Cuvinte duhovnicesti, volumul I.
Oamenii au devenit ca animalele „Cum au devenit oamenii! Ca animalele! Stiti ce fac animalele ? La început intra în grajd, se balega, urineaza... Dupa aceea balegarul începe sa fermenteze. Cum începe sa fermenteze, simt o caldura. Nu le lasa inima sa plece din grajd; le place. Asa si oamenii, vreau sa spun ca simt caldura pacatului si nu-i lasa inima sa plece, înteleg ca miroase urît, dar nu-i lasa inima sa plece din caldura aceea. Iata, de va intra acum unul în grajd, nu va putea suferi mirosul urît. Altul care e mereu în grajd nu e deranjat; s-a obisnuit.” La ce stapîn lucrezi? „Oamenii îndepartati de Dumnezeu mereu sînt nemîngîiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede în Dumnezeu si în viata viitoare, pe lînga faptul ca ramîne nemîngîiat, îsi osîndeste si sufletul sau vesnic. La ce stapîn lucrezi, de la acela vei lua si plata. Daca lucrezi la stapînul cel negru, îti face viata neagra înca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cît vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atît vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: "E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !". Însa aceasta este înfricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa înnoiasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ? Lumea vrea sa pacatuiasca si Îl vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi... vioara noastra De ce se islamizeaza francezii ? „În Franta, cu toate ca e stat avansat - nu e supradezvoltat - de curînd (N.e.: acestea s-au spus în 1988) optzeci de mii au devenit musulmani. De ce ? Pentru ca au facut din pacat moda. Vezi bine ca erau mustrati si au vrut sa-si odihneasca constiinta. Si precum vechii elini, ca sa-si îndreptateasca patimile lor, au aflat pe cei doisprezece zei, asa si acestia au cautat sa afle o religie care sa le justifice patimile lor, ca sa aiba odihna în problema asta. Mahomedanismul îi serveste într-un anumit fel. Le îngaduie sa ia cîte femei vor. Le fagaduieste în cealalta viata un munte de pilaf, un lac de iaurt, un rîu de miere. Si orice pacate ar avea, daca îi spala cu apa calda cînd mor, se curatesc. Merg la Alah curati. Ce altceva vor ? Toate la îndemîna. Dar francezii nu vor afla odihna. Vor sa-si odihneasca cugetul, dar nu se vor odihni, pentru ca patimile nu se justifica. Orice ar face oamenii, si fara simtire de ar fi, tot nu vor afla odihna. Vor sa justifice cele ce nu se pot justifica, dar launtric se chinuiesc, se salbaticesc. De aceea cer distractii, alearga la muzica, se îmbata, privesc la televizor. Adica casca gura, ca sa uite de ei însisi pentru ca sunt mustrati. Si cînd dorm, crezi ca se odihnesc ? Exista constiinta, vezi bine. Prima Sfînta Scriptura pe care a dat-o Dumnezeu primilor creati este constiinta, si noi acum purtam fotocopia parintilor nostri.” Pacatul da drepturi ispitei „Multa demonizare exista astazi în lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc înfricosatoare înrîuriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: "Oarecînd diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: "Calatorie buna !" - si oamenii calatoresc". Este cumplit ! Vedeti, diavolii în laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre în porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre în ei. Hristos a îngaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manînce carne de porc. – Parinte, sînt unii care spun ca nu exista diavol. Da, si mie mi-a spus cineva: "Sa scoti din traducerea franceza a cartii: "Sfîntul Arsenie Capadocianul", cele ce se refera la cei îndraciti, pentru ca europenii nu le vor întelege. Nu cred ca exista diavol". Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul îi da dreptul, poate sa faca rau. Cînd cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o înrîurire diavoleasca.” Marturisirea taie drepturile diavolului „Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se îndeparta înrîurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gîndi putin. Acum nu pot nici macar gîndi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai înainte a venit în Sfîntul Munte un vrajitor si a îngradit în tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. >Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se împartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapînire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Însa asupra unuia ce nu e credincios si îi da drepturi, are mare stapînire. Îl poate omorî; are dinti si îl sfîsie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapînirea diavolului asupra lui. Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl lupta dupa aceea patimile. Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. Si diavolii au "specializare". Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa închidem usile si ferestrele - simturile - sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sînt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si îti va face pagube. Diavolul intra în om, cînd exista noroi în inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu. Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cînd nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are în inima curata si smerita ? Daca vedem însa casa noastra - inima noastra - ca este casa veche si vrajmasul locuieste în ea, trebuie îndata s-o darîmam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cînd pacatul se învecheste în om, diavolul, fireste, dobîndeste mai multe drepturi. Smerenia topeste pe diavol Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: "Sfinte Dumnezeule ...". A spus aghiuta: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte", dar nu spunea "miluieste-ne pe noi". Spune: "miluieste-ne pe noi!". Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuta, dar pe "miluieste-ma" nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. "Miluieste-ma" are smerenie si sufletul ce îl rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu. Diavolul stapîneste desertaciunea – Parinte, de ce diavolului i se spune "stapînitorul lumii ?" Chiar si este într-adevar ? Asta mai lipsea, sa stapîneasca diavolul lumea. Cînd Hristos a spus despre diavol "stapînitorul acestei lumi" (In. 16, 11), n-a înteles ca este stapîn pe lume, ci ca stapîneste desertaciunea, minciuna. Vai noua, sa lase Dumnezeu pe diavol sa stapîneasca lumea ! Însa cei ce îsi au inima lor daruita celor desarte, lumesti, unii ca acestia traiesc sub stapînirea "stapînitorului acestui veac" (Efes. 6,12). Adica diavolul stapîneste peste desertaciune, peste "lume". Ce înseamna "lume" ? Nu înseamna podoaba, împodobirea desarta ? Asadar cine e stapînit de desertaciune este sub ocupatia diavolului. Inima robita de lumea desarta pastreaza si sufletul atrofiat si mintea întunecata. Atunci, desi se vede cineva ca este om, dar în esenta este avorton duhovnicesc. Lucrurile lumesti ne pot rapi inima Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Sa ne îngrijim însa sa fie sobre. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, înseamna ca dau toata inima mea frumusetii si pentru Dumnezeu nu ramîne nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o înfatisare frumoasa, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de caramizi si îti lasi inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin niste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, îti lasi inima ta în magazin. Daca le cumperi, îti atîrni inima de ramele ce le porti. În special femeile sunt furate usor. Putine sînt acelea care nu-si vînd inima celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoare. Bucuriile lumesti sunt bucurii materiale – Parinte, oamenii lumesti spun ca simt un gol, desi au toate bunatatile. Bucuria adevarata, curata se afla alaturi de Hristos. Daca te unesti cu El prin rugaciune, vei vedea sufletul tau rasplatit. Oamenii lumesti cauta bucuria în distractii. Unii oameni duhovnicesti o cauta în discutii duhovnicesti, în predica, etc. Dar cînd se termina acestea ramîn într-un gol si se întreaba ce vor face în continuare. Fie ca sînt pacatoase, fie indiferente cele cu care se ocupa, la fel este. De ce nu merg mai bine sa se culce, ca sa fie buni a doua zi pentru lucru ? Împlinind dorintele lumesti ale inimii, nu vine bucuria duhovniceasca, ci stresul. Bucuria lumeasca aduce stresul si la oamenii duhovnicesti. Bucuria lumeasca nu este permanenta, nu este bucurie adevarata, ci este o bucurie temporara, a acelei clipe. Aceasta e bucurie materiala, nu este duhovniceasca. Iar cu bucuriile lumesti nu "se umple" sufletul omului. Ci mai degraba sînt balast. Atunci cînd simtim bucuria duhovniceasca, nu o mai dorim pe cea materiala. "Satura-ma-voi cînd mi se va arata slava Ta" (Ps.16,15). Bucuria lumeasca nu odihneste pe omul duhovnicesc, ci îl oboseste. Pune un om duhovnicesc într-o casa lumeasca. Nu se odihneste. Desi omul lumesc crede ca el se odihneste, dar nu, se chinuieste. Se bucura la exterior, iar pe dinlauntru nu este multumit ci chinuit. Despre duhul lumesc Din pacate, duhul lumesc a influentat mult si pe oamenii duhovnicesti. Daca oamenii duhovnicesti lucreaza si gîndesc lumeste, ce sa mai faca mirenii ? Am spus unora sa ajute copii drogati si mi-au spus: "Daca facem o fundatie pentru drogati, nu ne va aduce nici un venit. De aceea vom face un azil de batrîni". Nu spun ca nu e nevoie si de azil de batrîni. Vai mie ! Ci, daca începem asa acestea, nu vor fi fundatii respectabile, ci ... "naufragiabile". Nu înteleg ca fericirea lumeasca este nefericire duhovniceasca. Despre duhul lumesc la monahi Astazi exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara. Nu fumeaza, traiesc simplu, citesc Fllocalia, vorbesc numai din Sfintii Parinti. Adica, asa precum în lume, cei ce nu spuneau minciuni, îsi faceau semnul Crucii, mergeau la Biserica, si cînd au crescut luau aminte la subiecte morale si credeau ca asta este tot. Asa se petrec lucrurile si în unele manastiri si mirenii sînt atrasi acolo. Dar, cînd îi cunosc, vad ca acestia nu difera de mireni deoarece pastreaza tot duhul lumesc. Daca ar fi fumat, ar fi citit ziare, ar fi vorbit despre politica, i-ar fi evitat ca pe niste mireni si nu s-ar fi vatamat monahismul. Monahismul catolic Ati vazut si catolicii unde au ajuns ? Îmi aduc aminte ca acum cîtiva ani, cînd eram la Manastirea Stomiu, la Konita, mi-a adus cineva o bucata de ziar în care scria: "Trei sute de calugarite au protestat: de ce sa nu vada si ele un film la cinema ? De ce îmbracamintea lor sa fie pîna jos si nu pîna la genunchi ?". Atît de mult m-am înversunat cînd am citit asta, încît am spus: "Dar pentru ce va mai faceti totusi calugarite ? Si la urma scria ca toate si-au lepadat rasele. Dar dupa cum gîndeau, le aveau lepadate de mai înainte. Odata am vazut o calugarita catolica, ce nu se deosebea cu nimic de o mireanca. Facea chipurile lucrare misionara si era complet ... ca unele din fetele cele foarte moderne. Sa nu îngaduim si la noi duhul acesta contemporan; sa nu ajungem si noi acolo. Duhul lumesc este boala Astazi lucrul cel mai important este sa nu ne modelam dupa acest duh lumesc. Este o mucenicie. Pe cît putem, sa nu fim atrasi de acest curent si sa ne duca tîrîs pe acest canal. Pestii destepti nu se prind în cîrlige. Vad momeala, înteleg ca e momeala si pleaca de acolo, scapînd astfel. În timp ce ceilalti vad momeala, alearga acolo sa manînce si, hop, se prind. Asa si lumea: are momeala ei si îi prinde pe oameni. Oamenii sunt atrasi de duhul lumesc si sunt prinsi de el. Duhul lumesc este boala, Precum cautam sa evitam o boala, asa si cugetarea lumeasca s-o evitam, oriunde ar fi ea. Sa ne înstrainam de duhul progresului lumesc, ca sa progresam duhovniceste, sa ne însanatosim duhovniceste si sa ne bucuram îngereste. Cel ce nedreptateste se chinuieste Cel ce nedreptateste si, în general, orice vinovat cînd nu cere iertare, este chinuit de constiinta sa si pe deasupra de supararea celui nedreptatit. Pentru ca atunci cînd cel nedreptatit nu iarta si cîrteste împotriva lui, atunci cel ce a nedreptatit se chinuieste si mai mult. Nu poate dormi. Ca si cum l-ar lovi valurile si l-ar învîrti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci cînd cineva iubeste pe unul si se gîndeste la el în sensul cel bun, acela o simte, asa si în cazul acesta. O, cum îl chinuie nemultumirea celuilalt ? Si departe sa fie, în Australia, în Johanesburg, nu se poate linisti cînd celalalt este suparat din pricina lui. Puterea vrajilor – Parinte, multi cred ca li se fac vraji. Se prind vrajile? Daca omul are pocainta si se marturiseste, nu se prind. Daca prind vrajile înseamna ca a dat pricina. Poate a nedreptatit pe cineva, si-a batut joc de vreo fata, etc. Atunci va trebui sa se pocaiasca, sa ceara iertare, sa se marturiseasca, sa puna în ordine si sa îndrepte ceea ce a facut. Pentru ca altfel chiar daca toti preotii îi vor citi exorcisme, nu dispar vrajile. Si nu numai vrajile, ci fie si numai supararea sufletului nedreptatit este suficienta ca sa-l chinuie. Razboiul nu sufera necinstea Exista doar doua chipuri de nedreptate: materiala si morala. Nedreptate materiala este atunci cînd cineva îl nedreptateste pe altul în lucruri materiale. Morala este atunci, cînd, de pilda, cineva însala o copila. Si, daca e orfana, îsi îngreuiaza sufletul sau cu o greutate de cinci ori mai mare. În razboi stii cum urmareste glontul pe cei imorali ? Acolo vezi clar dreptatea dumnezeiasca si protectia lui Dumnezeu. Razboiul nu sufera necinstea. Pe omul imoral îl va gasi glontul. Odata mergeam cu doua companii sa înlocuim un batalion. Între timp am fost atacati si ne-am aruncat în lupta. Unul din batalion, îmi aduc aminte, a facut în ziua precedenta un lucru necinstit a violat o femeie gravida, sarmana. Dar în acea lupta numai acela a murit! Înfricosator ? Toti spuneau dupa aceea: "Dobitocul, bine a patit ?". Mai ales cei ce fac viclenii desi încearca sa scape, în cele din urma platesc. Este de observat ca toti cei ce cred cu tarie, în mod firesc traiesc si cinstit, crestineste si trupul lor cel cinstit este aparat de focuri mai mult decît daca ar purta Cinstitul Lemn (al Crucii). Omul drept are pe Dumnezeu de partea lui Cînd cineva merge cu diavolul, cu viclenii, Dumnezeu nu binecuvînteaza lucrurile lui. Ceea ce fac oamenii cu viclenie, nu reuseste. Poate sa se vada pîna la o vreme ca înainteaza, dar în cele din urma, va cadea gramada. Cel mai important este sa porneasca cineva de la binecuvîntarea lui Dumnezeu în orice face. Omul, cînd este drept, are pe Dumnezeu de partea lui. Si cînd are si putina îndrazneala la Dumnezeu, atunci face si minuni. Cînd paseste cu Evanghelia, are drept la ajutorul dumnezeiesc. Calatoreste cu Hristos. Cum sa nu aiba drept la ajutorul dumnezeiesc ? Toata temelia aici este. De aici încolo sa nu se teama de nimic. Ceea ce are valoare este sa Se odihneasca Hristos, Maica Domnului si Sfintii în fiecare lucrare a noastra, iar Sfîntul Duh Se va odihni în noi. Cinstea omului e mai pretioasa decît Cinstitul Lemn. Daca cineva nu este cinstit si are Cinstitul Lemn asupra sa, este ca si cum nu ar avea nimic. Iar daca altul nu are Cinstitul Lemn, dar daca e cinstit, primeste ajutorul dumnezeiesc. Daca mai are si Cinstitul Lemn, atunci...
“N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).
Lumea arde. Pricepeti asta? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: “Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar”. Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti... De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: “Doamne Iisuse” - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. (…) Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. (…) Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. (…) Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. (…) Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…
Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? (…) Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? (…) Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.
Astazi vezi o lume fiarta (…) Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: “Fiti gata”? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa. (…)
Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: ‘Fii gata!‘. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.(…)
Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune. (…)
Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie! Lumea arde. (…) Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare. (…) Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima. (…)
Din pacate, unii „cunoscatori” înfasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mâhneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta - despre buletine si pecetluire - ca sa nu se mâhneasca oamenii”. În timp ce de le-ar spune: „Sa încercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” - îi vor pregati oarecum. Daca cineva cunoaste adevarul, îsi face probleme si se trezeste. Îl doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada în cursa.”
"Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos".
Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - "inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu" (Ps. 110, 10), lipseste frana, si cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme, si, cei mai multi, sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet- incet se indreapta spre a nu mai putea sa se controleze pe ei insisi. Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de tare zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilaiti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, cum vor fi ?
Si vezi, in toate tarile, furtuna, ameteala mare. Sarmana lume - Dumnezeu sa se milostiveasca - fierbe ca oala minune. Si cei mai mari cum lucreaza! Bucataresc - gatesc, le arunca pe toate in oala minune si acum oala fluiera! Peste putin va sari supapa. Am spus unuia care avea o functie mare: "De ce nu luati aminte la unele lucruri ? Ce va fi ?". "Parinte, imi spune, mai intai raul era ca putina zapada; acum s-a facut un troian. Numai o minune poate ajuta". Dar in felul in care inteleg unii sa ajute intr-o situatie, fac mai mare troianul raului. In loc sa ia unele masuri pentru invatamant, etc., fac mai rau. Nu cauta cum sa strice acest troian, ci il fac mai mare. Vezi, la inceput zapada este putina. Daca se rostogoleste la vale se face un bulgare. Bulgarele, adunand alta zapada, lemne, pietre, etc., incet-incet se face mai mare si mai mare, si in cele din urma se face un troian mare. Asa si raul: putin cate putin a devenit troian si se rostogoleste. Acum e nevoie de o bomba ca sa-l spargi.
- Va nelinistiti, Parinte ?
- Ah, mi s-a albit barba inainte de vreme. Ma doare de doua ori. O data ca prevad o situatie si strig ca sa prevenim un rau ce e pe cale sa se produca si o data pentru ca nu se da importanta - poate nu din dispret - si se face raul, iar abia dupa aceea vin ca sa ii ajut. Acum inteleg cat au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decat toti mucenicii, cu toate ca n-au murit toti cu moarte muceniceasca. Pentru ca mucenicii sufereau pentru putin, in timp ce proorocii vedeau o situatie si sufereau mereu. Au strigat, au strigat, si ceilaiti erau indiferenti. Iar cand a venit vremea si i-a ajuns mania lui Dumnezeu din pricina nepasarii lor, erau chinuiti si aceia (proorocii) impreuna cu ei. Cel putin atunci la atat ajungea mintea oamenilor: lasau pe Dumnezeu si se inchinau idolilor. Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare.
N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12). Acum face ca un criminal, care atunci cand il inconjoara, spune: "Nu mai am izbavire ! Ma vor prinde !" - si sparge tot. Sau ca militarii, care in vreme de razboi, atunci cand li se termina munitiile, scot sulita, sau sabia si se arunca (in lupta) orbeste, spunandu-si: "Si asa suntem pierduti; sa omoram cat putem mai multi". Lumea arde. Pricepeti asta ? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Ce fel de suferinte are lumea
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. in fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramadai si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti... De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Asigurari si ... nesiguranta
Astazi lumea s-a umplut de asigurari si asigurari, dar, fiind departata de Hristos, simte cea mai mare nesiguranta. In nici o epoca nu a existat nesiguranta pe care o au oamenii contemporani. Si deoarece asigurarile omenesti nu-i pot ajuta, ei alearga acum sa intre in corabia Bisericii, ca sa simta siguranta duhovniceasca, caci vad cum corabia lumeasca s-a scufundat. Dar daca vad ca si in corabia Bisericii intra putina apa, ca si acolo au fost prinsi de duhul lumesc si nu exista Duhul Sfant, atunci oamenii se deznadajduiesc, pentru ca nu mai au de ce sa se alipeasca.
Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii. Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare - mai ales acum - din toate partile. Nu au de ce sa se tina. Se implineste zicala: "Cel ce se ineaca se agata si de un pai". Asta arata ca cel ce se ineaca vrea sa se prinda de ceva, ca sa se salveze. Vede corabia inecandu-se si merge sarmanul sa se prinda de catarg. Dar, desi vede corabia in primejdie sa se inece, nu se gandeste ca si catargul se va scufunda. Se prinde de catarg si se ineaca mai repede. Vreau sa spun ca oamenii cauta sa se sprijine de ceva, sa se alipeasca de ceva. Si daca n-au credinta, ca sa se sprijine de dansa, daca nu se incred in Dumnezeu, incat sa se incredinteze complet pe ei insisi lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problema este increderea in Dumnezeu.
Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos. Veti vedea ca vor cinsti Biserica. Numai noi sa fim corecti. Vor intelege ca altfel nu se face sat. Si politicienii au cam inteles ca daca cineva poate ajuta acum, in acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, acestia sunt oamenii Bisericii. Sa nu vi se para ciudat. Politicienii nostri au ridicat mainile in sus. Unii au venit si la Coliba mea si mi-au spus: "Calugarii trebuie sa faca misiune, altfel nu se poate". Ani grei!. Daca ati sti in ce situatie ne aflam si ce ne asteapta!...
Ce fel de cautare exista
Pe vreme de iarna, intr-o zi au venit la mine vreo optzeci de oameni: de la studenti pana la regizori. Plangeau si intrebau daca pot studia Teologia. In lume situatia este iesita din comun. Toti cer ceva, fara ca cei mai multi sa stie ce cer. Unii cauta adevarul cu mandolina. Altii cauta pe Hristos cu muzica cea nebuna.
- Parinte, cu adevarat, ce cauta lumea? Vin atatia oameni si stau in picioare asteptand ore intregi.
- In ansamblul semnelor vremii este si acesta: ca lumea sa ceara ajutor si de la mine, ticalosul. Nu vad nimic bun in mine si ma mir ce gasesc oamenii de alearga la mine. Sunt dovleac cu coaja de pepene. In zilele noastre ei mananca dovleacul ca pe pepene pentru ca are coaja de pepene. Pornesc de la capatui lumii si nici nu sunt siguri: ma vor gasi, sau nu ma vor gasi. Mi-e scarba si de mine, dar si de lume ma doare. Unde am ajuns! Unde a ajuns lumea! Proorocul Isaia spune ca va veni vremea cand oamenii vor gasi pe unul ce are haina si-i vor spune: "Vino sa te facem imparat". (Is.5,6). Dumnezeu sa se milostiveasca de noi!
Cand citesc Psalmul 28 care este pentru cei ce se primejduiesc pe mare *, spun: "Dumnezeul meu, si pamantul, lumea toata, s-a facut mai rau ca marea deoarece ineaca lumea duhovniceste". Si cand vine lume deznadajduita, le citesc psalmii 95 si 56: " Dumnezeul izbandirilor, Domnul, Dumnezeul izbandirilor cu indrazneala a grait. Inalta-te Cel ce judeci pamantul, rasplateste rasplatirea celor mandri... Pe poporul Tau, Doamne, l-au impilat si mostenirea Ta au asuprit-o... Dar Domnul mi-a fost mie scapare si DumnezeuI meu ajutorul nadejdii mele". Vine mare mangaiere. Printr-o privire spre cer s-ar schimba lucrurile. Dar, vezi, astazi oamenii nu se gandesc la Dumnezeu. De aceea nu afli legatura, nu te poti intelege.
* Sf. Arsenic Capadocianul citea acest Psalm pentru cei ce se primejduiau pe mare.
Neincetat Il rog pe Dumnezeu sa arate oamenilor adevarati crestini, ca sa ajute lumea si pe cei buni sa-i tina multa vreme. Sa facem rugaciune ca Dumnezeu sa lumineze si sa iasa altii, oameni tineri, curati sa iasa macabei **, pentru ca cei de azi distrug lumea. Cei mai tineri pot sa nu aiba experienta, dar nu sunt falsi, vicleni. Sa rugam pe Dumnezeu sa lumineze nu numai pe oamenii din biserica, ci si pe cei ce guverneaza, sa aiba frica de Dumnezeu, ca sa poata spune ceva. Putin, un cuvant luminat de ar spune, si iata, se schimba o situatie. Dar daca spun o neghiobie, pot ca intregul stat sa-l mototoleasca. O hotarare buna e o facere de bine pentru lume. O hotarare rea este catastrofa. Nu numai la nefericirea materiala de care sufera oamenii ma refer, ca flamanzesc; nefericirea duhovniceasca este mai mare. Rugaciunea va ajuta mult ca Hristos sa-i lumineze intrucatva. Hristos ia surubelnita, o rasucire mica, o miscare inapoi... e in regula, toate se regleaza. Cand Dumnezeu lumineaza pe unii oameni, atunci incet-incet raul se degradeaza singur. Pentru ca raul singur se distruge pe sine, nu il distruge Dumnezeu. In cele din urma lucrurile vor veni la starea lor. Vad ca multi care au functii inalte inteleg, ii doare si se straduiesc, si ma bucur in mod deosebit de aceasta.
** Supranumele "Macabeu" s-a dat lui Iuda, mai marelui rascoalei iudaice (166 i.H.), care a fost in timpul lui Antioh IV Epifanis, stapanitorul imparatiei Seleucizilor. Dupa cea mai probabila parere el ar insemna, "cel ce a pisat cu ciocanul pe vrajmasi". Acelasi epitet s-a dat in continuare si urmasilor lui Iuda. Macabeii s-au distins prin luptele lor pentru credinta stramoseasca si libertatea politica (Vezi Vechiul Testament 1, II si III Macabei).
In vremea noastra lipsesc pildele
- Parinte, de ce Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca mucenicii vremurilor de pe urma vor fi "mai presus decat toti mucenicii" * ?.
- Pentru ca mai demult aveam oameni de talie mare. In vremea noastra lipsesc pildele - vorbesc in general de Biserica, si de monahism. Acum s-au inmultit cuvintele si cartile si s-au imputinat faptele. Doar ii admiram pe Sfintii atleti ai Bisericii noastre, fara sa intelegem cat s-au ostenit, pentru ca nu ne-am ostenit, ca sa putem intelege osteneala lor si sa-i iubim si sa ne silim cu marime de suflet ca sa-i imitam. Desigur, Bunul Dumnezeu va avea in vedere vremea si conditiile in care traim si va cere potrivit lor. Dar daca ne-am nevoi putin, ne vom incununa mai mult decat cei de demult.
- Sf. Chiril al lerusalimului, "Cateheze catre cei ce au sa se lumineze; 15, cap. 17, in Izv. Ortodoxiei, p.414,. ed. Inst. Biblic/ 1945, Buc.
Odinioara, cand exista duhul de nevointa si fiecare incerca sa imite pe celalalt, raul si nepasarea nu puteau sta. Il luau ceilalti taras. Imi aduc aminte ca, odata, in Tesalonic, asteptam la semafor sa trecem de pe un trotuar pe altul. La un moment dat am simtit ca un val ce ma impingea inspre inainte, pentru ca toti mergeau in acea directie. Cum am ridicat piciorul, am si inaintat. Adica vreau sa spun ca atunci cand toti merg intr-o parte, unul, desi nu ar vrea sa mearga, nu poate sa nu mearga, caci il duc ceilalti. Astazi, daca cineva vrea sa traiasca cinstit si duhovniceste, nu mai incape in lume, ii vine greu. Si daca nu ia aminte, o ia la vale pe fagasul lumesc. Odinioara binele era mult, multa si virtutea, la fel si pildele, iar raul se ineca in multul bine si putina neoranduiala ce exista in lume sau in manastiri nu se va vedea si nici nu vatama. Acum ce este ? Exemplul rau este mult, si putinul bine care exista este dispretuit. Se fac adica cele dimpotriva: se ineaca putinul bine in multul rau si astfel stapaneste raul.
Cand un om sau un colectiv de oameni au duh de nevointa, aceasta ajuta mult. Pentru ca, atunci cand unul sporeste duhovniceste, nu se foloseste numai pe sine, ci ajuta si pe cel care il vede. Iar unul care este caldicel, la fel face; influenteaza si pe ceilalti. Cand unul slabeste, slabeste si celalalt si in cele din urma nu ramane nimic. De aceea duhul de nevointa va ajuta mult in molesteala ce exista. La asta va trebui sa luam aminte bine, pentru ca oamenii contemporani au ajuns, din pacate, la un asemenea punct, incat fac si legi molesite si Ie impun si nevoitorilor sa le respecte. De aceea cei nevoitori nu numai ca nu trebuie sa fie influentati de duhul lumesc, ci nici sa nu se compare pe ei insisi cu cei lumesti si sa creada ca sunt sfinti, caci dupa aceea se vor molesi si vor deveni mai rai decat cei mai lumesti. In viata duhovniceasca nimeni sa nu puna pe cei lumesti ca prototipuri, ci pe sfinti. E bine sa iei o virtute si sa afli pe sfantul care a avut-o, sa cercetezi viata lui si atunci sa vezi ca n-ai facut nimic si vei merge inainte cu smerenie. Cei ce alearga in stadion nu privesc inapoi sa vada unde sunt ultimii, pentru ca daca vor face aceasta vor ramane ei ultimii. Cand incerc sa imit pe cei sporiti, constiinta se subtiaza. Dar cand privesc la cei dinapoi, ma indreptatesc pe sinemi si spun ca greselile mele nu sunt asa de mari in comparatie cu ale lor. Ma odihnesc la gandul ca exista si unul mai jos decat mine. Astfel imi inec constiinta, sau, in cel mai bun caz, sfarsesc in a avea o inima impietrita, nesimtitoare.
Coborasul lin este usor
- Parinte, de ce in vreme ce facem atat de greu binele, alunecam atat de usor spre rau ?
- Deoarece pentru bine trebuie mai intai sa ajute omul insusi, sa se nevoiasca, in timp ce la rau ajuta diavolul. Apoi, oamenii nu imita binele, nici nu au ganduri bune. De mult spun mirenilor urmatoarea pilda: "Sa spunem ca am o masina si zic in mintea mea: "Ce sa fac cu ea? Eu ma pot ajuta si cu vreun cunoscut de-al meu sau cu un taxi, la nevoie. Sa o dau cutaruia, care are multi copii, sa-i scoata putin afara, sa-i duca la vreo manastire sa se odihneasca si sa se foloseasca si ei, sarmanii". Daca procedez astfel, nimeni nu ma va imita in asta. Dar daca am o masina de aceeasi marca cu a ta, si o schimb si voi lua alta de o marca mai buna, veti vedea ca nici nu vei dormi toata noaptea ca sa afli un chip sa schimbi masina si sa iei una mai buna, la fel cu a mea, ca sa fii si tu satisfacut de masina ta. In cazul acesta vei spune: "Voi vinde, ma voi imprumuta, numai s-o schimb". In timp ce in cazul de mai inainte nimeni nu ma va imita, spunandu-si: "Eu ce sa fac cu masina mea? O voi da si eu" - ci poate sa spuna chiar ca sunt nesanatos.
Oamenii usor se influenteaza in rau. In timp ce in profunzime recunosc si primesc binele, totusi mai usor se influenteaza si sunt atrasi de rau, pentru ca acolo dicteaza aghiuta. Coborasul cel lin usor il afla oricine, pentru ca ispita nu are alt tipic, ci numai sa imbranceasca fapturile lui Dumnezeu pe panta cea dulce. Hristos procedeaza cu noblete. Iti spune: "Acesta e binele"; "daca vrea cineva sa vina dupa Mine" (Mt. 16,24). nu spune: "Vino la Mine cu sila". Diavolul are viclenie. Il imboldeste pe om dintr-o parte in alta, ca sa-l duca acolo unde vrea. Dumnezeu respecta libertatea omului, pentru ca El nu a creat robi, ci fii. Cu toate ca stia ca va urma caderea, nu i-a facut robi. A preferat sa vina, sa Se intrupeze, sa Se rastigneasca si sa-l castige in felul acesta pe om. Insa prin aceasta libertate pe care a dat-o Dumnezeu - cu toate ca diavolul poate face mult rau - s-a dat si un prilej pentru cernere. Se vede ce face fiecare cu inima sa; se vede curat cine are marime de suflet.
Dumnezeu nu ne paraseste
In situatia in care sunt oamenii astazi, fac orice le spune gandul. Unii iau hapuri (medicamente), altii iau droguri... Vreo doi-trei pornesc sa faca o noua religie. In comparatie cu aceasta, se intampla putine rele precum crime, nenorociri, etc. Dumnezeu ajuta. Mi-a venit unul la chilie si-mi spune: "Ai o chitara?". Ia hasis, au pofta de vorba - nu te intreaba daca si tu ai pofta - vrea si o chitara. Altii s-au saturat de viata si vor sa se sinucida, sau sa faca vreun rau ca sa pricinuiasca galceava. Si nu ca le trec astea prin cap ca niste ganduri de hula si le alunga. Ci s-au saturat de viata si nu stiu ce sa faca. Mi-a spus unul: "Vreau sa scrie ziarele ca sunt erou". Unii se folosesc de unii ca acestia si isi fac treaba lor. Si totusi e bine, in comparatie cu ce se petrece, putine se intampla.
Binele e ca nu ne paraseste Dumnezeu. Bunul Dumnezeu pazeste cu amandoua mainile Sale lumea contemporana; mai demult o ocrotea numai cu una. Astazi, insa, in mijlocul atator primejdii in care traieste omul Dumnezeu il pazeste ca mama pe pruncutul ce incepe sa paseasca. Astazi mai mult decat odinioara ne ajuta Hristos, Maica Domnului, Sfintii, dar noi nu intelegem. Unde ar fi fost lumea daca El n-ar fi ajutat!... Cea mai mare parte a oamenilor ia medicamente si se creeaza niste situatii... Unul este beat, altul deznadajduit, altul ametit, iar altul nedormit de dureri. Vezi, toti acestia conduc masini, motociclete, fac munci periculoase, manuiesc utilaje primejdioase. Toti acestia sunt in stare sa conduca ? Putea sa fie mutilata atata lume. Cum ne pazeste Dumnezeu si noi nu pricepem !
Odinioara, mi-aduc aminte, parintii nostri mergeau la tarini si de multe ori ne lasau la vecina sa ne aiba de grija impreuna cu copiii ei. Dar atunci copiii erau echilibrati. Doar o privire ne arunca vecina si isi facea treburile ei, iar noi nejucam linistiti. Asa si Hristos, Maica Domnului, Sfintii: mai demult, doar cu o privire supravegheau lumea. Astazi si Hristos si Maica Domnului si Sfintii pe unul il tin aici, pe altul dincolo, pentru ca oamenii nu sunt echilibrati. Acum e o situatie... Doamne fereste ! Ca o mama ce are doi-trei copii problematici: unul putin gura-casca, altul putin incrucisat, iar celalalt putin anapoda, si inca doi-trei ai vecinei de care sa ia aminte: unul sa nu se catare, altul sa nu se primejduiasca sa cada, altul sa nu ia cutitul sa-si taie gatul, celalalt sa nu mearga sa faca rau altuia, iar ea mereu sa-i pazeasca si supravegheze, si aceia sa nu priceapa nevointa ei. Tot astfel lumea nu pricepe ajutorul lui Dumnezeu. Cu atatea mijioace primejdioase ce exista azi, in cate feluri nu s-ar fi mutilat, de n-ar fi ajutat Dumnezeu. Dar avem de Tata pe Dumnezeu, mama pe Maica Domnului si frati pe sfinti si ingeri care ne pazesc.
Cat uraste diavolul neamul omenesc si cum vrea sa-I faca sa dispara ! Si noi uitam cu cine ne luptam. Daca ati sti de cate ori diavolul a infasurat pamantul cu coada sa ca sa-l distruga ! Insa nu-l lasa Dumnezeu, ii strica planurile. Raul pe care merge sa-l faca aghiuta, Dumnezeu il pune in valoare si din el scoate un mare bine. Diavolul ara acum, dar la urma Hristos va secera.
Si totdeauna vedem ca Bunul Dumnezeu in marile incercari nu lasa sa treaca mai mult de trei generatii, ca sa existe aluat inainte de robia babilonica (II Mac. 1, 19-22) israilitenii au aruncat intr-un put foc de la ultima jertfa ce au facut-o, pentru ca dupa aceea sa afle acelasi foc si sa-si inceapa iarasi jertfele lor. Si intr-adevar, dupa 70 de ani cand s-au intors, au aflat focul acela si au inceput jertfele. In orice perioada grea nu dispar toti. Dumnezeu pastreaza aluat pentru generatiile urmatoare. Comunistii au lucrat saptezeci si cinci de ani si au stapanit saptezeci si cinci de ani; iarasi trei generatii. Sionistii cati ani au de cand lucreaza, dar nici sapte ani nu vor stapani.
Vin ani grei
Dumnezeu ingaduie sa se faca acum o zguduitura puternica. Vin ani grei. Vom avea incercari mari... S-o luam in serios, sa traim duhovniceste. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa lucram duhovniceste. Si e bine s-o facem asta cu bucurie si de bunavoie, iar nu din mahnire, de nevoie. Multi sfinti ar fi dorit sa traiasca in vremea noastra, ca sa se nevoiasca. Eu ma bucur ca unii ma ameninta ca ma vor curata, fiindca vorbesc si le stric planurile. Noaptea tarziu cand aud din chilie pe careva sarind gardul inima imi bate dulce. Dar cand striga: "A venit telegrama, sa faci rugaciune pentru cutare bolnav", imi spun: "Asta a fost s-a dus si prilejul asta!..." Nu pentru ca m-am ingreuiat de viata, ci ma bucur de moarte. Sa ne bucuram ca ni se da aceasta ocazie astazi. Are foarte mare plata.
In vechime cand se pornea vreun razboi, cu vitejie mergeau sa se lupte pentru apararea Patriei, a neamului lor. Astazi nu mai mergem sa ne aparam Patria, sau sa ne luptam ca sa nu ne arda barbarii casele, sau sa ne ia sora si s-o necinsteasca, nici nu mergem pentru vreun neam, sau pentru vreo ideologic. Acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. In timpul ocupatiei germane deveneai erou daca nu salutai un german. Acum devii erou daca nu saluti pe diavolul. In tot cazul, vom vedea fapte infricosatoare. Se vor da lupte duhovnicesti. Sfintii se vor sfinti mai mult si spurcatii se vor spurca si mai rau (Apoc.22,11). Inauntrul meu simt o mangaiere. Este o furtuna si nevointa are valoare, pentru ca acum nu avem de vrajmas pe Ali-Pasa, sau pe Hitler, sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea si plata cereasca.
Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - "inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu" (Ps. 110, 10), lipseste frana, si cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme, si, cei mai multi, sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet- incet se indreapta spre a nu mai putea sa se controleze pe ei insisi. Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de tare zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilaiti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, cum vor fi ?
Si vezi, in toate tarile, furtuna, ameteala mare. Sarmana lume - Dumnezeu sa se milostiveasca - fierbe ca oala minune. Si cei mai mari cum lucreaza! Bucataresc - gatesc, le arunca pe toate in oala minune si acum oala fluiera! Peste putin va sari supapa. Am spus unuia care avea o functie mare: "De ce nu luati aminte la unele lucruri ? Ce va fi ?". "Parinte, imi spune, mai intai raul era ca putina zapada; acum s-a facut un troian. Numai o minune poate ajuta". Dar in felul in care inteleg unii sa ajute intr-o situatie, fac mai mare troianul raului. In loc sa ia unele masuri pentru invatamant, etc., fac mai rau. Nu cauta cum sa strice acest troian, ci il fac mai mare. Vezi, la inceput zapada este putina. Daca se rostogoleste la vale se face un bulgare. Bulgarele, adunand alta zapada, lemne, pietre, etc., incet-incet se face mai mare si mai mare, si in cele din urma se face un troian mare. Asa si raul: putin cate putin a devenit troian si se rostogoleste. Acum e nevoie de o bomba ca sa-l spargi.
- Va nelinistiti, Parinte ?
- Ah, mi s-a albit barba inainte de vreme. Ma doare de doua ori. O data ca prevad o situatie si strig ca sa prevenim un rau ce e pe cale sa se produca si o data pentru ca nu se da importanta - poate nu din dispret - si se face raul, iar abia dupa aceea vin ca sa ii ajut. Acum inteleg cat au suferit proorocii. Cei mai mari mucenici au fost proorocii. Mucenici mai mari decat toti mucenicii, cu toate ca n-au murit toti cu moarte muceniceasca. Pentru ca mucenicii sufereau pentru putin, in timp ce proorocii vedeau o situatie si sufereau mereu. Au strigat, au strigat, si ceilaiti erau indiferenti. Iar cand a venit vremea si i-a ajuns mania lui Dumnezeu din pricina nepasarii lor, erau chinuiti si aceia (proorocii) impreuna cu ei. Cel putin atunci la atat ajungea mintea oamenilor: lasau pe Dumnezeu si se inchinau idolilor. Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare.
N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12). Acum face ca un criminal, care atunci cand il inconjoara, spune: "Nu mai am izbavire ! Ma vor prinde !" - si sparge tot. Sau ca militarii, care in vreme de razboi, atunci cand li se termina munitiile, scot sulita, sau sabia si se arunca (in lupta) orbeste, spunandu-si: "Si asa suntem pierduti; sa omoram cat putem mai multi". Lumea arde. Pricepeti asta ? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: "Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar". Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Ce fel de suferinte are lumea
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. in fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramadai si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti... De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: "Doamne Iisuse" - vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Asigurari si ... nesiguranta
Astazi lumea s-a umplut de asigurari si asigurari, dar, fiind departata de Hristos, simte cea mai mare nesiguranta. In nici o epoca nu a existat nesiguranta pe care o au oamenii contemporani. Si deoarece asigurarile omenesti nu-i pot ajuta, ei alearga acum sa intre in corabia Bisericii, ca sa simta siguranta duhovniceasca, caci vad cum corabia lumeasca s-a scufundat. Dar daca vad ca si in corabia Bisericii intra putina apa, ca si acolo au fost prinsi de duhul lumesc si nu exista Duhul Sfant, atunci oamenii se deznadajduiesc, pentru ca nu mai au de ce sa se alipeasca.
Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii. Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare - mai ales acum - din toate partile. Nu au de ce sa se tina. Se implineste zicala: "Cel ce se ineaca se agata si de un pai". Asta arata ca cel ce se ineaca vrea sa se prinda de ceva, ca sa se salveze. Vede corabia inecandu-se si merge sarmanul sa se prinda de catarg. Dar, desi vede corabia in primejdie sa se inece, nu se gandeste ca si catargul se va scufunda. Se prinde de catarg si se ineaca mai repede. Vreau sa spun ca oamenii cauta sa se sprijine de ceva, sa se alipeasca de ceva. Si daca n-au credinta, ca sa se sprijine de dansa, daca nu se incred in Dumnezeu, incat sa se incredinteze complet pe ei insisi lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problema este increderea in Dumnezeu.
Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos. Veti vedea ca vor cinsti Biserica. Numai noi sa fim corecti. Vor intelege ca altfel nu se face sat. Si politicienii au cam inteles ca daca cineva poate ajuta acum, in acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, acestia sunt oamenii Bisericii. Sa nu vi se para ciudat. Politicienii nostri au ridicat mainile in sus. Unii au venit si la Coliba mea si mi-au spus: "Calugarii trebuie sa faca misiune, altfel nu se poate". Ani grei!. Daca ati sti in ce situatie ne aflam si ce ne asteapta!...
Ce fel de cautare exista
Pe vreme de iarna, intr-o zi au venit la mine vreo optzeci de oameni: de la studenti pana la regizori. Plangeau si intrebau daca pot studia Teologia. In lume situatia este iesita din comun. Toti cer ceva, fara ca cei mai multi sa stie ce cer. Unii cauta adevarul cu mandolina. Altii cauta pe Hristos cu muzica cea nebuna.
- Parinte, cu adevarat, ce cauta lumea? Vin atatia oameni si stau in picioare asteptand ore intregi.
- In ansamblul semnelor vremii este si acesta: ca lumea sa ceara ajutor si de la mine, ticalosul. Nu vad nimic bun in mine si ma mir ce gasesc oamenii de alearga la mine. Sunt dovleac cu coaja de pepene. In zilele noastre ei mananca dovleacul ca pe pepene pentru ca are coaja de pepene. Pornesc de la capatui lumii si nici nu sunt siguri: ma vor gasi, sau nu ma vor gasi. Mi-e scarba si de mine, dar si de lume ma doare. Unde am ajuns! Unde a ajuns lumea! Proorocul Isaia spune ca va veni vremea cand oamenii vor gasi pe unul ce are haina si-i vor spune: "Vino sa te facem imparat". (Is.5,6). Dumnezeu sa se milostiveasca de noi!
Cand citesc Psalmul 28 care este pentru cei ce se primejduiesc pe mare *, spun: "Dumnezeul meu, si pamantul, lumea toata, s-a facut mai rau ca marea deoarece ineaca lumea duhovniceste". Si cand vine lume deznadajduita, le citesc psalmii 95 si 56: " Dumnezeul izbandirilor, Domnul, Dumnezeul izbandirilor cu indrazneala a grait. Inalta-te Cel ce judeci pamantul, rasplateste rasplatirea celor mandri... Pe poporul Tau, Doamne, l-au impilat si mostenirea Ta au asuprit-o... Dar Domnul mi-a fost mie scapare si DumnezeuI meu ajutorul nadejdii mele". Vine mare mangaiere. Printr-o privire spre cer s-ar schimba lucrurile. Dar, vezi, astazi oamenii nu se gandesc la Dumnezeu. De aceea nu afli legatura, nu te poti intelege.
* Sf. Arsenic Capadocianul citea acest Psalm pentru cei ce se primejduiau pe mare.
Neincetat Il rog pe Dumnezeu sa arate oamenilor adevarati crestini, ca sa ajute lumea si pe cei buni sa-i tina multa vreme. Sa facem rugaciune ca Dumnezeu sa lumineze si sa iasa altii, oameni tineri, curati sa iasa macabei **, pentru ca cei de azi distrug lumea. Cei mai tineri pot sa nu aiba experienta, dar nu sunt falsi, vicleni. Sa rugam pe Dumnezeu sa lumineze nu numai pe oamenii din biserica, ci si pe cei ce guverneaza, sa aiba frica de Dumnezeu, ca sa poata spune ceva. Putin, un cuvant luminat de ar spune, si iata, se schimba o situatie. Dar daca spun o neghiobie, pot ca intregul stat sa-l mototoleasca. O hotarare buna e o facere de bine pentru lume. O hotarare rea este catastrofa. Nu numai la nefericirea materiala de care sufera oamenii ma refer, ca flamanzesc; nefericirea duhovniceasca este mai mare. Rugaciunea va ajuta mult ca Hristos sa-i lumineze intrucatva. Hristos ia surubelnita, o rasucire mica, o miscare inapoi... e in regula, toate se regleaza. Cand Dumnezeu lumineaza pe unii oameni, atunci incet-incet raul se degradeaza singur. Pentru ca raul singur se distruge pe sine, nu il distruge Dumnezeu. In cele din urma lucrurile vor veni la starea lor. Vad ca multi care au functii inalte inteleg, ii doare si se straduiesc, si ma bucur in mod deosebit de aceasta.
** Supranumele "Macabeu" s-a dat lui Iuda, mai marelui rascoalei iudaice (166 i.H.), care a fost in timpul lui Antioh IV Epifanis, stapanitorul imparatiei Seleucizilor. Dupa cea mai probabila parere el ar insemna, "cel ce a pisat cu ciocanul pe vrajmasi". Acelasi epitet s-a dat in continuare si urmasilor lui Iuda. Macabeii s-au distins prin luptele lor pentru credinta stramoseasca si libertatea politica (Vezi Vechiul Testament 1, II si III Macabei).
In vremea noastra lipsesc pildele
- Parinte, de ce Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca mucenicii vremurilor de pe urma vor fi "mai presus decat toti mucenicii" * ?.
- Pentru ca mai demult aveam oameni de talie mare. In vremea noastra lipsesc pildele - vorbesc in general de Biserica, si de monahism. Acum s-au inmultit cuvintele si cartile si s-au imputinat faptele. Doar ii admiram pe Sfintii atleti ai Bisericii noastre, fara sa intelegem cat s-au ostenit, pentru ca nu ne-am ostenit, ca sa putem intelege osteneala lor si sa-i iubim si sa ne silim cu marime de suflet ca sa-i imitam. Desigur, Bunul Dumnezeu va avea in vedere vremea si conditiile in care traim si va cere potrivit lor. Dar daca ne-am nevoi putin, ne vom incununa mai mult decat cei de demult.
- Sf. Chiril al lerusalimului, "Cateheze catre cei ce au sa se lumineze; 15, cap. 17, in Izv. Ortodoxiei, p.414,. ed. Inst. Biblic/ 1945, Buc.
Odinioara, cand exista duhul de nevointa si fiecare incerca sa imite pe celalalt, raul si nepasarea nu puteau sta. Il luau ceilalti taras. Imi aduc aminte ca, odata, in Tesalonic, asteptam la semafor sa trecem de pe un trotuar pe altul. La un moment dat am simtit ca un val ce ma impingea inspre inainte, pentru ca toti mergeau in acea directie. Cum am ridicat piciorul, am si inaintat. Adica vreau sa spun ca atunci cand toti merg intr-o parte, unul, desi nu ar vrea sa mearga, nu poate sa nu mearga, caci il duc ceilalti. Astazi, daca cineva vrea sa traiasca cinstit si duhovniceste, nu mai incape in lume, ii vine greu. Si daca nu ia aminte, o ia la vale pe fagasul lumesc. Odinioara binele era mult, multa si virtutea, la fel si pildele, iar raul se ineca in multul bine si putina neoranduiala ce exista in lume sau in manastiri nu se va vedea si nici nu vatama. Acum ce este ? Exemplul rau este mult, si putinul bine care exista este dispretuit. Se fac adica cele dimpotriva: se ineaca putinul bine in multul rau si astfel stapaneste raul.
Cand un om sau un colectiv de oameni au duh de nevointa, aceasta ajuta mult. Pentru ca, atunci cand unul sporeste duhovniceste, nu se foloseste numai pe sine, ci ajuta si pe cel care il vede. Iar unul care este caldicel, la fel face; influenteaza si pe ceilalti. Cand unul slabeste, slabeste si celalalt si in cele din urma nu ramane nimic. De aceea duhul de nevointa va ajuta mult in molesteala ce exista. La asta va trebui sa luam aminte bine, pentru ca oamenii contemporani au ajuns, din pacate, la un asemenea punct, incat fac si legi molesite si Ie impun si nevoitorilor sa le respecte. De aceea cei nevoitori nu numai ca nu trebuie sa fie influentati de duhul lumesc, ci nici sa nu se compare pe ei insisi cu cei lumesti si sa creada ca sunt sfinti, caci dupa aceea se vor molesi si vor deveni mai rai decat cei mai lumesti. In viata duhovniceasca nimeni sa nu puna pe cei lumesti ca prototipuri, ci pe sfinti. E bine sa iei o virtute si sa afli pe sfantul care a avut-o, sa cercetezi viata lui si atunci sa vezi ca n-ai facut nimic si vei merge inainte cu smerenie. Cei ce alearga in stadion nu privesc inapoi sa vada unde sunt ultimii, pentru ca daca vor face aceasta vor ramane ei ultimii. Cand incerc sa imit pe cei sporiti, constiinta se subtiaza. Dar cand privesc la cei dinapoi, ma indreptatesc pe sinemi si spun ca greselile mele nu sunt asa de mari in comparatie cu ale lor. Ma odihnesc la gandul ca exista si unul mai jos decat mine. Astfel imi inec constiinta, sau, in cel mai bun caz, sfarsesc in a avea o inima impietrita, nesimtitoare.
Coborasul lin este usor
- Parinte, de ce in vreme ce facem atat de greu binele, alunecam atat de usor spre rau ?
- Deoarece pentru bine trebuie mai intai sa ajute omul insusi, sa se nevoiasca, in timp ce la rau ajuta diavolul. Apoi, oamenii nu imita binele, nici nu au ganduri bune. De mult spun mirenilor urmatoarea pilda: "Sa spunem ca am o masina si zic in mintea mea: "Ce sa fac cu ea? Eu ma pot ajuta si cu vreun cunoscut de-al meu sau cu un taxi, la nevoie. Sa o dau cutaruia, care are multi copii, sa-i scoata putin afara, sa-i duca la vreo manastire sa se odihneasca si sa se foloseasca si ei, sarmanii". Daca procedez astfel, nimeni nu ma va imita in asta. Dar daca am o masina de aceeasi marca cu a ta, si o schimb si voi lua alta de o marca mai buna, veti vedea ca nici nu vei dormi toata noaptea ca sa afli un chip sa schimbi masina si sa iei una mai buna, la fel cu a mea, ca sa fii si tu satisfacut de masina ta. In cazul acesta vei spune: "Voi vinde, ma voi imprumuta, numai s-o schimb". In timp ce in cazul de mai inainte nimeni nu ma va imita, spunandu-si: "Eu ce sa fac cu masina mea? O voi da si eu" - ci poate sa spuna chiar ca sunt nesanatos.
Oamenii usor se influenteaza in rau. In timp ce in profunzime recunosc si primesc binele, totusi mai usor se influenteaza si sunt atrasi de rau, pentru ca acolo dicteaza aghiuta. Coborasul cel lin usor il afla oricine, pentru ca ispita nu are alt tipic, ci numai sa imbranceasca fapturile lui Dumnezeu pe panta cea dulce. Hristos procedeaza cu noblete. Iti spune: "Acesta e binele"; "daca vrea cineva sa vina dupa Mine" (Mt. 16,24). nu spune: "Vino la Mine cu sila". Diavolul are viclenie. Il imboldeste pe om dintr-o parte in alta, ca sa-l duca acolo unde vrea. Dumnezeu respecta libertatea omului, pentru ca El nu a creat robi, ci fii. Cu toate ca stia ca va urma caderea, nu i-a facut robi. A preferat sa vina, sa Se intrupeze, sa Se rastigneasca si sa-l castige in felul acesta pe om. Insa prin aceasta libertate pe care a dat-o Dumnezeu - cu toate ca diavolul poate face mult rau - s-a dat si un prilej pentru cernere. Se vede ce face fiecare cu inima sa; se vede curat cine are marime de suflet.
Dumnezeu nu ne paraseste
In situatia in care sunt oamenii astazi, fac orice le spune gandul. Unii iau hapuri (medicamente), altii iau droguri... Vreo doi-trei pornesc sa faca o noua religie. In comparatie cu aceasta, se intampla putine rele precum crime, nenorociri, etc. Dumnezeu ajuta. Mi-a venit unul la chilie si-mi spune: "Ai o chitara?". Ia hasis, au pofta de vorba - nu te intreaba daca si tu ai pofta - vrea si o chitara. Altii s-au saturat de viata si vor sa se sinucida, sau sa faca vreun rau ca sa pricinuiasca galceava. Si nu ca le trec astea prin cap ca niste ganduri de hula si le alunga. Ci s-au saturat de viata si nu stiu ce sa faca. Mi-a spus unul: "Vreau sa scrie ziarele ca sunt erou". Unii se folosesc de unii ca acestia si isi fac treaba lor. Si totusi e bine, in comparatie cu ce se petrece, putine se intampla.
Binele e ca nu ne paraseste Dumnezeu. Bunul Dumnezeu pazeste cu amandoua mainile Sale lumea contemporana; mai demult o ocrotea numai cu una. Astazi, insa, in mijlocul atator primejdii in care traieste omul Dumnezeu il pazeste ca mama pe pruncutul ce incepe sa paseasca. Astazi mai mult decat odinioara ne ajuta Hristos, Maica Domnului, Sfintii, dar noi nu intelegem. Unde ar fi fost lumea daca El n-ar fi ajutat!... Cea mai mare parte a oamenilor ia medicamente si se creeaza niste situatii... Unul este beat, altul deznadajduit, altul ametit, iar altul nedormit de dureri. Vezi, toti acestia conduc masini, motociclete, fac munci periculoase, manuiesc utilaje primejdioase. Toti acestia sunt in stare sa conduca ? Putea sa fie mutilata atata lume. Cum ne pazeste Dumnezeu si noi nu pricepem !
Odinioara, mi-aduc aminte, parintii nostri mergeau la tarini si de multe ori ne lasau la vecina sa ne aiba de grija impreuna cu copiii ei. Dar atunci copiii erau echilibrati. Doar o privire ne arunca vecina si isi facea treburile ei, iar noi nejucam linistiti. Asa si Hristos, Maica Domnului, Sfintii: mai demult, doar cu o privire supravegheau lumea. Astazi si Hristos si Maica Domnului si Sfintii pe unul il tin aici, pe altul dincolo, pentru ca oamenii nu sunt echilibrati. Acum e o situatie... Doamne fereste ! Ca o mama ce are doi-trei copii problematici: unul putin gura-casca, altul putin incrucisat, iar celalalt putin anapoda, si inca doi-trei ai vecinei de care sa ia aminte: unul sa nu se catare, altul sa nu se primejduiasca sa cada, altul sa nu ia cutitul sa-si taie gatul, celalalt sa nu mearga sa faca rau altuia, iar ea mereu sa-i pazeasca si supravegheze, si aceia sa nu priceapa nevointa ei. Tot astfel lumea nu pricepe ajutorul lui Dumnezeu. Cu atatea mijioace primejdioase ce exista azi, in cate feluri nu s-ar fi mutilat, de n-ar fi ajutat Dumnezeu. Dar avem de Tata pe Dumnezeu, mama pe Maica Domnului si frati pe sfinti si ingeri care ne pazesc.
Cat uraste diavolul neamul omenesc si cum vrea sa-I faca sa dispara ! Si noi uitam cu cine ne luptam. Daca ati sti de cate ori diavolul a infasurat pamantul cu coada sa ca sa-l distruga ! Insa nu-l lasa Dumnezeu, ii strica planurile. Raul pe care merge sa-l faca aghiuta, Dumnezeu il pune in valoare si din el scoate un mare bine. Diavolul ara acum, dar la urma Hristos va secera.
Si totdeauna vedem ca Bunul Dumnezeu in marile incercari nu lasa sa treaca mai mult de trei generatii, ca sa existe aluat inainte de robia babilonica (II Mac. 1, 19-22) israilitenii au aruncat intr-un put foc de la ultima jertfa ce au facut-o, pentru ca dupa aceea sa afle acelasi foc si sa-si inceapa iarasi jertfele lor. Si intr-adevar, dupa 70 de ani cand s-au intors, au aflat focul acela si au inceput jertfele. In orice perioada grea nu dispar toti. Dumnezeu pastreaza aluat pentru generatiile urmatoare. Comunistii au lucrat saptezeci si cinci de ani si au stapanit saptezeci si cinci de ani; iarasi trei generatii. Sionistii cati ani au de cand lucreaza, dar nici sapte ani nu vor stapani.
Vin ani grei
Dumnezeu ingaduie sa se faca acum o zguduitura puternica. Vin ani grei. Vom avea incercari mari... S-o luam in serios, sa traim duhovniceste. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa lucram duhovniceste. Si e bine s-o facem asta cu bucurie si de bunavoie, iar nu din mahnire, de nevoie. Multi sfinti ar fi dorit sa traiasca in vremea noastra, ca sa se nevoiasca. Eu ma bucur ca unii ma ameninta ca ma vor curata, fiindca vorbesc si le stric planurile. Noaptea tarziu cand aud din chilie pe careva sarind gardul inima imi bate dulce. Dar cand striga: "A venit telegrama, sa faci rugaciune pentru cutare bolnav", imi spun: "Asta a fost s-a dus si prilejul asta!..." Nu pentru ca m-am ingreuiat de viata, ci ma bucur de moarte. Sa ne bucuram ca ni se da aceasta ocazie astazi. Are foarte mare plata.
In vechime cand se pornea vreun razboi, cu vitejie mergeau sa se lupte pentru apararea Patriei, a neamului lor. Astazi nu mai mergem sa ne aparam Patria, sau sa ne luptam ca sa nu ne arda barbarii casele, sau sa ne ia sora si s-o necinsteasca, nici nu mergem pentru vreun neam, sau pentru vreo ideologic. Acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. In timpul ocupatiei germane deveneai erou daca nu salutai un german. Acum devii erou daca nu saluti pe diavolul. In tot cazul, vom vedea fapte infricosatoare. Se vor da lupte duhovnicesti. Sfintii se vor sfinti mai mult si spurcatii se vor spurca si mai rau (Apoc.22,11). Inauntrul meu simt o mangaiere. Este o furtuna si nevointa are valoare, pentru ca acum nu avem de vrajmas pe Ali-Pasa, sau pe Hitler, sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea si plata cereasca.
Departarea de Dumnezeu este iad
Nu-mi aduc aminte sa fi trecut vreo zi fara mangaiere dumnezeiasca. Uneori, atunci cand oamenii sunt in concedii, ma simt rau, si astfel pot sa inteleg cat de rau pot trai cei mai multi oameni nemangaiati, pentru ca sunt departe de Dumnezeu. Cu cat se departeaza cineva de Dumnezeu, cu atat lucrurile se complica mai mult. Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca il are pe Dumnezeu, nu doreste nimic. Asta e ! Iar daca Ie are pe toate, si nu II are pe Dumnezeu, este chinuit inlauntrul sau. De aceea, fiecare pe cat poate, sa se apropie de Dumnezeu. Numai langa Dumnezeu afla omul bucuria cea adevarata si vesnica. Ne otravim viata atunci cand traim departe de dulcele Iisus. Cand omul, din om vechi devine om nou, fiu de imparat, se hraneste cu desfatarea dumnezeiasca, cu dulceata cereasca si simte veselia paradisiaca, simte adica intr-o masura bucuria raiului. De la bucuria cea mica paradisiaca, inainteaza, zilnic, catre cea mai mare si se intreaba daca exista ceva mai inalt in rai decat aceea pe care o traieste aici. Starea in care traieste este astfel, incat nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumanarile de acea dumnezeiasca fierbinteala si dulceata, inima lui salta si e gata sa sparga tatmadul*, ca sa plece, pentru ca pamantui si lucrurile pamantesti i se par lucruri zadarnice.
* Cuvant turcesc - perete subtire construit din lemne mai groase impletite cu sipci, ale caror spatii sunt umplute cu caramida, dupa care se tencuiau. Staretul se refera la piept.
La inceput omul avea comuniune cu Dumnezeu. Dupa aceea, insa, cand s-a departat de harul lui Dumnezeu, a fost ca unul care, dupa ce traise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afara de el, pe care il vedea numai de departe si plangea. Precum copilul sufera cand se departeaza de mama lui, tot asa si omul sufera si se chinuieste cand se departeaza de Dumnezeu. Departarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit sa indeparteze atat de mult pe oameni de Dumnezeu, incat au ajuns la punctul sa se inchine la statui si sa-si jertfeasca pe copiii lor acestor statui. Infricosator! Si unde gasesc diavolii atatia zei ? Zeul Hamos! *... Numai numele sa-l auzi si iti ajunge. Insa cel mai chinuit este diavolul, pentru ca este cel mai departat de Dumnezeu, de dragoste. Si cand pleaca dragostea, acolo ramane iadul. Potrivnica dragostei ce este ? Rautatea, rautatea care este una cu chinuirea.
* Zeul moabitenilor, care au fost urmasii lui Moab, cel mai mare dintre fiii lui Lot; vezi 3 Imp. 11,5; in elena exista un cuvant asemanator care inseamna zapaceala.
Unul care este departat de Dumnezeu, primeste inraurirea diavoleasca. In timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeste harul dumnezeiesc. Cine are harul lui Dumnezeu, i se va da si altul. Iar cel ce are putin si dispretuieste, i se va lua si acesta (Lc. 19,26). Harul lui Dumnezeu lipseste de la oamenii contemporani, pentru ca prin pacat au murit izgonind si putinul pe care il aveau. Si cand pleaca harul Dumnezeiesc, se napustesc toti diavolii inlauntrul omului.
Potrivit cu indepartarea lor de la Dumnezeu oamenii simt mahnire si in aceasta viata, iar in cealalta vor trai mahnirea cea vesnica. Pentru ca inca din viata aceasta gusta oricine, intr-o oarecare masura, potrivit cu cat traieste el in legatura cu voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria raiului. Sau vom trai o parte a bucuriei raiului de aici si vom merge si noi in rai, sau vom trai o parte a iadului si - Doamne fereste! - vom merge in iad. Raiul e una cu facerea de bine. Iadul e una cu facerea de rau. Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strambatate, sufera. Cu cat face mai mult bine, cu atat se bucura mai mult. Cu cat face mai mult rau, cu atat mai multa suferinta aduce sufletului sau. Hotul simte bucurie ? Nu simte nicidecum bucurie. In timp ce acela ce face binele simte bucurie. Daca afla cineva ceva pe drum si-l tine spunandu-si ca e al lui, nu va avea odihna. Nu stie nici cui apartine, nici n-a nedreptatit pe cineva, nici nu-l fura (lucrul) si totusi nu afla odihna. Cu cat mai mult unul cand il fura. Chiar si cand cineva primeste, iarasi, nu simte bucuria ce-o simte atunci cand da. Cum sa simta bucurie cata vreme fura sau nedreptateste ? De aceea, vezi, oamenii facand nedreptate, ce fete au, cum se schimonosesc.
La ce stapan lucrezi de la acela vei lua si plata
Oamenii indepartati de Dumnezeu mereu sunt nemangaiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede in Dumnezeu si in viata viitoare, pe langa faptul ca ramane nemangaiat, isi osandeste si sufletul sau vesnic. La ce stapan lucrezi, de la acela vei lua si plata. Daca lucrezi la stapanul cel negru, iti face viata neagra inca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cat vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atat vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: "E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !". Insa aceasta este infricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa innoiasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ?
Lumea vrea sa pacatuiasca si Il vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi... vioara noastra. Oamenii nu cred, de aceea dau navala la pacat. Tot raul de acolo incepe, de la necredinta. Nu cred in cealalta viata, prin urmare nu iau in considerare nimic. nedreptatesc, isi parasesc copiii... Se fac lucruri... pacate grele. Nici Sfintii Parinti n-au prevazut in Sfintele Canoane astfel de pacate - precum a spus Dumnezeu despre Sodoma si Gomora: "nu cred sa se faca astfel de pacate; sa merg sa vad ?" (Fac. 18, 21).
Daca oamenii nu se vor pocai, daca nu se vor intoarce la Dumnezeu isi vor pierde viata cea vesnica. Omul trebuie ajutat sa priceapa sensul profund al vietii, sa-si revina, sa simta mangaierea Dumnezeiasca. Scopul omului este si sa urce duhovniceste, nu numai sa nu pacatuiasca.
Nu-mi aduc aminte sa fi trecut vreo zi fara mangaiere dumnezeiasca. Uneori, atunci cand oamenii sunt in concedii, ma simt rau, si astfel pot sa inteleg cat de rau pot trai cei mai multi oameni nemangaiati, pentru ca sunt departe de Dumnezeu. Cu cat se departeaza cineva de Dumnezeu, cu atat lucrurile se complica mai mult. Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca il are pe Dumnezeu, nu doreste nimic. Asta e ! Iar daca Ie are pe toate, si nu II are pe Dumnezeu, este chinuit inlauntrul sau. De aceea, fiecare pe cat poate, sa se apropie de Dumnezeu. Numai langa Dumnezeu afla omul bucuria cea adevarata si vesnica. Ne otravim viata atunci cand traim departe de dulcele Iisus. Cand omul, din om vechi devine om nou, fiu de imparat, se hraneste cu desfatarea dumnezeiasca, cu dulceata cereasca si simte veselia paradisiaca, simte adica intr-o masura bucuria raiului. De la bucuria cea mica paradisiaca, inainteaza, zilnic, catre cea mai mare si se intreaba daca exista ceva mai inalt in rai decat aceea pe care o traieste aici. Starea in care traieste este astfel, incat nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumanarile de acea dumnezeiasca fierbinteala si dulceata, inima lui salta si e gata sa sparga tatmadul*, ca sa plece, pentru ca pamantui si lucrurile pamantesti i se par lucruri zadarnice.
* Cuvant turcesc - perete subtire construit din lemne mai groase impletite cu sipci, ale caror spatii sunt umplute cu caramida, dupa care se tencuiau. Staretul se refera la piept.
La inceput omul avea comuniune cu Dumnezeu. Dupa aceea, insa, cand s-a departat de harul lui Dumnezeu, a fost ca unul care, dupa ce traise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afara de el, pe care il vedea numai de departe si plangea. Precum copilul sufera cand se departeaza de mama lui, tot asa si omul sufera si se chinuieste cand se departeaza de Dumnezeu. Departarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit sa indeparteze atat de mult pe oameni de Dumnezeu, incat au ajuns la punctul sa se inchine la statui si sa-si jertfeasca pe copiii lor acestor statui. Infricosator! Si unde gasesc diavolii atatia zei ? Zeul Hamos! *... Numai numele sa-l auzi si iti ajunge. Insa cel mai chinuit este diavolul, pentru ca este cel mai departat de Dumnezeu, de dragoste. Si cand pleaca dragostea, acolo ramane iadul. Potrivnica dragostei ce este ? Rautatea, rautatea care este una cu chinuirea.
* Zeul moabitenilor, care au fost urmasii lui Moab, cel mai mare dintre fiii lui Lot; vezi 3 Imp. 11,5; in elena exista un cuvant asemanator care inseamna zapaceala.
Unul care este departat de Dumnezeu, primeste inraurirea diavoleasca. In timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeste harul dumnezeiesc. Cine are harul lui Dumnezeu, i se va da si altul. Iar cel ce are putin si dispretuieste, i se va lua si acesta (Lc. 19,26). Harul lui Dumnezeu lipseste de la oamenii contemporani, pentru ca prin pacat au murit izgonind si putinul pe care il aveau. Si cand pleaca harul Dumnezeiesc, se napustesc toti diavolii inlauntrul omului.
Potrivit cu indepartarea lor de la Dumnezeu oamenii simt mahnire si in aceasta viata, iar in cealalta vor trai mahnirea cea vesnica. Pentru ca inca din viata aceasta gusta oricine, intr-o oarecare masura, potrivit cu cat traieste el in legatura cu voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria raiului. Sau vom trai o parte a bucuriei raiului de aici si vom merge si noi in rai, sau vom trai o parte a iadului si - Doamne fereste! - vom merge in iad. Raiul e una cu facerea de bine. Iadul e una cu facerea de rau. Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strambatate, sufera. Cu cat face mai mult bine, cu atat se bucura mai mult. Cu cat face mai mult rau, cu atat mai multa suferinta aduce sufletului sau. Hotul simte bucurie ? Nu simte nicidecum bucurie. In timp ce acela ce face binele simte bucurie. Daca afla cineva ceva pe drum si-l tine spunandu-si ca e al lui, nu va avea odihna. Nu stie nici cui apartine, nici n-a nedreptatit pe cineva, nici nu-l fura (lucrul) si totusi nu afla odihna. Cu cat mai mult unul cand il fura. Chiar si cand cineva primeste, iarasi, nu simte bucuria ce-o simte atunci cand da. Cum sa simta bucurie cata vreme fura sau nedreptateste ? De aceea, vezi, oamenii facand nedreptate, ce fete au, cum se schimonosesc.
La ce stapan lucrezi de la acela vei lua si plata
Oamenii indepartati de Dumnezeu mereu sunt nemangaiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede in Dumnezeu si in viata viitoare, pe langa faptul ca ramane nemangaiat, isi osandeste si sufletul sau vesnic. La ce stapan lucrezi, de la acela vei lua si plata. Daca lucrezi la stapanul cel negru, iti face viata neagra inca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cat vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atat vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: "E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !". Insa aceasta este infricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa innoiasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ?
Lumea vrea sa pacatuiasca si Il vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi... vioara noastra. Oamenii nu cred, de aceea dau navala la pacat. Tot raul de acolo incepe, de la necredinta. Nu cred in cealalta viata, prin urmare nu iau in considerare nimic. nedreptatesc, isi parasesc copiii... Se fac lucruri... pacate grele. Nici Sfintii Parinti n-au prevazut in Sfintele Canoane astfel de pacate - precum a spus Dumnezeu despre Sodoma si Gomora: "nu cred sa se faca astfel de pacate; sa merg sa vad ?" (Fac. 18, 21).
Daca oamenii nu se vor pocai, daca nu se vor intoarce la Dumnezeu isi vor pierde viata cea vesnica. Omul trebuie ajutat sa priceapa sensul profund al vietii, sa-si revina, sa simta mangaierea Dumnezeiasca. Scopul omului este si sa urce duhovniceste, nu numai sa nu pacatuiasca.
Prin pacat dam drepturi ispitei
Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: "Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: "Calatorie buna !" - si oamenii calatoresc". Este cumplit ! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc.
- Parinte, sunt unii care spun ca nu exista diavol.
- Da, si mie mi-a spus cineva: "Sa scoti din traducerea franceza a cartii: "Sfantul Arsenie Capadocianul", cele ce se refera la cei indraciti, pentru ca europenii nu le vor intelege. Nu cred ca exista diavol". Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.
- Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?
- Logica *, vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara... Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasuieste in el duhul cel necurat. Iar atunci cand este intinat de moartea pacatului sufletul se afla sub inraurirea duhului viclean.
In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit - fereasca Dumnezeu - dar si dinafara chiar ii poate comanda.
Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea.
* Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc.
Marturisirea taie drepturile diavolului
Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se indeparta inraurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gandi putin. Acum nu pot nici macar gandi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai inainte *a venit in Sfantul Munte un vrajitor si a ingradit in tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se impartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapanire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Insa asupra unuia ce nu e credincios si ii da drepturi, are mare stapanire. Il poate omori; are dinti si il sfasie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapanirea diavolului asupra lui.
Chiar si cand moare cineva si este pregatit urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren dupa care alearga unii caini latrand "ham-ham", iar altii latra inaintea lui, calcand chiar cate unul. Dar daca nu este pregatit, este ca si cum s-ar afla intr-un tren care nu poate alerga cu viteza, deoarece ii sunt stricate rotile, ii sunt deschise usile, iar cainii intra inauntru si chiar musca pe vreunii.
Cand diavolul a dobandit drepturi mari asupra omului si-l stapaneste, atunci trebuie sa se gaseasca mijlocul ca sa-i taie drepturile. Altfel, oricata rugaciune ar fac ceilaiti, diavolul nu pleaca. il secatuieste pe om. Preotii citesc exorcisme, si in cele din urma plateste tot omul, caci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie sa se pocaiasca omul, sa se marturiseasca, sa taie drepturile ce le-a dat, si dupa aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, doua zile, saptamani, luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleaca, pentru ca i s-au dat drepturi.
*Aceasta s-a spus in iunie 1985. Batranul locuia atunci la chilia Panaguda.
Diavolul nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu
- Parinte, cum se face ca sunt stapanit de patimi ?
- Omul, daca da drepturi ispitei, este stapanit de patimi. Ceea ce vrea Dumnezeu, lucru care este si spre folosul tau, este sa arunci in mutra diavolului toate patimile. Adica sa intorci impotriva lui mania, invidia, etc. Sau, cel mai bine, vinde-ti patimile lui aghiuta si cu banii pe care ii iei de la el, cumpara-ti pietre, ca sa le arunci in el, ca sa nu se apropie de tine. De obicei noi oamenii dam prilejuri, fie din neatentie, fie cu gandurile de mandrie, si ingaduim diavolului sa ne faca rau. Chiar si un gand sau un cuvant il poate exploata aghiuta. Imi aduc aminte, era o familie foarte armonioasa. Odata barbatul a inceput sa spuna femeii: "O sa ma despart de tine". Dar si femeia spunea la fel barbatului ei. Spuneau asta in gluma. Dar ispita a exploatat aceasta si a creat o mica situatie intre ei, si erau gata sa se desparta, negandindu-se nici la copii, nici la nimic altceva. Din fericire au aflat un duhovnic si le-a vorbit: "Pentru prostia asta sa va despartiti ?" - le-a spus el. Si astfel si-au venit in sine.
Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, il lupta dupa aceea patimile. Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. Si diavolii au "specializare". Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa inchidem usile si ferestrele - simturile - sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sunt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si iti va face pagube. Diavolul intra in om, cand exista noroi in inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu. Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cand nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are in inima curata si smerita ? Daca vedem insa casa noastra - inima noastra - ca este casa veche si vrajmasul locuieste in ea, trebuie indata s-o daramam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cand pacatul se invecheste in om, diavolul, fireste, dobandeste mai multe drepturi.
- Parinte, atunci cand un om a dat drepturi ispitei adica a trait cu nepasare, si vrea sa puna o randuiala in cele ale lui, sa inceapa sa traiasca cu atentie, il razboieste aghiuta ?
- Atunci cand se intoarce unul ca acesta, ia putere de la Dumnezeu, iluminare si mangaiere dumnezeiasca spre a pune inceput. Dar de cum incepe nevointa, vrajmasul ii aduce razboi puternic. Atunci e nevoie de putina ravna. Altfel, cum se vor dezradacina patimile ? Cum se va face dezbracarea de omul cel vechi ? Cum va pleca mandria ? Astfel pricepe omul ca singur nu poate face nimic, si cere cu smerenie mila lui Dumnezeu si vine smerenia. La fel se intampla si atunci cand cineva vrea sa taie un obicei rau, de pilda, tigara, drogurile. La inceput simte o bucurie si le arunca. Apoi vede pe ceilaiti - de pilda - cum fumeaza, si are razboi puternic. Daca il biruieste, intoarce spatele vrajmasului fara greutate. Trebuie sa ne nevoim putin. Aghiuta isi face treaba lui. Noi sa nu ne facem treaba noastra ?
Sa nu incepem discutii cu aghiuta
Toti avem patimi mostenite, dar acestea nu ne vatama. Esta ca si cum unul se naste, de pilda, cu o alunita pe fata. Asta ii pricinuieste si frumusete; dar daca cineva o zadaraste, ii poate pricinui si cancer. Sa nu lasam pe diavol sa ne zadareasca patimile. Daca il vom lasa sa ne zadareasca slabiciunea noastra, ne va pricinui "cancer".
Trebuie sa avem noblete duhovniceasca, sa dispretuim pe diavolul si toate telegramele lui viclene - gandurile - si sa nu incepem a discuta cu el. Toti judecatorii de s-ar aduna nu vor putea sta impotriva unui diavolas mic. Ca sa taiem legaturile cu diavolul si sa evitam ispitele ajuta mult sa taiem discutiile cu el. Ni se intampla ceva ? Ne-au nedreptatit ? Ne-au scarbit ? Sa cercetam daca am gresit. Daca n-am gresit, avem plata. Nu mai e nevoie de continuare. Cine continua sa discute cu aghiuta, acesta ii brodeaza dantela ( Nota: Adica aghiuta ii da omului o lucrare fina de mana. Ii baga ganduri ca se se ocupe numai cu ele si sa fie tulburat, incat sa nu poata lucra duhovniceste , si astfel il slabeste.) si il rascoleste. Il face sa le cerceteze cu dreptul lui aghiuta si il salbaticeste.
Imi aduc aminte ca atunci cand au plecat italienii, au lasat in corturile lor gramezi de grenade, iar praful de pusca era coline intregi. Oamenii au mers si au luat corturile. Copiii se jucau cu grenadele si cati, saracii de ei au murit. Sa sejoace cu grenadele ! Asadar sa ne jucam cu diavolul ?
Diavolul este slab
- Parinte, imi spune gandul ca diavolul, mai ales in zilele noastre, are multa putere.
- Diavolul are rautate si ura, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este Atotputernica. Satana incearca sa para atotputernic, dar nu reuseste. Pare puternic, dar este cu desavarsire slab. Multe planuri ale sale de distrugere se strica inainte de a incepe sa se realizeze. Ar lasa vreodata un tata foarte bun niste haimanale sa-i bata copiii ?
- Parinte, ma tem de diavoli.
- De ce sa te temi ? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispita este putreda. Nu porti cruce ? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a inarmat cu Crucea Sa. Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Un preot ortodox a aratat o cruciulita mica unui vrajitor si a facut sa se cutremure diavolul pe care acela il chemase cu vrajile lui.
- De ce se teme atat de mult de Cruce ?
- Pentru ca atunci cand Hristos a primit scuiparile, palmuielile si loviturile, a zdrobit imparatia si stapanirea diavolului. In ce chip a biruit Hristos ! "Cu trestia a zdrobit stapanirea diavolului", spune un oarecare Sfant. Adica atunci cand I-au dat ultima lovitura cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stapanirea diavolului. Adica rabdarea este apararea duhovniceasca si smerenia, arma cea mai puternica impotriva diavolului. Cel mai mare balsam a Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul ca a zdrobit pe diavolul. Dupa Rastignirea lui Hristos, diavolul este ca sarpele caruia i s-a luat otrava, sau ca si cainele caruia i s-au scos dintii. S-a luat otrava de la sarpe, s-au scos dintii de la caini, diavolii sunt acum dezarmati, iar noi inarmati cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii fapturii lui Dumnezeu, daca nu le dam noi drepturi. Fac numai galagie; nu au stapanire.
Odata, pe cand eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasa, cad noaptea s-au adunati multi diavoli in podul chiliei. La inceput loveau puternic, ca si cu niste baroase, apoi faceau zgomot, ca si cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Am facut semnul Crucii pe tavan si am cantat: "Crucii Tale ne inchinam, Stapane..." (Nota: "Crucii Tale ne inchinam Stapane si Sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim". Tropar al praznicului Cinstitei Cruci.) Cum terminam, incepeau iarasi cioatele. "Acum - mi-am spus - vom face doua strani. Una voi cu cioatele de sus si una eu de jos". Cand incepeam eu, se opreau aceia. Odata cantam: "Crucii Tale ne inchinam...", apoi: "Doamne arma asupra diavolului Crucea Ta o ai dat noua..." (Nota: Stihira Invierii de la laudele glasului 8). Am petrecut cea mai placuta noapte cu psalmodie si, cand ma opream putin continuau aceia cu recreerea. De fiecare data prezentau o alta cantare.
- Cand ati cantat prima oara n-au plecat ?
- Nu. Cum terminam eu, incepeau aceia. Da, trebuia sa scoatem o priveghere la amandoua stranile. A fost o priveghere frumoasa. Am cantat cu sete. Am petrecut zile placute ...
- Parinte, cum e diavolul ?
- Stii ce "frumos" este ? Ceva deosebit. Numai sa-l vezi. O, cum nu ingaduie dragostea lui Dumnezeu ca omul sa-l vada pe diavol ! Cei mai multi ar fi murit de frica. Gandeste-te, daca l-ar vedea cum actioneaza, daca i-ar vedea ... chipul lui cel "dulce"' Dar unii ar fi avut o buna distractie. Stii ce distractie ? Cum ii spune ? Cinema ? ... Dar ca sa vada cineva un astfel de film, trebuie sa plateasca mult ... si nu stiu daca l-ar putea vedea !
- Are coarne, coada ?
- Da, toate accesorille !!!
- Parinte, diavolii s-au facut atat de urati atunci cand au cazut si din ingeri au devenit diavoli ?
- Ei desigur ! Si acum sunt ca loviti de trasnet. Daca un trasnet cade si loveste un copac, copacul nu se va face indata un bustean negru ? Asa sunt si ei, ca loviti de trasnet. Intr-o vreme ii spuneam lui aghiuta: "Vino sa te vad, ca sa nu cad in mainile tale ! Acum numai cat te vad, imi dau seama cat de rau esti. Dar daca as cadea in mainile tale, cat rau mi-ai face !"
Diavolul este prost
- Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?
- Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu - pentru binele nostru - ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: "Du-te si mantuieste pe cutare om !" - si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131, Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez". "Cine e fratele acela ?" - l-a intrebat avva Macarie. "Teopempt se numeste", i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: "Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !". N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.
- Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?
- Cum sa-l auda daca acela nu are "diavol" ? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: "Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta", diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este "stiinta stiintelor".
- Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se intample asa ?
- Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.
Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il secatuieste pe diavol.
De ce ingaduie Dumnezeu diavolului sa ne ispiteasca
- Parinte, pentru ce Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne ispiteasca ?
- Ca sa isi aleaga Fiii Sai. "Fa diavole, orice vrei", ii spune Dumnezeu, pentru ca orice ar face, in cele din urma isi va zdrobi mutra sa de piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Daca credem ca Hristos este piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va infricosa.
Dumnezeu nu ingaduie o incercare, daca nu va iesi ceva bun. Cand Dumnezeu vede ca din ea va rezulta un bine mai mare, lasa pe diavol sa isi faca treaba sa. Ati vazut ce a facut Irod ? A omorat 14.000 de prunci, dar a facut 14.000 de mucenici ingeri. Unde ai vazut tu mucenici ingeri ? Diavolul si-a dat peste mutra ! Diocletian s-a facut impreuna lucratorul diavolului chinuind pe crestini cu asprime, dar fara sa vrea, a facut bine Bisericii lui Hristos, pentru ca a imbogatit-o cu Sfinti. Credea ca va face sa dispara toti crestinii, dar n-a facut nimic. A lasat o multime de Sfinte Moaste ca sa ne inchinam la ele si a imbogatit Biserica lui Hristos.
Dumnezeu putea sa-l desfiinteze pe diavol; doar este Dumnezeu. Daca ar vrea si acum l-ar aduna ghem in iad, dar il lasa spre binele nostru. Il va lasa sa chinuiasca faptura lui Dumnezeu ? L-a lasat, insa numai pana la un punct si pana la o vreme, ca sa ne ajute prin rautatea lui; sa ne ispiteasca si astfel sa alergam la El. Numai daca vede de mai inainte ca va iesi un bine, ii este ingaduit lui aghiuta sa ne ispiteasca. Daca nu iese binele, nu i se ingaduie. Toate le ingaduie Dumnezeu pentru binele nostru. Aceasta sa credem. Dumnezeu lasa pe diavolul sa-l lupte pe om. Fara lupta nu se face sat. Daca nu ne-ar ispiti diavolul, am crede, poate, ca deja suntem si sfinti. Asadar Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne loveasca cu rautate, pentru ca prin lovitura ce ne-o da, alunga tot praful de pe noi si ne scutura sufletul nostru cel prafuit. Sau il lasa sa se repeada sa ne muste, ca sa scapam la El. Dumnezeu ne cheama mereu, dar noi, de obicei, ne indepartam de Dumnezeu, si numai daca se iveste vreo primejdie alergam la El. Cand omul se va uni cu Dumnezeu nu mai exista loc sa mai intre cel viclean, dar nici nu mai exista motiv ca Dumnezeu sa ingaduie celui viclean sa-l ispiteasca, ca sa fie nevoit omul sa scape la Dumnezeu. In tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajuta sa ne sfintim. De aceea si Dumnezeu il ingaduie.
Dumnezeu a lasat liberi nu numai pe oameni, ci si pe diavoli, pentru ca nu pot vatama sufletul omului. Numai daca vrea sufletul omul insusi ca sa-si vatame sufletul sau. Dimpotriva, ei pricinuiesc plata fara sa vrea sufletelor noastre, atunci cand ne fac rau in viata prin oameni rai ori neatenti. De ce oare spune acel avva: "Ridica ispitele si nu se va mantui nimeni" ? (Pateric, Avva Evgarie, 5, p71). Pentru ca ispitele ajuta foarte mult. Nu pentru ca diavolul poate face vreodata binele - fiind el rau - ci Bunul Dumnezeu impiedica piatra ce ne-o arunca ca ne sparga capul, si ne-o da intr-o mana, iar in cealalta ne da migdale, ca sa le spargem si sa le mancam. Adica Dumnezeu ingaduie ispitele nu pentru ca diavolul sa ne tiranizeze, ci in felul asta sa dam "examene" pentru cealalta viata si sa nu avem pretentii nesabuite la a Doua Venire. Trebuie sa intelegem bine ca ne razboim - si avem sa ne razboim cata vreme ne vom afla in viata aceasta - cu insusi diavolul. Cata vreme traieste omul, are multa treaba de facut pentru imbunatatirea sufletului lui si are dreptul sa dea examene duhovnicesti. Daca moare si nu trece, cade. Reexaminare nu exista.
Diavolul nu vrea sa se pocaiasca
Bunul Dumnezeu i-a facut pe ingeri. Insa unii dintre ingeri, din mandria lor, au cazut si s-au facut diavoli. Bunul Dumnezeu a plasmuit pe om, creatura desavarsita, ca sa completeze ceata cea cazuta a ingerilor. De aceea diavolul invidiaza mult faptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii striga: "Noi am gresit odata si ne tiranizezi, si acestia care gresesc de multe ori, ii ierti". Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau ingeri, au ajuns diavoli, si in loc sa se pocaiasca, se fac mai vicleni si mai rai si s-au pus cu manie sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Luceafarul era din cea mai luminoasa ceata. Dar in cele din urma ... Din mandrie diavolii s-au indepartat de Dumnezeu cu mii de ani mai inainte si continua sa se departeze din mandrie si sa ramana nepocaiti. Un "Doamne miluieste" daca ar spune, Dumnezeu ar face ceva si pentru ei. Sa spuna un "am gresit"; dar nu spun "am gresit". Daca diavolul ar fi spus "am gresit", ar fi devenit din nou inger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Insa diavolul are vointa intepenita, invidie, egoism, nu vrea sa se plece, nu vrea sa se mantuiasca. Infricosator lucru! Si aceasta desi au fost ingeri!
- Parinte, diavolul isi aduce aminte de starea lui de mai inainte ?
- Daca isi aduce aminte, spui ? El este foc si urgie, pentru ca nu vrea sa se faca alti ingeri care sa-i inlocuiasca. Si cu cat inainteaza se face mai rau. Sporeste in rautate si invidie.
0, daca ar simti cineva ticalosia diavolului, ar plange zi si noapte. Aici, cand un om bun vede pe cineva ca se schimba, se face criminal, oare cat se mahneste ? Cu cat mai mult vazand nu un om, ci un inger ! Odata pe un monah* l-a durut mult de diavoli si, rugandu-se in genunchi cu capul la pamant, spunea: "Tu esti Dumnezeu si daca vrei, poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai pazi, ne-ar fi distrus pe toti oamenii". Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu-se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el. Se vede ca Dumnezeu a ingaduit asta, ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-i primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor. Vedeti, caderea lui Adam s-a indreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pamant, prin intrupare. In timp ce caderea diavolului nu se poate indrepta fara sa se smereasca. Diavolul nu se indreapta, pentru ca nu vrea. Stiti cat s-ar bucura Hristos! Si omul, numai cand nu vrea nu se indreapta.
* - Monahul acesta, precum s-a descoperit mai tarziu, a fost insusi Batranul Paisie.
- Parinte, diavolul stie ca Dumnezeu este dragoste cu toate acestea isi continua tipicul lui ?
- Ei, cum sa nu stie! Dar mandria il lasa ? Este insa si viclean. Acum incearca sa castige toata lumea. Isi spune: "Daca am mai multi urmatori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfarsit sa-I fie mila de toate fapturile Sale si voi intra si eu in planul Lui". Asa crede. De aceea vrea sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui. Vezi cum o suceste ? Isi spune: "Am atatia de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit sa ma favorizeze si pe mine!". Fara sa se pocaiasca ? Iuda n-a facut la fel ? Stia ca Hristos va elibera pe morti din iad. Isi spuse: "Voi merge si eu inainte de Hristos, ca sa ma elibereze si pe mine". Vezi, viclenie ? In loc sa ceara iertare de la Hristos, s-a dus si s-a spanzurat. Si uitati-va cum milostivirea lui Dumnezeu a incovoiat smochinul, dar el si-a strans picioarele ca sa nu ajunga pe pamant. Si toate acestea, ca sa nu mearga sa spuna un "iarta-ma". Infricosator! Asa si diavolul, incepatorul iubirii de sine, nu spune "iarta-ma", ci mereu se sileste sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui.
Smerenia topeste pe diavol
Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: "Sfinte Dumnezeule ...". A spus aghiuta: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte", dar nu spunea "miluieste-ne pe noi". Spune: "miluieste-ne pe noi!". Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit inger. Toate le spune aghiuta, dar pe "miluieste-ma" nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. "Miluieste-ma" are smerenie si sufletul ce il rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.
Orice am face, e nevoie de smerenie - dragoste - noblete. Lucrurile sunt simple. Noi le complicam. Pe cat putem sa facem ceea ce e complicat diavolului si usor omului. Dragostea si smerenia sunt grele pentru diavol si usoare pentru om. Si unul bolnavicios, ce nu poate face nevointa, il poate lovi pe diavol cu smerenia. Intr-un minut omul poate deveni inger sau drac. Cum ? Cu smerenia sau cu mandria. Ce, oare au trebuit ore intregi ca Luceafarul sa se faca diavol din inger ? S-a facut in cateva secunde. Modul cel mai usor ca sa ne mantuim, este dragostea si smerenia. De aceea sa incepem cu dragostea si smerenia, si dupa aceea vom inainta si cu celelalte.
Sa va rugati sa pricinuim mereu bucurie lui Hristos si mahnire lui aghiuta, mai ales deoarece ii place iadul si nu vrea sa se pocaiasca.
Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: "Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: "Calatorie buna !" - si oamenii calatoresc". Este cumplit ! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc.
- Parinte, sunt unii care spun ca nu exista diavol.
- Da, si mie mi-a spus cineva: "Sa scoti din traducerea franceza a cartii: "Sfantul Arsenie Capadocianul", cele ce se refera la cei indraciti, pentru ca europenii nu le vor intelege. Nu cred ca exista diavol". Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.
- Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?
- Logica *, vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara... Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasuieste in el duhul cel necurat. Iar atunci cand este intinat de moartea pacatului sufletul se afla sub inraurirea duhului viclean.
In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit - fereasca Dumnezeu - dar si dinafara chiar ii poate comanda.
Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea.
* Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc.
Marturisirea taie drepturile diavolului
Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se indeparta inraurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gandi putin. Acum nu pot nici macar gandi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai inainte *a venit in Sfantul Munte un vrajitor si a ingradit in tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se impartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapanire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Insa asupra unuia ce nu e credincios si ii da drepturi, are mare stapanire. Il poate omori; are dinti si il sfasie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapanirea diavolului asupra lui.
Chiar si cand moare cineva si este pregatit urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren dupa care alearga unii caini latrand "ham-ham", iar altii latra inaintea lui, calcand chiar cate unul. Dar daca nu este pregatit, este ca si cum s-ar afla intr-un tren care nu poate alerga cu viteza, deoarece ii sunt stricate rotile, ii sunt deschise usile, iar cainii intra inauntru si chiar musca pe vreunii.
Cand diavolul a dobandit drepturi mari asupra omului si-l stapaneste, atunci trebuie sa se gaseasca mijlocul ca sa-i taie drepturile. Altfel, oricata rugaciune ar fac ceilaiti, diavolul nu pleaca. il secatuieste pe om. Preotii citesc exorcisme, si in cele din urma plateste tot omul, caci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie sa se pocaiasca omul, sa se marturiseasca, sa taie drepturile ce le-a dat, si dupa aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, doua zile, saptamani, luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleaca, pentru ca i s-au dat drepturi.
*Aceasta s-a spus in iunie 1985. Batranul locuia atunci la chilia Panaguda.
Diavolul nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu
- Parinte, cum se face ca sunt stapanit de patimi ?
- Omul, daca da drepturi ispitei, este stapanit de patimi. Ceea ce vrea Dumnezeu, lucru care este si spre folosul tau, este sa arunci in mutra diavolului toate patimile. Adica sa intorci impotriva lui mania, invidia, etc. Sau, cel mai bine, vinde-ti patimile lui aghiuta si cu banii pe care ii iei de la el, cumpara-ti pietre, ca sa le arunci in el, ca sa nu se apropie de tine. De obicei noi oamenii dam prilejuri, fie din neatentie, fie cu gandurile de mandrie, si ingaduim diavolului sa ne faca rau. Chiar si un gand sau un cuvant il poate exploata aghiuta. Imi aduc aminte, era o familie foarte armonioasa. Odata barbatul a inceput sa spuna femeii: "O sa ma despart de tine". Dar si femeia spunea la fel barbatului ei. Spuneau asta in gluma. Dar ispita a exploatat aceasta si a creat o mica situatie intre ei, si erau gata sa se desparta, negandindu-se nici la copii, nici la nimic altceva. Din fericire au aflat un duhovnic si le-a vorbit: "Pentru prostia asta sa va despartiti ?" - le-a spus el. Si astfel si-au venit in sine.
Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, il lupta dupa aceea patimile. Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. Si diavolii au "specializare". Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa inchidem usile si ferestrele - simturile - sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sunt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si iti va face pagube. Diavolul intra in om, cand exista noroi in inima sa, nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu. Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. Ca si mistretul, care cand nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. Ce treaba are in inima curata si smerita ? Daca vedem insa casa noastra - inima noastra - ca este casa veche si vrajmasul locuieste in ea, trebuie indata s-o daramam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta. Pentru ca atunci cand pacatul se invecheste in om, diavolul, fireste, dobandeste mai multe drepturi.
- Parinte, atunci cand un om a dat drepturi ispitei adica a trait cu nepasare, si vrea sa puna o randuiala in cele ale lui, sa inceapa sa traiasca cu atentie, il razboieste aghiuta ?
- Atunci cand se intoarce unul ca acesta, ia putere de la Dumnezeu, iluminare si mangaiere dumnezeiasca spre a pune inceput. Dar de cum incepe nevointa, vrajmasul ii aduce razboi puternic. Atunci e nevoie de putina ravna. Altfel, cum se vor dezradacina patimile ? Cum se va face dezbracarea de omul cel vechi ? Cum va pleca mandria ? Astfel pricepe omul ca singur nu poate face nimic, si cere cu smerenie mila lui Dumnezeu si vine smerenia. La fel se intampla si atunci cand cineva vrea sa taie un obicei rau, de pilda, tigara, drogurile. La inceput simte o bucurie si le arunca. Apoi vede pe ceilaiti - de pilda - cum fumeaza, si are razboi puternic. Daca il biruieste, intoarce spatele vrajmasului fara greutate. Trebuie sa ne nevoim putin. Aghiuta isi face treaba lui. Noi sa nu ne facem treaba noastra ?
Sa nu incepem discutii cu aghiuta
Toti avem patimi mostenite, dar acestea nu ne vatama. Esta ca si cum unul se naste, de pilda, cu o alunita pe fata. Asta ii pricinuieste si frumusete; dar daca cineva o zadaraste, ii poate pricinui si cancer. Sa nu lasam pe diavol sa ne zadareasca patimile. Daca il vom lasa sa ne zadareasca slabiciunea noastra, ne va pricinui "cancer".
Trebuie sa avem noblete duhovniceasca, sa dispretuim pe diavolul si toate telegramele lui viclene - gandurile - si sa nu incepem a discuta cu el. Toti judecatorii de s-ar aduna nu vor putea sta impotriva unui diavolas mic. Ca sa taiem legaturile cu diavolul si sa evitam ispitele ajuta mult sa taiem discutiile cu el. Ni se intampla ceva ? Ne-au nedreptatit ? Ne-au scarbit ? Sa cercetam daca am gresit. Daca n-am gresit, avem plata. Nu mai e nevoie de continuare. Cine continua sa discute cu aghiuta, acesta ii brodeaza dantela ( Nota: Adica aghiuta ii da omului o lucrare fina de mana. Ii baga ganduri ca se se ocupe numai cu ele si sa fie tulburat, incat sa nu poata lucra duhovniceste , si astfel il slabeste.) si il rascoleste. Il face sa le cerceteze cu dreptul lui aghiuta si il salbaticeste.
Imi aduc aminte ca atunci cand au plecat italienii, au lasat in corturile lor gramezi de grenade, iar praful de pusca era coline intregi. Oamenii au mers si au luat corturile. Copiii se jucau cu grenadele si cati, saracii de ei au murit. Sa sejoace cu grenadele ! Asadar sa ne jucam cu diavolul ?
Diavolul este slab
- Parinte, imi spune gandul ca diavolul, mai ales in zilele noastre, are multa putere.
- Diavolul are rautate si ura, nu putere. Dragostea lui Dumnezeu este Atotputernica. Satana incearca sa para atotputernic, dar nu reuseste. Pare puternic, dar este cu desavarsire slab. Multe planuri ale sale de distrugere se strica inainte de a incepe sa se realizeze. Ar lasa vreodata un tata foarte bun niste haimanale sa-i bata copiii ?
- Parinte, ma tem de diavoli.
- De ce sa te temi ? Diavolii nu au nici o putere. Hristos este Atotputernic. Ispita este putreda. Nu porti cruce ? Armele diavolului sunt slabe. Hristosul nostru ne-a inarmat cu Crucea Sa. Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Un preot ortodox a aratat o cruciulita mica unui vrajitor si a facut sa se cutremure diavolul pe care acela il chemase cu vrajile lui.
- De ce se teme atat de mult de Cruce ?
- Pentru ca atunci cand Hristos a primit scuiparile, palmuielile si loviturile, a zdrobit imparatia si stapanirea diavolului. In ce chip a biruit Hristos ! "Cu trestia a zdrobit stapanirea diavolului", spune un oarecare Sfant. Adica atunci cand I-au dat ultima lovitura cu trestia peste cap, atunci a zdrobit stapanirea diavolului. Adica rabdarea este apararea duhovniceasca si smerenia, arma cea mai puternica impotriva diavolului. Cel mai mare balsam a Jertfei de pe Cruce a lui Hristos este faptul ca a zdrobit pe diavolul. Dupa Rastignirea lui Hristos, diavolul este ca sarpele caruia i s-a luat otrava, sau ca si cainele caruia i s-au scos dintii. S-a luat otrava de la sarpe, s-au scos dintii de la caini, diavolii sunt acum dezarmati, iar noi inarmati cu Crucea. Nimic, nimic nu pot face diavolii fapturii lui Dumnezeu, daca nu le dam noi drepturi. Fac numai galagie; nu au stapanire.
Odata, pe cand eram la Chilia Sfintei Cruci, am petrecut o priveghere foarte frumoasa, cad noaptea s-au adunati multi diavoli in podul chiliei. La inceput loveau puternic, ca si cu niste baroase, apoi faceau zgomot, ca si cum ar rostogoli cioate mari, trunchiuri de copaci. Am facut semnul Crucii pe tavan si am cantat: "Crucii Tale ne inchinam, Stapane..." (Nota: "Crucii Tale ne inchinam Stapane si Sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim". Tropar al praznicului Cinstitei Cruci.) Cum terminam, incepeau iarasi cioatele. "Acum - mi-am spus - vom face doua strani. Una voi cu cioatele de sus si una eu de jos". Cand incepeam eu, se opreau aceia. Odata cantam: "Crucii Tale ne inchinam...", apoi: "Doamne arma asupra diavolului Crucea Ta o ai dat noua..." (Nota: Stihira Invierii de la laudele glasului 8). Am petrecut cea mai placuta noapte cu psalmodie si, cand ma opream putin continuau aceia cu recreerea. De fiecare data prezentau o alta cantare.
- Cand ati cantat prima oara n-au plecat ?
- Nu. Cum terminam eu, incepeau aceia. Da, trebuia sa scoatem o priveghere la amandoua stranile. A fost o priveghere frumoasa. Am cantat cu sete. Am petrecut zile placute ...
- Parinte, cum e diavolul ?
- Stii ce "frumos" este ? Ceva deosebit. Numai sa-l vezi. O, cum nu ingaduie dragostea lui Dumnezeu ca omul sa-l vada pe diavol ! Cei mai multi ar fi murit de frica. Gandeste-te, daca l-ar vedea cum actioneaza, daca i-ar vedea ... chipul lui cel "dulce"' Dar unii ar fi avut o buna distractie. Stii ce distractie ? Cum ii spune ? Cinema ? ... Dar ca sa vada cineva un astfel de film, trebuie sa plateasca mult ... si nu stiu daca l-ar putea vedea !
- Are coarne, coada ?
- Da, toate accesorille !!!
- Parinte, diavolii s-au facut atat de urati atunci cand au cazut si din ingeri au devenit diavoli ?
- Ei desigur ! Si acum sunt ca loviti de trasnet. Daca un trasnet cade si loveste un copac, copacul nu se va face indata un bustean negru ? Asa sunt si ei, ca loviti de trasnet. Intr-o vreme ii spuneam lui aghiuta: "Vino sa te vad, ca sa nu cad in mainile tale ! Acum numai cat te vad, imi dau seama cat de rau esti. Dar daca as cadea in mainile tale, cat rau mi-ai face !"
Diavolul este prost
- Parinte, aghiuta stie ce avem in inima noastra ?
- Asta ar mai lipsi, sa stie si inimile ! Numai Dumnezeu este cunoscator de inimi si numai oamenilor lui Dumnezeu le descopera uneori Dumnezeu - pentru binele nostru - ce avem in inimile noastre. Aghiuta stie vicleniile si rautatile ce le sadeste in madularele omului; nu stie gandurile noastre cele bune. Numai din experienta pricepe unele lucruri, dar si in acestea de cele mai multe ori greseste. Si daca Dumnezeu n-ar ingadui sa le priceapa nici pe acestea, mereu ar gresi in toate, deoarece diavolul este intunecat; vizibilitate zero !!! Nu stie de pilda, un gand bun de al nostru. Daca am vreun gand rau, pe acela il stie pentru ca el insusi il sadeste. Daca eu vreau sa merg sa fac o fapta buna undeva, sa mantuiesc un om, diavolul nu stie asta. Cand insa acela ii insufla cuiva un gand si-i spune: "Du-te si mantuieste pe cutare om !" - si il va broda in acelasi timp si cu mandrie, atunci stie gandul acesta. Prin faptul ca omul primeste mandria, da cale libera ispitei. Lucrurile sunt foarte fine. Va aduceti aminte de intamplarea cu Avva Macarie ? (Nota: Vezi Pateric, Avva Macarie, 3, pp. 130-131, Alba Iulia, 1990) Odata l-a intalnit pe diavolul ce se intorcea din pustia cea mai apropiata, unde a fost ca sa ispiteasca pe frati; acela i-a spus: Toti fratii s-au salbaticit impotriva mea, afara numai de unul care e prietenul meu si ma asculta si cand ma vede se invarte ca un titirez". "Cine e fratele acela ?" - l-a intrebat avva Macarie. "Teopempt se numeste", i-a raspuns acela. Merge Cuviosul si-l afla pe fratele. A reusit sa-l faca sa-i descopere gandurile lui si l-a ajutat. Cand l-a reintalnit pe diavol l-a intrebat despre frati, iar acela i-a raspuns: "Toti sunt foarte salbatici impotriva mea. Si ceea ce e mai rau e ca si cel ce imi era prieten, nu stiu cum s-a facut de s-a schimbat acum si este si mai salbatic decat toti !". N-a stiut ca a mers avva Macarie si l-a adus pe fratele la prochimen, pentru ca avva Macarie a lucrat cu smerenie, din dragoste, si nu a avut diavolul parte la gandul lui. Daca avva Macarie s-ar fi mandrit, ar fi alungat harul lui Dumnezeu si diavolul ar fi avut dreptul lui. Atunci ar fi stiut asta, pentru ca el i-ar fi brodat mandria.
- Daca omul ar spune un gand bun de al sau undeva, diavolul l-ar putea asculta si sa-l ispiteasca dupa aceea ?
- Cum sa-l auda daca acela nu are "diavol" ? Daca insa l-ar spune ca sa se mandreasca, ar intra ispita la mijloc. Adica daca exista o predispozitie catre mandrie si cineva spune cu mandrie: "Voi merge sa-l mantuiesc pe acesta", diavolul intra la mijioc si atunci stie gandul nostru. Insa daca actioneaza smerit, din dragoste, nu il stie. E nevoie de atentie. Lucrurile sunt foarte subtiri. De aceea Parintii spun ca viata duhovniceasca este "stiinta stiintelor".
- Dar cum se intampla, Parinte, ca un vrajitor sa spuna despre trei fete ca una se va realiza, alta nu va reusi si cealalta va ramane nemaritata si sa se intample asa ?
- Diavolul are experienta. Cum de pilda un arhitect cand vede o casa ce se primejduieste sa cada, este in stare sa spuna cat va mai tine, astfel si acesta vede pe cineva cum merge si cu experienta ce o are, spune cum va sfarsi.
Diavolul nu este destept; este foarte prost. El este numai o incurcatura; nu-i dai de capat. Face si lucruri inteligente si prostii. Tertipurile lui sunt grosolane. Dumnezeu a iconomisit asa, ca sa-l pricepem. Trebuie sa fie foarte intunecat cineva de mandrie, ca sa nu-l priceapa. Cand avem smerenie, putem pricepe cursele diavolului deoarece prin smerenie omul se lumineaza si se inrudeste cu Dumnezeu. Smerenia este aceea care il secatuieste pe diavol.
De ce ingaduie Dumnezeu diavolului sa ne ispiteasca
- Parinte, pentru ce Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne ispiteasca ?
- Ca sa isi aleaga Fiii Sai. "Fa diavole, orice vrei", ii spune Dumnezeu, pentru ca orice ar face, in cele din urma isi va zdrobi mutra sa de piatra cea din capul unghiului, care este Hristos. Daca credem ca Hristos este piatra cea din capul unghiului, atunci nimic nu ne va infricosa.
Dumnezeu nu ingaduie o incercare, daca nu va iesi ceva bun. Cand Dumnezeu vede ca din ea va rezulta un bine mai mare, lasa pe diavol sa isi faca treaba sa. Ati vazut ce a facut Irod ? A omorat 14.000 de prunci, dar a facut 14.000 de mucenici ingeri. Unde ai vazut tu mucenici ingeri ? Diavolul si-a dat peste mutra ! Diocletian s-a facut impreuna lucratorul diavolului chinuind pe crestini cu asprime, dar fara sa vrea, a facut bine Bisericii lui Hristos, pentru ca a imbogatit-o cu Sfinti. Credea ca va face sa dispara toti crestinii, dar n-a facut nimic. A lasat o multime de Sfinte Moaste ca sa ne inchinam la ele si a imbogatit Biserica lui Hristos.
Dumnezeu putea sa-l desfiinteze pe diavol; doar este Dumnezeu. Daca ar vrea si acum l-ar aduna ghem in iad, dar il lasa spre binele nostru. Il va lasa sa chinuiasca faptura lui Dumnezeu ? L-a lasat, insa numai pana la un punct si pana la o vreme, ca sa ne ajute prin rautatea lui; sa ne ispiteasca si astfel sa alergam la El. Numai daca vede de mai inainte ca va iesi un bine, ii este ingaduit lui aghiuta sa ne ispiteasca. Daca nu iese binele, nu i se ingaduie. Toate le ingaduie Dumnezeu pentru binele nostru. Aceasta sa credem. Dumnezeu lasa pe diavolul sa-l lupte pe om. Fara lupta nu se face sat. Daca nu ne-ar ispiti diavolul, am crede, poate, ca deja suntem si sfinti. Asadar Dumnezeu ingaduie diavolului sa ne loveasca cu rautate, pentru ca prin lovitura ce ne-o da, alunga tot praful de pe noi si ne scutura sufletul nostru cel prafuit. Sau il lasa sa se repeada sa ne muste, ca sa scapam la El. Dumnezeu ne cheama mereu, dar noi, de obicei, ne indepartam de Dumnezeu, si numai daca se iveste vreo primejdie alergam la El. Cand omul se va uni cu Dumnezeu nu mai exista loc sa mai intre cel viclean, dar nici nu mai exista motiv ca Dumnezeu sa ingaduie celui viclean sa-l ispiteasca, ca sa fie nevoit omul sa scape la Dumnezeu. In tot cazul, oricum ar fi, cel viclean ne face bine; ne ajuta sa ne sfintim. De aceea si Dumnezeu il ingaduie.
Dumnezeu a lasat liberi nu numai pe oameni, ci si pe diavoli, pentru ca nu pot vatama sufletul omului. Numai daca vrea sufletul omul insusi ca sa-si vatame sufletul sau. Dimpotriva, ei pricinuiesc plata fara sa vrea sufletelor noastre, atunci cand ne fac rau in viata prin oameni rai ori neatenti. De ce oare spune acel avva: "Ridica ispitele si nu se va mantui nimeni" ? (Pateric, Avva Evgarie, 5, p71). Pentru ca ispitele ajuta foarte mult. Nu pentru ca diavolul poate face vreodata binele - fiind el rau - ci Bunul Dumnezeu impiedica piatra ce ne-o arunca ca ne sparga capul, si ne-o da intr-o mana, iar in cealalta ne da migdale, ca sa le spargem si sa le mancam. Adica Dumnezeu ingaduie ispitele nu pentru ca diavolul sa ne tiranizeze, ci in felul asta sa dam "examene" pentru cealalta viata si sa nu avem pretentii nesabuite la a Doua Venire. Trebuie sa intelegem bine ca ne razboim - si avem sa ne razboim cata vreme ne vom afla in viata aceasta - cu insusi diavolul. Cata vreme traieste omul, are multa treaba de facut pentru imbunatatirea sufletului lui si are dreptul sa dea examene duhovnicesti. Daca moare si nu trece, cade. Reexaminare nu exista.
Diavolul nu vrea sa se pocaiasca
Bunul Dumnezeu i-a facut pe ingeri. Insa unii dintre ingeri, din mandria lor, au cazut si s-au facut diavoli. Bunul Dumnezeu a plasmuit pe om, creatura desavarsita, ca sa completeze ceata cea cazuta a ingerilor. De aceea diavolul invidiaza mult faptura lui Dumnezeu, pe om. Diavolii striga: "Noi am gresit odata si ne tiranizezi, si acestia care gresesc de multe ori, ii ierti". Da, dar oamenii se pocaiesc. Acestia, desi erau ingeri, au ajuns diavoli, si in loc sa se pocaiasca, se fac mai vicleni si mai rai si s-au pus cu manie sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Luceafarul era din cea mai luminoasa ceata. Dar in cele din urma ... Din mandrie diavolii s-au indepartat de Dumnezeu cu mii de ani mai inainte si continua sa se departeze din mandrie si sa ramana nepocaiti. Un "Doamne miluieste" daca ar spune, Dumnezeu ar face ceva si pentru ei. Sa spuna un "am gresit"; dar nu spun "am gresit". Daca diavolul ar fi spus "am gresit", ar fi devenit din nou inger. Dragostea lui Dumnezeu nu are margini. Insa diavolul are vointa intepenita, invidie, egoism, nu vrea sa se plece, nu vrea sa se mantuiasca. Infricosator lucru! Si aceasta desi au fost ingeri!
- Parinte, diavolul isi aduce aminte de starea lui de mai inainte ?
- Daca isi aduce aminte, spui ? El este foc si urgie, pentru ca nu vrea sa se faca alti ingeri care sa-i inlocuiasca. Si cu cat inainteaza se face mai rau. Sporeste in rautate si invidie.
0, daca ar simti cineva ticalosia diavolului, ar plange zi si noapte. Aici, cand un om bun vede pe cineva ca se schimba, se face criminal, oare cat se mahneste ? Cu cat mai mult vazand nu un om, ci un inger ! Odata pe un monah* l-a durut mult de diavoli si, rugandu-se in genunchi cu capul la pamant, spunea: "Tu esti Dumnezeu si daca vrei, poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai pazi, ne-ar fi distrus pe toti oamenii". Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu-se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el. Se vede ca Dumnezeu a ingaduit asta, ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-i primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor. Vedeti, caderea lui Adam s-a indreptat prin venirea lui Dumnezeu pe pamant, prin intrupare. In timp ce caderea diavolului nu se poate indrepta fara sa se smereasca. Diavolul nu se indreapta, pentru ca nu vrea. Stiti cat s-ar bucura Hristos! Si omul, numai cand nu vrea nu se indreapta.
* - Monahul acesta, precum s-a descoperit mai tarziu, a fost insusi Batranul Paisie.
- Parinte, diavolul stie ca Dumnezeu este dragoste cu toate acestea isi continua tipicul lui ?
- Ei, cum sa nu stie! Dar mandria il lasa ? Este insa si viclean. Acum incearca sa castige toata lumea. Isi spune: "Daca am mai multi urmatori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfarsit sa-I fie mila de toate fapturile Sale si voi intra si eu in planul Lui". Asa crede. De aceea vrea sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui. Vezi cum o suceste ? Isi spune: "Am atatia de partea mea. Dumnezeu va fi nevoit sa ma favorizeze si pe mine!". Fara sa se pocaiasca ? Iuda n-a facut la fel ? Stia ca Hristos va elibera pe morti din iad. Isi spuse: "Voi merge si eu inainte de Hristos, ca sa ma elibereze si pe mine". Vezi, viclenie ? In loc sa ceara iertare de la Hristos, s-a dus si s-a spanzurat. Si uitati-va cum milostivirea lui Dumnezeu a incovoiat smochinul, dar el si-a strans picioarele ca sa nu ajunga pe pamant. Si toate acestea, ca sa nu mearga sa spuna un "iarta-ma". Infricosator! Asa si diavolul, incepatorul iubirii de sine, nu spune "iarta-ma", ci mereu se sileste sa dobandeasca cat mai multi urmatori lui.
Smerenia topeste pe diavol
Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul. Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc. Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: "Sfinte Dumnezeule ...". A spus aghiuta: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte", dar nu spunea "miluieste-ne pe noi". Spune: "miluieste-ne pe noi!". Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit inger. Toate le spune aghiuta, dar pe "miluieste-ma" nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. "Miluieste-ma" are smerenie si sufletul ce il rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.
Orice am face, e nevoie de smerenie - dragoste - noblete. Lucrurile sunt simple. Noi le complicam. Pe cat putem sa facem ceea ce e complicat diavolului si usor omului. Dragostea si smerenia sunt grele pentru diavol si usoare pentru om. Si unul bolnavicios, ce nu poate face nevointa, il poate lovi pe diavol cu smerenia. Intr-un minut omul poate deveni inger sau drac. Cum ? Cu smerenia sau cu mandria. Ce, oare au trebuit ore intregi ca Luceafarul sa se faca diavol din inger ? S-a facut in cateva secunde. Modul cel mai usor ca sa ne mantuim, este dragostea si smerenia. De aceea sa incepem cu dragostea si smerenia, si dupa aceea vom inainta si cu celelalte.
Sa va rugati sa pricinuim mereu bucurie lui Hristos si mahnire lui aghiuta, mai ales deoarece ii place iadul si nu vrea sa se pocaiasca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune ce crezi!