofili. Dimpotrivă, ferice de cei devotați bisericii și tuturor celor ce se află în ea! Aceștia vor ajunge în curând să semene cu un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care aduce întotdeauna roadă îmbelșugată.
         Iată ce am găsit de cuviință să vă spun acum – unora ca lecție, altora spre aducere aminte, altora spre întărire în regulile în care și singuri rămân deja fără abatere din buna așezare a inimii și din libera alegere a duhului, apărându-se de şovăieli și de nedumeririle care apar prin cunoașterea din experiență a faptului că regulile acestea duc la urmări bune.


(Din cartea Învățături despre mersul la biserică, Sfântul Teofan Zăvorâtul,  Editura Sophia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune ce crezi!

Icoane ale tuturor sfinţilor de peste an