joi, 1 octombrie 2009
Sfantul Siluan-"Ce Dumnezeu avem"
E o minune pentru mine cã Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea cãzutã. Unii cad în deznãdejde, socotind cã Domnul nu le va ierta pãcatele. Asemenea gânduri vin de la vrãjmasul. Domnul e atât de milostiv, cã nu putem pricepe aceasta. Cel al cãrui suflet s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt, acela stie cum iubeste Domnul pe om. Dar când sufletul pierde aceastã iubire, atunci se întristeazã si tânjeste si mintea lui nu vrea sã se opreascã, ci cautã un asemenea Dumnezeu”;
- “Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcătosului. Chiar şi atunci când moartea îţi bate la uşă, crede cu tărie că, de îndată ce vei cere iertare, o vei şi dobândi.
Domnul nu e ca noi. El este blând şi milostiv şi bun, şi atunci când sufletul îl cunoaşte, el se minunează fără sfârşit şi zice: „Ah, ce Dumnezeu avem!“
Duhul Sfânt a dat Bisericii noastre să cunoască cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu.
Domnul ne iubeşte şi ne primeşte cu blândeţe, fără reproşuri, aşa cum în Evanghelie tatăl fiului risipitor nu i-a făcut acestuia reproşuri, ci a dat poruncă slujitorilor să-i dea o haină nouă, să-i pună în deget un inel scump şi încălţăminte în picioare, să junghie viţelul cel gras şi să se veselească şi nu 1-a învinuit [Le 15].
Cu câtă blândeţe şi răbdare trebuie să îndreptăm şi noi pe fratele nostru, ca să fie praznic în suflet pentru întoarcerea lui!
Duhul Sfânt învaţă sufletul în chip negrăit să iubească pe oameni”;
- “Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă şi mai mult îl iubeşte pe cel care îl caută.
„Pe cei ce Mă caută îi iubesc, zice Domnul, şi cei ce Mă caută vor afla har” [Pr 8, 17]. Iar cu el [cu harul] viaţa e uşoară şi bună, sufletul e vesel şi spune: „Domnul meu, eu sunt robul tău“.
O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bogaţi suntem!
Mare şi necuprins e Domnul nostru, dar pentru noi El S-a micşorat ca să-L cunoaştem şi să-L iubim, ca din iubirea lui Dumnezeu să uităm pământul, să trăim în ceruri şi să vedem slava Domnului.
Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un har atât de mare, că în iubirea lor îmbrăţişează tot pământul, lumea întreagă, şi sufletele lor ard de dorinţa ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vadă slava Domnului.
Domnul a spus ucenicilor Lui: „Copii, aveţi ceva de mâncare?” [In 21, 5]. Ce mare iubire e în aceste cuvinte duioase: Domnul ne numeşte „copii“. Ce bucurie mai mare decât aceasta?
Trebuie să cugetăm adânc asupra acestor cuvinte şi asupra suferinţelor Domnului pentru noi pe cruce.
Cât de mult iubeşte Domnul zidirea Sa”;
- “Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui.
Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.
Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu”;
- “Domnul nu vrea moartea păcătosului [Iz 18, 32], iar celui ce se pocăieşte îi dă în dar harul Duhului Sfânt. El dă sufletului pacea şi libertatea de a fi cu mintea şi inima în Dumnezeu. Când Duhul Sfânt ne iartă păcatele, atunci sufletul primeşte libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu mintea curată; atunci el vede liber pe Dumnezeu şi rămâne întru El în odihnă şi bucurie. Aceasta e adevărata libertate. Dar fără Dumnezeu nu poate fi libertate, pentru că vrăjmaşii tulbură sufletul prin gândurile cele rele.
Voi spune adevărul în faţa lumii întregi: sunt un ticălos înaintea lui Dumnezeu şi aş fi deznădăjduit de mântuirea mea dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat harul Sfântului Său Duh. Şi Duhul Sfânt m-a învăţat şi de aceea scriu despre Dumnezeu fără osteneală, pentru că El mă atrage să scriu.
Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru oameni. Mulţi gândesc: „Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat şi am făcut multe alte lucruri”, şi de ruşine nu vin la pocăinţă. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare“.
- “Ce fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sfantul Ignatie si taierea porcilor
RăspundețiȘtergereSfantul Ignatie Teoforul este sarbatorit pe 20 decembrie. Se crede ca a fost pruncul luat in brate de Hristos si dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Sai (Matei 18, 2-4). Numele "Teoforul” vine de la marturia sa din epistole, unde scrie ca „Il poarta pe Hristos in inima”. Potrivit traditiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia, al treilea in succesiune la scaunul episcopal, primul fiind Sf. Ap. Petru, iar al doilea Evodiu, conform marturiilor lui Eusebiu, Origen si Ieronim. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, a fost aruncat in arena si sfasiat de lei, in jurul anului 110, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). Particele din moastele sale se afla in Catedrala episcopala din Galati, la Schitul Darvari din Capitala si la Manastirea Tismana.
Din nefericire, ceea ce se retine din aceasta zi este doar taierea porcilor. Nu stiu care este originea acestui obicei. Potrivit unor cercetatori, acest ritual al injunghierii porcului nu era facut pentru indestularea familiei cu hrana, caci el amintea de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care se nasteau si mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic. De aceea, in ziua de Ignat, fiecarui membru al familiei i se facea o cruce cu sangele porcului si se spunea ca e bine sa vezi sange in aceasta zi.
Tinand seama ca astazi oamenii nu se mai insemneaza cu sangele porcului, din acesta zi nu mai ramane decat indestularea pantecelui. Cert este ca Biserica nu poate recomanda si incuraja taierea porcilor in vreme de post. Pentru crestini, Craciunul nu e doar prezenta unor carnati, sarmale, sunca, caltabosi, cozonaci, ...pe masa. Pentru acestia, important e ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca in ei. Dar omului din zilele noastre ii este mai usor sa taie porcul, sa-si condimenteze carnatii si sa-i manance fara retineri. De altfel, isi spune ca e destul de dificil sa explice cum Fiul lui Dumnezeu, nascut din vesnicie din Tatal, Se naste din Fecioara Maria. Asa ca alegerea sa sta in ceea ce ii cere mai putin efort.
Atat de mare era credinta celor din vechime, incat ei respectau cu sfintenie vremea postului. Astfel, taierea porcului se facea dupa Craciun, ca nu cumva sa se spurce vreun vas cu carne de porc, cu "de dulce". Astazi, se crede ca porcul trebuie taiat in ziua de Ignat, pentru ca de acum incolo nu se mai ingrasa, nu mai pune carne pe el si nu mai mananca, pentru ca si-a visat taierea.
Nu-mi ramane decat sa va reamintesc ca viata nu inseamna doar "a umbla in trup", adica a indestula pantecele si a saraci inima.
Adrian Cocosila