Părintele Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc - Ați auzit de iad, dar nu-l cunoașteți

Părintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic român în viață. A făcut parte din “generația de aur” a teologilor români, a fost prigonit și închis de comuniști. A stat în pustie cu părintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii “Sfânta Maria” - Techirghiol.

Deși are 91 de ani, deși chinuit de boli trupești, părintele încă mai slujește. Când am poposit la Techirghiol, părintele Arsenie Papacioc era treaz încă de la ora 4.00 dimineața, iar la ora 5.00 era deja în altar. Părintele Arsenie Papacioc a slujit Sfânta Liturghie și apoi pomenirea morților. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de brațul unei maici, căci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-și împărți puținul timp celor care se înghesuie la ușa sa, a renunțat să mai mănânce. A primit în chilia sa două femei, venite să-i ceară sfatul. Una dintre ele ne-a mărturisit că fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plămâni și că medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire. Părintele i-a spus însă că va scăpa cu zile. Oamenii spun că duhovnicul este văzător cu duhul.

Am intrat și noi pentru a-i oferi câteva exemplare din “Lumina”. A primit ziarul cu bucurie și ne-a binecuvântat. Am fost invitați în biserică, acolo unde părintele Arsenie Papacioc ne-a vorbit despre ceea ce trebuie să facem pentru a ne mântui. La final a păstrat preț de câteva clipe un moment de tăcere, apoi a spus: “Așa-i că e greu când taci, dar să nu taci, să vorbești tăcând!”. A ieșit din biserică sprijinit de același braț. S-a oprit în pridvor și ne-a rugat: “O rugăminte mare, dar e greu dacă nu se împlinește - sărutați pe Sfânta Parascheva și din partea mea”.

Din învățăturile părintelui Arsenie Papacioc

“M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul ăsta aș putea să vă văd și inimile. Faptul că vă aflați aici dă de înțeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai rațional. Aș vrea să discutăm despre ceva care să vă pună în mișcare. Nu teorie, tipic, tipic, și la inimă, nimic. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mică abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai mică abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm duhovnicul și să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credința rămâne în picioare. Cel mai mare câștig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni. Dragii mei, nu se ajunge să străbați distanțe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă ați auzit de iad. Ați auzit, dar nu-l cunoașteți! Apucați-vă de acum de a cunoaște mai întâi Raiul. Vă cunoașteți după identitatea din buletin, dar nu vă cunoașteți inimile, posibilitățile.

Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

Dragii mei, ființa omenească este cu totul superioară întregii creații. Umanitatea e superioară îngerilor. Dumnezeu a creat îngerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru că sunt curați. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca să fim împreună cu El în vecii vecilor, iar pentru așa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat înger păzitor, pe care l-ați uitat! Dar n-ați simțit pe dracul pe spinare ca să vedeți cât de important e îngerul păzitor împotriva lui. Se spune că este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină. Îngerul ăsta are o misiune grozav de importantă. Toate gândurile și cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de înger la Dumnezeu.

Nu exista păcat mic

La o conferință, primeam bilete. Și-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat și mai mic decât al lui. Adam n-a făcut altceva, decât a mușcat dintr-un măr. N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existența puterii divine, dar n-a ascultat. Și a răsturnat cerul și pământul. Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze ființa omenească. Și ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putința de a ne îndumnezei. Noi, niște ființe în dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi și unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebați, dăm voie animalului ăstuia din noi să lucreze?

Parintele Arsenie Papacioc - Moartea nu vine să-i faci o cafea

În viața mea, am fost la multe căpătâie de muribunzi. Țipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Și toți aceștia doreau să mai trăiască o zi. Ziceți că-i puțin… dar să vedeți, când se oprește răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiția divină e încadrată de marea iubire divină, și ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp și o suspinare poate să fie o rugăciune. Și un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decât coșul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, și nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne ține o viață întreagă! Dacă am găsi cu putință să întrebăm pe cei de sus - ce v-a costat de ați ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puțin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Dacă nu poți să-ți iubești vrăjmașii, măcar să nu-i urăști

A iubi vrăjmașii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorbă cu multă lume, am simțit că-mi spun - părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc dușmanii. Vedeți ghearele drăcești care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poți să-ți iubești vrăjmașii, măcar să nu-i urăști, și nu mai ești în baltă, ci pe treaptă. Să facem puțină cântăreală negustorească... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinți în educația religioasă. Iadul e o mare realitate! Și dacă nu ierți, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, și-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Și nu stai acolo un timp, ci o veșnicie! Dați-va seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferința fizică te macină, ci și faptul că ești rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veșnicie. Te îngrozește veșnicia asta, mai fraților! Te plictisesc de multe ori chiar niște bunătăți, că te saturi de ele.

40 de ani erau un timp și nu o veșnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferințele din iad. Până la glezne era unul în foc și țipa groaznic. Și l-a întrebat ăsta - de ce țipi așa? Pentru că veșnic sunt în focul ăsta! Și a mers de a dat de altul care era în foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Și a spus: cu mult mai mult sunt în foc decât alții, dar mă bucur când se mai face câte unul din neamul meu preot, și peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeți, psihologic, 40 de ani erau un timp și nu o veșnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.

Fraților, la judecată vom fi întrebați: de ce n-ai iubit? Pentru că am dușmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptați, de ce nu vreți să cereți harul lui Dumnezeu? Când vin ispite de tot felul, strigați la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stați în virtutea inerției, trăiți fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va înțelege, vrea să vă ajute. Ne urmărește pentru că ne iubește. Hai să ne iubim!”

Nu fă cruce cântând ca la mandolina!

Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toată înălțimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul și duci la umeri, toată lățimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci așa, ca și cum ai cânta la mandolina, atunci nu știu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi.

de Monica DUMITRESCU
Sursa: Ziarul Lumina