Sfânta şi Marea Muceniţă Parascheva s-a născut într-un sat pe lângă Roma, în vremea domniei lui Hadrianus (117-138), din părinţi creştini, Agaton şi Politeia, care multă vreme îl imploraseră pe Domnul să le dea un prunc. Dumnezeu, care întotdeauna răspunde rugăciunilor celor care se tem de el, le dădu deci o fiică, pe care ei o numiră Parascheva, căci era născută într-o vineri (Paraskevi în greceşte înseamnă "vineri") dar şi din evlavie pentru Patima întăritoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
Încă din frageda copilărie ea s-a consacrat cu totul celor dumnezeieşti. Nefiind deloc atrasă de jocurile copilăreşti, îşi petrecea vremea fie în biserică pentru a participa la Slujbe fie acasă, pentru a medita cuvântul lui Dumnezeu sau rugăciunea. La moartea părinţilor săi, pe când era în vârstă de 12 ani ea împărţi bogaţiile lor celor lipsiţi, apoi se retrase într-o Mănăstire unde primi mahrama, semn al închinării vieţii ei lui Dumnezeu. După ce şi-a petrecut o vreme în ascultare desavârşita faţă de maica superioară, cu sufletul însetat de a împărtăşi şi celorlalţi oameni comoara credinţei, ea părăsi Mănăstirea pentru a se duce să propovăduiască numele lui Hristos în oraşe şi sate. Astfel aduse pe mulţi păgâni la dreapta credinţă, suscitând nemulţumirea şi ura iudeilor, care au denunţat-o regelui acelui ţinut în care ea se afla (după alţii, noului împărat, Antonin cel Pios, către 140). Suveranul dădu ordin pe dată ca nobila creştină să fie arestată şi adusă înaintea lui. Când o văzu, rămase mai intâi surprins de frumuseţea ei apoi încercă să o atragă prin măguliri spunând : "Dacă te laşi convinsă de cuvintele mele şi accepţi să aduci sacrificii idolilor, vei primi multe bogăţii, dar dacă te încăpăţânezi, să ştii că vei avea multe de suferit". Tânăra fată, deşi gingaşă, îi răspunse cu bărbăţie : "Nu mă voi lepăda niciodată de prea blândul meu Iisus Hristos şi nici un chin nu va putea să mă despartă de dragostea Lui. Căci El a zis : Eu sunt Lumina lumii ; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8:12). Cât despre idolii voştri, care nu au făcut nici cerul nici pământul, ei vor dispărea de pe pământ şi de sub cer (Ieremia 10:11)". Atunci mânia regelui se înflăcără şi dădu ordin soldaţilor să pună pe capul Sfintei o cască de fier înroşit în foc. Acoperită de rouă, precum cei Trei Tineri din cuptor, Sfânta Parascheva nu simţi nici o suferinţă. După ce i-au fost smulşi sânii, fu aruncată în închisoare, cu o piatră grea pusă pe piept, dar fu vindecată de un Inger ce şi-a făcut apariţia dintr-un mare cutremur. Constatând minunea, 70 de soldaţi din garnizoană s-au convertit şi au fost imediat executaţi din ordinul tiranului care o aduse din nou înaintea lui pe Parascheva. Repetându-şi înflăcărata mărturie de credinţă, Sfânta fu aruncată într-un cazan de cupru şi bronz umplut cu plumb incandescent. Dar şi acolo, trupul său - care primise prin asceză şi feciorie arvuna cinstirii vieţii viitoare - rămase neatins. Crezând că amestecul nu era cu adevărat arzător, tiranul se apropie şi fu orbit de văpaie. Sub efectul durerii îşi dădu seama de greşeala sa şi începu să strige : "Fie-ţi mila de mine, slujitoare a adevăratului Dumnezeu şi redă-mi lumina ochilor şi voi crede în Dumnezeul pe care îl propovăduieşti". La rugăciunea Sfintei, el, nu numai că îşi regăsi vederea ci primi şi lumina credinţei şi la cererea sa fu botezat în numele Sfintei Treimi, împreună cu toţi cei apropiaţi lui.
Eliberată, Sfânta Parascheva părăsi ţinutul pentru a-şi continua misiunea. Pe când se afla într-un oraş condus de un oarecare Asclepios şi propovăduia pe Hristos, fu arestată şi adusă în faţa tribunalului. La întrebarea lui Asclepios care îi ceru să îşi spună numele, Sfânta se închină cu semnul Sfintei Cruci şi declară că era slujitoarea lui Hristos Făcătorul cerului şi al pământului, Care s-a dat crucii şi morţii pentru Mântuirea noastră, şi Care va reveni cu mărire să judece viii şi morţii. Tiranul dădu ordin să fie bătută cu vergile dar Sfânta continua să îl slăvească pe Dumnezeu, cu privirea întoarsă spre cer, iar când Asclepios îi întrerupse pe călăi pentru a-i cere să aducă sacrificiu idolilor, ea îl scuipa în faţă cu dispreţ. Ieşindu-şi din fire el ceru să fie biciuită până la os. Dar după o noapte petrecută la închisoare, soldaţii o găsira a doua zi nevătămată. Cum ea cerea regelui să fie lăsată să se ducă la Templul lui Apolo, toţi păgânii se bucurau, crezând că acceptă să aducă sacrificii idolilor. Când însă - după ce se rugase îndelung - îşi făcu semnul Crucii, idolii se sfărâmară cu zgomot mare iar poporul striga : "Mare este Dumnezeul Creştinilor!". Preoţii idolilor, cuprinşi de furie, au cerut regelui să sfârşească cu ea şi fu aruncată în fosă unde prin rugăciune provocă moartea unui balaur şi a reptilelor care se mai găseau acolo. Constatând că toate tentativele sale erau zadarnice, Asclepios o trimise în altă împărăţie, condusă de crudul Tarasios . Dar cum prin chemarea Numelui lui Hristos ea îi vindeca pe toţi bolnavii care erau aduşi la ea, regele ceru să fie adusă înaintea lui şi o acuză de vrăjitorie, dând ordin să fie aruncată într-o fosă urât mirositoare, plină de animale veninoase. Prin semnul Crucii, această cloacă deveni asemeni unei pajişti înmiresmate primăvara, iar Sfânta, ocrotită de un Inger, rămase nevătămată la toate celelalte chinuri la care fu supusă. De aceea, nemaiputându-şi conteni mânia, regele ordonă călăilor săi să taie capul slujitoarei lui Dumnezeu. Căzând în genunchi, Parascheva se ruga cu lacrimi, încredinţându-şi sufletul viteaz Mirelui său Hristos şi îi ceru să ierte păcatele celor care aveau să-L cinstească. Atunci când capul îi căzu sub spadă, se auzi un glas ceresc urându-i bun venit în Împăraăţia Cerurilor, a cărei venire ea o vestise prin cuvântul său şi prin lucrările sale. De atunci, părţi din moaştele sale, împrăştiate în Sfintele Biserici, nu au încetat să înfăptuiască nenumarate vindecări, în special pentru cei bolnavi de ochi.
Cu ale ei rugăciuni, Doamne mântuieşte şi ne miluieşte pe noi! Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune ce crezi!