Cum sa ne rugam

Pelerinul rus
Marturisirea unui pelerin

Prima povestire
Sunt, din mila Domnului, crestin; prin faptele mele – un mare pacatos si prin rostul meu in lume un pribeag fara adapost si de cea mai joasa origine; ratacesc dintr-un loc in altul. Tot avutul meu imi este o straita pe spate cu putina paine uscata si cu o Biblie in san. Si-atata.
In duminica a 34-a dupa Rusalii m-am dus la biserica, la slujba, sa ma rog. Se citea din Epiostola I-a Sf. Apostol Pavel catre Tesaloniceni si intre altele cuvintele urmatoare: „Rugati-va neincetat" (I Tes. 5, 17). Vorbele acestea mi s-au intiparit in minte si am inceput sa cuget: cum e cu putinta sa se roage cineva neincetat, cand omul e nevoit sa-si intrebuinteze timpul cu altele, pentru a-si castiga viata? Am cautat atunci in Biblie si am citit chiar cu ochii mei cuvintele auzite, care ne arata ca trebuie intotdeauna, in orice timp si in orice loc, sa ne rugam cu mainile ridicate. M-am framantat mult, dar nu m-am simtit convins de nimic. Ce trebuie sa fac? M-am gandit eu… Unde as putea gasi pe cineva sa ma lamureasca? O sa ma duc sa cercetez toate bisericile in care sunt predicatori cu vaza: doar voi auzi ceva care sa poata sa ma lumineze. Ceea ce am si facut. Am ascultat multe cuvantari despre rugaciune, ce este rugaciunea, cat de trebuitoare ne este si care-i sunt roadele; dar nimeni nu spunea cum poate cineva sa se roage neincetat. Am ascultat o cuvantare despre rugaciunea continua si neincetata, dar nu se aratau mijloacele de a ajunge la ea. Niciodata nu gaseam ceea ce doream si m-am lasat de a mai lua parte le cuvantarile publice. Mi-am pus in gand altceva: sa gasesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, un om incercat si invatat care sa poata sa ma invete personal lucrul catre care sufletul meu se simtea atat de puternic atras.
Am ratacit multa vreme, prin multe locuri; citeam Biblia mea si intrebam pretutindeni daca nu s-ar gasi prin imprejurimi o calauza duhovniceasca, inteleapta si evlavioasa.
Intr-o zi, mi-a spus cineva: la tara, la o mosie, locuieste un domn, care de multa vreme ravneste mantuirea sufletului sau. Are un paraclis chiar langa casa, niciodata nu-si paraseste mosia, neincetat se roaga si citeste carti sfinte.
Fara zabava am alergat intr-acolo si am gasit pe mosier.
- Ce vrei de la mine? - m-a intrebat el.
- Am auzit ca sinteti un om incercat, invatat si cu frica lui Dumnezeu, va rog sa-mi lamuriti ce se intelege prin cuvintele Apostolului: "Rugati-va neincetat" si cum se poate sa se roage cineva necontenit? Atat de mult as vrea sa stiu, dar nu pot sa aflu de nicaierea.
Mosierul s-a uitat lung si linistit la mine, apoi a zis:
- Rugaciunea launtrica neincetata este ca un zbor liber al sufletului omenesc spre Dumnezeu. Pentru a obtine un progres cu rugaciunea aceasta izvorita de sus, trebuie sa rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze. Roaga-te mereu cu ardoare, rugaciunea insasi iti va arata cum poate sa devina neincetata, iti trebuie insa un oarecare timp.
Mi-a dat de mincare, bani de drum si m-a lasat fara sa-mi mai spuna ceva. Mergeam si ma gandeam mereu la cele ce-mi spusese omul acesta, dar nu puteam sa adancesc nimic. Nu puteam sa mai inchid ochii noaptea, atat de mult ma chinuia arzatorul dor sa stiu ce-i cu aceste cuvinte. Calcasem pe putin doua sute km, cand am sosit intr-un oras mare, capitala de provincie, unde era si o manastire. Am auzit vorbindu-se la han de staretul minastirii, ca este un om de o bunatate rara, evlavios si ospitatier. M-am dus sa-l vad. M-a primit foarte prieteneste, m-a pus la masa si mi-a dat bauturi racoritoare.
- Nu mi-e sete, cinstite parinte, i-am spus eu, va rog numai sa-mi dati o invatatura: cum as putea sa-mi mantui sufletul?
- Cum vine asta: sa-ti mantui sufletul? Fa toate rugaciunile, roaga-te lui Dumnezeu si vei fi mantuit.
- Dar eu aud ca trebuie sa ne rugam intr-una si nu pot sa pricep deloc, cum e cu putinta asa ceva. Va rog, cinstite parinte, luminati-ma.
- Scumpe frate, n-as sti sa te lamuresc... A! uite aici o carticica unde e vorba tocmai despre asta si imi intinse tocmai cartea Sf. Dumitru, "Despre Invatatura duhovniceasca launtrica a omului", zicandu-mi: "Citeste la pagina aceasta".
Acolo scria asa: "Rugati-va fara incetare", aceste cuvinte trebuie astfel intelese: noi trebuie sa ne rugam neintrerupt in duh».
- Dar spune-mi: Cum poate duhul nostru sa fie totdeauna atintit numai spre Dumnezeu, sa nu se deslipeasca niciodata de El si sa se roage cu statornicie?
- Fara indoiala, ca e foarte cu anevoie. Aceasta nu se poate implini decat cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-a spus el. Am petrecut noaptea la staret, i-am multumit pentru ospat si am pornit mai departe fara sa stiu unde. Ma impovara greu lipsa mea de pricepere si, pentru a ma mai liniisti, citeam si rasciteam Sf. Scriptura. Astfel, am umblat cinci zile in lungul drumului mare. In sfirsit, spre seara, m-a ajuns un batran care parea sa fie fata bisericeasca. L-am intrebat si mi-a spus ca este din singuratatea unei manastiri de departe, asezata la zece km. de drumul mare. M-a luat cu el, spunandu-mi ca acolo pelerinii sunt primiti cu bucurie si ca tuturor li se da adapost si masa la manastire. Nu ma impingea nimic sa ma duc intr-acolo. I-am raspuns batranului ca nu e de ajuns pentru minne sa am un pat pe care sa pun capul, ci eu caut o invatatura duhovniceasca. Si apoi nici n-aveam nevoie de ale gurii, fiindca in straita aveam destula paine ascunsa.
- Si ce invatatura duhovniceasca ai vrea tu sa capeti? - ma intreba el. Te indoiesti de ceva? Cu ce-ti petreci timpul? Vino la noi, draga frate! Noi avem calugari cu multa experienta, care vor putea sa-ti impace sufletul si sa-l indrepte pe drumul cel adevarat la lumina cuvintului lui Dumnezeu si a Sfintilor Parinti.
Atunci i-am povestit eu cum auzisem la biserica si citisem la Biblie, ca trebuie sa ne rugam neincetat, totdeauna si oriunde, nu numai cand lucram sau cand veghem, dar chiar si in somn. "Eu dorm, dar inima-mi vegheaza" (Cantarea Cantarilor, V, 2). I-am spus cat de nelinistit sunt ca nu pot pricepe in ce fel as putea ajunge acolo. In acelasi timp, dorul meu e nestapinit ca si setea de a cunoaste; zi si noapte nu pot uita. Si-i povesti cum am umblat la biserici, cum am ascultat predici, am citit si mi-am framrntat mintea, dar, cu toate acestea, n-am putut gasi ceea ce imi trebuia, ramanind astfel in neliniste si in indoiaia.
Batrinul si-a facut semnul crucii si a grait: Multumesc lui Dumnezeu, frate mult iubit, ca ai putut destepta in tine acest dor maret de a cunoaste rugaciunea launtrica! Sa vezi in asta chemarea lui Dumnezeu! Linisteste-te si crede-ma ca ravna ta de pana acum nu este altceva decat dovada ca vointa lui Dumnezeu lucreaza prin propria ta vointa.
Ti s-a dovedit ca lumina cereasca a rugaciunii launtrice fara odihna, nu poate fi castigata nici cu intelepciunea lumii acesteia, nici prin pofta de a sti, ba din contra, ea se descopera in saracia duhului si in curatia inimii, cu ajutorul unei neostoite trude. lata de ce nu trebuie sa te mire ca pana acum n-ai putut intelege nimic din adancul acestei rugaciuni si nici felul cum ai putea sa ajungi la implinirea ei necontenita. Desigur ca s-a predicat, s-a invatat si s-a scris multe despre rugaciune, dar cea mai mare parte din socotintele oamenilor se reazema pe incercarile duhului si pe intelepciunea firii, si nu pe viata.
Se cerceteaza lucrurile pe dinafara, nu in adancul lor. Se vorbeste despre trebuinta rugaciunii, de puterea, de binefacerea ei si de tot ce trebuie s-o intovaraseasca: zel, ardoare, caldura inimii, curatenia gandurilor, impacarea cu dusmanii, umilinta, pocainta si multe altele. Dar, ce este rugaciunea si cum trebuie sa invatam a ne ruga? La aceste intrebari care, dupa mine, sunt cele dintii si cele mai de seama, rareori se gaseste un raspuns care sa le dea tot intelesul, caci aici este nevoie de o stiinta tainica, nu numai de invatatura omeneasca. Si, ceea ce este mai de plins, e ca desarta intelepciune a lumii se sileste sa masoare lucrurile lui Dumnezeu cu masura omeneasca. Multi isi inchipuie ca faptele bune si toale mijloacele pregatitoare sunt cele care ne fac demni de rugaciunea
contemplativa. Lucrurile stau cu totul dimpotriva, caci rugaciunea launtrica este aceea care da nastere faptelor bune si virtutilor. Roadele si urmarile rugaciunii sint socotite mijloace si carari spre rugaciune si astfel s-a micsorat puterea si scopul rugaciunii. Sfintul Apostol Pavel zice: "Va indemn deci, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri, pentru toti oamenii (I Tim. 2, 1).
Crestinul trebuie sa faca multe fapte bune, insa ceea ce trebuie sa implineasca mai inainte de orice, este sa se roage, ca fara rugaciune, orice s-ar zice, el nu poate face nimic bun. Fara rugaciune nu poate gasi calea catre Domnul, nu poate sa priceapa adevarul, nu poate sa-si rastigneasca trupul, nu poate cu tot focul si simtirea lui, sa vada aprinzandu-se in inima lumina lui Hristos; el nu poate ajunge fericit si unit cu Dumnezeu. Nimic din toate acestea nu se poate implini fara rugaciunea continua si in asteptare. Desavarsirea rugaciunii nu sta in puterea noastra, caci dupa cuvintul Sfintului Aposlol Pavel: "Sa ne rugam cum trebuie, nu stim" (Rom. 8, 26).
Sa ne rugam adesea, sa ne rugam zi si noapte: iata ce ni s-a propus ca mijloc de a dobandit curatenia rugaciunii, care este mama tuturor bunurilor duhovnicesti! "Castiga pe mama si ea iti va da copiii'" – zice sfintul Isaac Sirul. Dobandeste in primul rand rugaciunea si vei culege toate celelalle virtuti. Dar, cei ce nu au experienta proprie si nu cunosc deloc invatatura Sfintilor Parinti, stiu si vorbesc putin despre aceasta.
In timp ce vorbeam astfel, pe nesimtite, ajunseram la manastire. Pentru a nu pierde din vedere batranul intelept, si pentru a-mi vedea implinita dorinta cat mai curind, m-am grabit sa-i spun: "Fie-va mila, cinstite parinte, si invatati-ma ce este rugaciunea continua si cum se invata? Vad ca dumneavoastra cunoasteti aceasta. Batranul a primit cu bunavointa ruga mea si m-am dus cu el, in chilia lui. Ajunsi acolo, mi-a zis: "Rugaciunea launtrica neintrerupta catre lisus este o chemare cu buzele, statornica si fara odihna, a dumnezeiescului Nume al lui lisus Hristos, in duh si in inima; este incredintarea neclintitei Sale prezente si cererea cu umilinta a harului in timpul oricarei lucrari, in toata vremea,
in tot locul, pana si in somn. Chemarea este formata din urmatoarele cuvinte: Doamne lisuse Hristoase miluieste-ma. Acela care se obisnuieste cu aceasta chemare, incearca o asa de mare liniste si o astfel de trebuinta de a repeta neincetat aceasta rugaciune, ca nu mai poate trai fara ea si aceasta rasuna in el, asa zicand, de la sine. Acum pricepi ce insemneaza rugaciunea necontenita?".
- Da, bunule parinte! In Numele lui Dumnezeu, invata-ma cum as putea sa ma obisnuiesc cu aceasta! strigai plin de bucurie.
- Citeste cartea aceasta, mi-a spus el. Se cheama Filocalia si cuprinde o descriere deplina si amanuntita a ce inseamna rugaciunea fara intrerupere scrisa de douazeci si cinci de Sfinti Parinti. Este patrunsa de o inalta intelepciune si sfintenie, incit este socotita ca cea dintii si cea mai buna carte a vietii contemplative si duhovnicesti.
- Este, deci, mai sublima si mai sfanta, decit Biblia? - am intrebat eu.
- Asta nu, numai ca ea cuprinde explicatii usoare asupra a tot ce Sfinta Scriptura are tainic si de neinteles pentru sufletul nostru orb.
Soarele este mai stralucitor decat orice, dar nu-l poti privi cu ochiul liber, trebuie sa te folosesti de o bucata de sticla artificlala, care este de multe milioane de ori mai mica si mai intunecata ca soarele, insa, prin aceasta bucatica de sticla poti contempta si admira astrul superb, si poti suporta razele lui scaparatoare. Sf. Scriptura este la fel cu soarele stralucitor si aceasta carte, Fiiocalia, este bucatica de sticla de care ne servim, pentru a contempla maretul astru. Asculta aici! Vreau sa-ti citesc putin din ea.
Deschise cartea, gasi cuvtntul Sf. Simeon Noul-Teolog, si citi:
"Stai singur si linistit, pleaca-ti capul, inchide ochii, rasufla usor si inchipuie-ti ca privesti in propria-ti inima. Aduna in inima toate gindurile din sufletul tau. Rasufla si zi : Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma! Fa rugaciunea miscand usor buzele, sau rosteste-o in minte. Incearca sa alungi de la tine toate celelalte ganduri. Fii linistit, fii rabdator si repet-o cat poti de des".
Batranul imi lamuri inca o data tot, in felul lui, si-mi dovedi cu propriu-i exemplu.
Am citit inca mult din Sf. Grigorie Sinaitul, din Sf. Calist, din Sf. Ignatie si altii. Ascultam cu bucurie nespusa si fixam fiecare vorba in minte, pentru ca sa nu-mi scape nici un amanunt.
Astfel, am stat treji toata noaptea si ne-am dus la utrenie fara sa fi dat geana in geana.
Batranul mi-a dat drumul, binecuvantandu-ma, si mi-a spus ca e foarte de trebuinta sa vin totdeauna pe la el, sa-i povestesc tot, spovedindu-ma din toata inima, caci: "lucrarea launtrica n-ar putea sa-si ajunga scopul, fara indreptarile unuia mai virstnic". La biserica simteam o caldura fierbinte si nu voiam decat un singur lucru: sa invat cat mai repede cu putinta si cu cel mai mare zel, rugaciunea fara incetare. Rugam pe Dumnezeu sa-mi vina in ajutor. Apoi imi ziceam: "Cum as face sa vad pe batranul meu, sa ma marturisesc lui, sa-i cer sfaturi, daca este oprit sa ramin mai mult de doua zile in manastire si nu-mi este in nici un fel cu putinta sa gasesc locuinta in vecinatatea locului".
Am aflat, in sfirsit, ca se gaseste un sat la 4 km. departare de manastire. M-am dus acolo si, spre marea mea fericire, Dumnezeu mi-a ingaduit sa gasesc aceea de care aveam nevoie: un taran m-a primit pentru o vara ca pazitor la gradina si mi-a dat sa locuiesc intr-o baraca de paie.
Timp de o saptamna, singur in gradina, m-am pus sa invat cu mult sarg rugaciunea necontenita dupa sfaturile batranului. La inceput imi parea ca merge bine, dar, incetul cu incetul, incepui sa simt o mare greutate. Ma cuprinsesera oboseala si somnul si un nor gros de ganduri straine ma-invaluia.
Inspaimintat, am dat fuga sa gasesc pe batran si i-am descris starea mea sufleteasca. M-a primit prietenos si mi-a zis: "Draga frate, este razboiul lumii intunericului care se da in tine: nimic nu-i e mai groaznic, decit curatenia inimii tale; el incearca sa te intoarca si sa te impiedice de a invata rugaciunea. Dar vrajmasul nu face decat atat cat ii ingaduie Dumnezeu si nimic mai mult decat e de trebuinta. Se pare ca tu ai nevoie de o incercare a umilintei si ca e prea grabnic pentru tine sa ti se deschida poarta, dupa ravna inimii tale; esti primejduit sa cazi in iubirea de sine duhovniceasca. Hai sa-ti mai citesc ce ne invata cartea noastra in asemenea cazuri". Batranul gasi invatatura Cuviosului Nichifor si citi: "Daca dupa cateva sfortari nu reusesti s-o scoti deloc la capat, in limanurile inimii tale, dupa invatatura ce ti-a fost data, fa ce-ti spun si cu ajutorul lui Dumnezeu, vei gasi ceea ce cauti. Putinta de a rosti cuvintele se gaseste in gatlej. Alunga toate celelalte ganduri (ceea ce poti face daca vrei) si ordona-i sa repete statomic numai cuvintele acestea: Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma. Da-ti silinta s-o faci. Daca reusesti o bucata de vreme, inima ta se va deschide pentru rugaciune. Noi o stim din experienta".
Asa ne invata Sf. Parinti. lata pentru ce trebuie ca, de la inceput, sa implinesti cu incredere porunca mea si sa rostesti din gura, cat mai des cu putinta, rugaciunea lui lisus. lata mataniile mele. la-le si zi rugaciunea de trei mii de ori pe zi. Fie ca esti culcat sau in picioare, fie ca mergi, zi fara intrerupere; Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma.
Repet-o incet, fara graba, dar exact de trei mii de ori pe zi, farai sa mai maresti sau sa micsorezi numarul, dupa voie. Dumnezeu iti va ajuta si vei ajunge scopul ce-l urmaresti: lucrarea necontenita a inimii.
Am primit porunca cu bucurie si m-am inapoiat acasa, unde am facut exact ceea ce imi recomandase batranul. Timp de doua zile mi-a fost neinchipuit de greu. Apoi, indata ce ma opream, imi revenea nevoia de a ma ruga si iar a ma ruga, imi venea imediat si o faceam liber sivoios, fara nici o sfortare.
Am povestit aceasta batranului meu. Atunci mi-a poruncit sa repet rugaciunea de sase mii de ori pe zi si mi-a spus: "Fii linistit, incearca numai sa implinesti cu devotament numarul de rugaciuni ce ti-am prescris si Dumnezeu te va impartasi cu harul Lui".
Timp de o saptamana am repetat in coliba mea singurateca rugaciunea lui lisus, de sase mii de ori pe zi; nu mai aveam nici o alta dorinta, izgoneam de la mine orice alte ganduri ce ma napadeau, nu cugetam decat la un singur lucru: acela de a implini litera cu litera, porunca batranului. Si atat de mult ma obisnuisem cu rugaciunea, ca atunci cand ma opream pentru un moment, simteam ca-mi lipseste ceva sau am pierdut ceva. De indata ce reluam firul intrerupt, din nou ma, simteam liber si voios. Daca ma intalneam cu cineva, n-aveam deloc pofta sa intru in vorba cu el; tot ceea ce doream era sa fiu singur si sa rostesc rugaciunea mea. Batranul meu nu ma vazuse de zece zile. A doua zi el insusi a venit sa ma vada si eu i-am povestit cum merg treburile. M-a ascultat si mi-a zis: "iata-te acum obisnuit sa te rogi.
Pastreaza aceasta obisnuinta si intareste-o. Deci, nu pierde vremea si apuca-te chiar de azi sa rostesti zilnic de douasprezece mii de ori rugaciunea lui lisus. Ramai in singuratatea ta, scoala-te dis-de-dimineata, culca-te tarziu si la fiecare 15 zile sa vii sa-mi ceri sfaturi".
Am facut cum imi poruncise. In ziua dintai, de abia am putut sa termin spre seara obligatia de a spune 12 mii de rugaciuni. A doua zi am facut-o mai usor si cu multumire. La inceput, aceasta repetare netncetata a rugaciunii imi aducea oarecare oboseala; limba si falcile imi pareau ca paralizate; simteam o usoara indispozitie la gatlej si la pumnul manii stangi, cu care invarteam mataniile; simteam o caldura in mana pana la cot. Era foarte neplacut, eu totusi ma sileam sa ma rog incontinuu.
Timp de cinci zile implinii cele douasprezece mii de rugaciuni prescrise si, obisnuindu-ma din ce in ce mai mult, capatam, in acelasi timp, si voia cea buna si placerea.
Intr-o dimineata mi s-a intamplat sa fiu ca si desteptat de rugaciunea mea. Am voit sa rostesc rugaciunile obisnuite ale diminetii, dar limba se indaratnicea sa le pronunte; toate dorintele mele se stransesera intr-un singura: aceea de a rosti rugaciunea lui lisus. De indata ce o reluam, ma simteam vesel si usurat. Buzele si limba pronuntau singure cuvintele, fara ajutorul meu. Toata ziua am petrecut-o in cea mai mare multumire, ma simteam deslipit de orice alt lucru, traiam ca intr-o alta lume. Cand incepea sa se insereze, terminam cu usurinta cele 12 mii de rugaciuni. Aveam mare pofta de a mai continua, dar trebuia sa ma supun poruncii duhovnicesti. Toate zilele urmatoare am continuat rugaciunile catre lisus Hristos si aceasta cu multa usurinta si mare ravna a inimii; dupa care m-am dus la batran. El mi-a zis:
- Multumeste lui Dumnezeu ca ti-a impartasit atata voie buna si usurinta in a te ruga. Aceasta se intimpla firesc, urmare a exercitiului indelungat si a marei ravne. Ca si o masina care, dupa ce i-ai intors roata principala, lucreaza singura multa vreme, pentru a lucra necontenit, trebuie s-o ungi si s-o intorci din nou. Vezi cu ce minunate podoabe a inzestrat Dumnezeu chiar faptura trupeasca a omului, pentru ca il iubeste?! Vezi ce simtiri pot sa rasara dintr-un suflet pacatos si nelipsit de patimi, chiar si fara imbratisarea harului! Dar este maret, este sfant, este incantator cand lui Dumnezeu i-a placut sa impartaseasca omului darul rugaciunii libere, active, launtrice, duhovnicesti si sa-i curateasca sufletul de toata simtirea pamanteasca. E o stare cu neputinta de descris, iar dobandirea acestei reculegeri mistice este o prevestire pe pamant a fericirii ceresti. O asemenea fericire este pastrata acelora care cauta pe Dumnezeu in simplitatea inimii iubitoare.
Acum iti dau ingaduinta sa reciti rugaciunea cat vei vrea si cat vei putea. Cand esti de veghe intrebuinteaza toata vremea pentru rugaciune, cheama necontenit Numele lui lisus Hristos si supune-te cu umilinta vointei lui Dumnezeu, nadajduind int ajutorul Lui. Cred ca nu te va parasi si-ti va arata calea cea adevarata.
Odata aceasta indrumare primita, am petrecut toata vara in neincetata rugaciune a lui lisus Hristos si resimteam in suflet o pace adanca. Visam uneori ca ma lasam in voia rugaciunii. Cand mi se intamnpla sa intalnesc pe cineva, toti oamenii, fara deosebire, imi erau dragi ca si cand mi-ar fi fost rudete cele mai apropiate, dar nu ma gandeam mult la ei. Durerile simturilor au incetat de la sine; nu cugetam la nimic atlceva decat la rugaciunea mea, pe care duhul meu incepea s-o asculte si careia inima incerca, uneori, sa-i impartaseasca o caldura placuta. Daca se intampla sa ma duc la biserica, lungile slujbe ale manastirii imi pareau scurte si nu ma mai oboseau ca inainte. Coliba mea singuratica era ca o sala de sarbatoare si nu stiam cum sa mai multumesc lui Dumnezeu, de a fi trimis o calauza si un stapan atat de slavit unui pacatos nepocait ca mine. Dar n-am putut sa ma bucur multa vremie de invataturile scumpului meu batran, plin de atata durnnezeiasca intelepciune, caci s-a savarsit pe la sfarsitul lui septembrie. Cu ochii in lacrimi mi-am luat ramas bun de la el, mutlumindu-i de sfaturile parintesti.in semn de binecuvantare si ca amintire, i-am cerut mataniile cu care se ruga. Si asa am ramas singur. Vara era pe sfarsite, gradina era goala si nu mai aveam din ce sa traiesc. Taranul meu mi-a dat drumul, iar ca sambrie mi-a dat doua ruble si un sac de paine pentru drum. Lumea toata era buna cu mine; mi se parea ca toti ma iubesc. M-am apucat sa cuget ce sa fac cu cele doua ruble castigate ca paznic al gradinii. La drept vorbind n-aveam ce face cu ele. Ba dal Duhovnicul meu nu mai era pe aceasta lume si, nemaiputand nimeni sa ma invete, mi-am zis: daca as cumpara cartea "Filocalia" si as continua sa invat mai departe rugaciunea launtrica? Mi-am facut semnul crucii si am pornit catre un oras mai mare, unde am intrebat de carte pe la toate pravaliile.
In sfarsit, am gasit-o dar imi cereau 3 ruble pe ea, pe cata vreme eu nu aveam decit doua. M-am tocmit mult, dar negustorul nu lasa din pret. Mai apoi imi zise: "Du-te la biserica de acolo si intreaba pe paracliser, el are o carte la fel cu asta, numai ca-i foarte veche... poate ca ti-o da cu doua ruble". M-am dus acolo si intr-adevar am gasit-o; astfel am cumparat pe cele doua ruble un exemplar foarte vechi si uzat din Filocalie. Din nou m-am bucurat, am reparat cartea pe cat a fost cu putinta, am legat-o intr-o bucata de panza si am asezat-o langa Biblie in buzunarul de la piept. ,
De atunci si pana azi mereu ratacesc si recit necontenit rugaciunea catre Domnut lisus Hristos, care-mi este mai scumpa si mai dulce decat orice pe lume. Merg citeodata 70 de km pe zi si nu-mi dau seama ca am mers; simt numai ca m-am rugat. Cand frigul ascutit imi ingheata oasele, repet rugaciunea cu mai mult foc si ma simt din nou incalzit. Cand incepe sa ma chinuie foamea, chem mai adesea Numele lui lisus Hristos si uit ca mi-e foame. Cand ma imbolnavesc si ma dor spatele, picioarele, mainile, ascult cuvintele rugaciunii si nu mai simt dureri. Cand cineva ma jigneste, e de ajuns numa' sa-mi amintesc cat e de dulce rugaciunea catre lisus si indata jignirea si supararea trec si uit totul. Parca sunt un alt om; nu mai am nici o grija, nici o dorinta, nimic nu ma mai incanta. Singurul lucru pe care-l doresc este sa ma rog fara odihna si, cand ma rog, inima mi-e plina de dulceata. Dumnezeu stie ce o sa se intample! Desigur, aceasta este pe deplin inteles, dupa cum imi spunea si batranul raposat, aceasta vine natural in urma rugaciunii orale, des repetata; din pricina pacatoseniei si a lipsei mele de pricepere, nu indraznesc inca sa cobor in adancul inimii spre rugaciunea cea duhovniceasca. Astept sa sune ceasul vointei dumnezeiesti, cu totul nadajduind in rugaciunile raposatului meu duhovnic. Nu ma simt inca vrednic pentru rugaciunea cea fara de odihna a sufletului, care lucreaza singura in inima, dar slava Domnului, acum inteleg ce inseamna cuvintele:
"RUGATI-VA NEINCETAT"