luni, 17 mai 2010

ANUNT-Din 20 mai incepem savarsirea celor 40 Sf.Liturghii in orasul ITRI

FOLOSUL CELOR 40 DE LITURGHII ZILNICE

Sărindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir. În lb. greacă „sărindar” inseamnă patruzeci.

· Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvarşite duminica, in sărbatori si in alte zile, scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morţi - dupa cum este intocmit pomelnicul.

· Sărindarul este de doua feluri: sărindarul de obşte si sărindarul individual.

Sărindarul de obste se săvarşeste de către preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La acest sărindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc....... ctitorii din vechime s.a.m.d.

Sărindarul individual este pomenirea celor vii sau morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate.

La mânăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.

În special însă creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri ) necesare pregătirii colivelor.

Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi - zilnic.

În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului .

· Dezlegarea sărindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.

- Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua delegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.

Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.
Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: "A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: "Am, a zis el, ascunsi trei galbeni." Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.

Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: "Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el."

Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.

Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: "Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit." Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci." Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

Prezentare de Costum Romanesc In Parohie :2 mai 2010





COSTUMUL FEMEIESC
Este compus din 3 piese si anume,
-Camasa
-Catrinte in numar de doua
-Laibar (ilic)
Camasa este lucrata manula in anul1900 compusa din doua parti si anume, bluza sau partea de sus si poalele sau partea de jos.
Bluza este confectionata din canepa si in, tesuta in casa, in fir subtire obtinut la razboi.
Pe panza s-au aplicat cusaturi cu motive inchipuind acele de brad, cu fir de arnica negru, combinat cu fir rosu si albastru.
Poalele sunt legate de camasa printr-o cusatura speciala, incheiate cu o broderie cusuta manual, colorata intens cu albastru si negru, la care s-a aplicat o cipca albastra (margine) lucrata cu croseta.
Aceasta cipca se aplica si costumului barbatesc di aceeasi zona.
Acest port este specific zonei - muntii Poiana Ruscai, tinutul Padurenilor, judetul Hunedoara.
Aceasta camasa a fost purtata de o tanara la vremea respectiva din zona, la Festivalul de Folclor din Bucuresti din anul1952 unde a obtinut premiul intai.
Catrintele sunt confectionate din stofa de lana de provenienta englezeasca pe care s-a aplicat broderie din fir de aur si matase, datand de mai bine de un secol. Au fost confectionate in Austria la comanda unui proprietar de mine de aur din Brad pentru fiica acestuia.
Laibarul avand si acesta o vechime de peste 100 de ani, a fost confectionat la Brad si este compus din barson negru (catifea?) si broderie de matase florala avand bumbalaci (nasturei).
Femeia padureanca din muntii Poiana Rusca poarta pe piept siraguri de margele, pe cap batic alb.
Acest costum a fost confectionat la vremea respectiva pentru femei scunde de statura, ajungand pana la glezne, ulterior talia modificandu-se acestea ajung acum pana la genunuchi.
La 1 mai ,in cadrul festivalului de la Roma ,obtine Diploma pentru cel mai vechi costum.

vineri, 30 aprilie 2010

Cateheza la botez a PS Siluan Span

Vom savarsi astazi Sfanta Taina a Botezului pentru acest copil, si voi incerca sa va dau cateva repere inainte de inceperea acestei Mari si Sfinte Taine, si ma voi opri de asemena de maniera catehetica pentru a explica semnificatia ei.

Este, asa cum am spus, o Mare si Sfanta Taina. Traim intr-o lume in care nu mai exista taina, totul este previzibil. Conturile bancare vrem sa fie la punct, ne luam asigurari de viata, incediu, pentru masina, pentru orice risc, si care sunt cu toate la zi. Si acestea de fapt nu ne garanteaza viata, ci doar ca o sa avem un' pic de bani ce ne consoleaza dupa aceea. Si viata pe care Dumnezeu a venit sa o propuna, repropuna omului dupa ce a intors spatele Celui care este intr-adevar Viata este viata adevarata, viata eterna care nu se fondeaza pe asigurari platibile. Este o promisuiune pe care Dumnezeu a facut-o de la inceput omului, si pe care Dumnezeu o tine, dar omul o ia in serios sau nu. Si crestinii sunt cei care au primit Vestea cea Buna, L-au primit pe Hristos si cred in numele Lui, si celor care cred in numele Lui, si Il primesc, evanghelia de la Ioan le-a dat puterea sa se numeasca copiii lui Dumnezeu.
Astazi nu facem nimic mai mult sau mai putin decat sa punem in mana lui Dumnezeu acest copil, pe care Dumnezeul il face copilul Lui, si nu facem nici mai mult nici mai putin, decat ceea ce a poruncit Hristos apostolilor: Mergand, învăţaţi toate neamurile, botezandu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Matei 28, 19).
In aceasta perspectiva incepem astazi aceasta Sfanta Mare Taina care nu este doar o reuniune pentru familie unde cadourile sunt mai importante decat aceasta Sfanta si Mare Taina. Noi vom pune in mainile lui Dumnezeu Celui Viu acest copil, pe care Dumnezeu il face copilul Lui, si copiii lui Dumnezeu sunt marcati de pecetea darului Sfantului Duh, si copiii lui Dumnezeu iau parte la cina Tatalui lor, si pe care Tatal o face pentru Fiul Lui, si pentru toti fiii Lui deveniti prin har. Si Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune ca acesti copii, care iau parte la cina, devin carnea si sangele Fiului, si devin comostenitori ai Imparatiei Fiului lui Dumnezeu.

Prima parte a acestei Taine incepe prin lepadari. Printul acestei lumi - care se crede stapantul lumii si indrazneste sa spuna chiar lui Hristos : iata toata lumea este la picioarele Tale, daca ma adori si ma venerezi - se crede stapanul a toate, si al tuturor celor ce vin in lume. Dar din Evanghelia lui Ioan stim ca Hristos este Lumina, "Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume"(Ioan, 1,9) , deci este aceasta Lumina care S-a intrupat, este aceasta Lumina pe care o anuntam astazi acestui copil.

Suntem constienti ca stapanul acestei lumi se crede propietarul tuturor creaturilor si de aceea sunt mai multe rugaciuni pe care le adesam lui Dumnezeu si spunem stapanului acestei lumi sa-l lase linistit pe acest copil si sa cunoasca vanitatea puterii sale, caci nu are putere nici asupra porcilor. (Stim din evanghelie ca demonii l-au rugat pe Hristos ca daca ii scoate afara din cel demonizat sa ii trimita in turma de porci.) Si cerem nasilor sa rosteasca lepadarile de satana de trei ori, si pe urma de trei ori vor sufla si scuipa pe satana. De ce sa sufle? Pentru ca in Apocalipsa ni se spune ca Fiul Omului prin suflarea gurii Sale va nimici pe diavol. Si ne imaginam cateodata ca Dumnezeu a facut razboiul stelelor si nu e adevarat, Dumnezeu este cel care a facut cerul si pamantul , care nu este Binele abstract, impersonal, ci care este Lumina Vesnica care "lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o " (Ioan 1, 5) si care prin suflarea gurii Sale, va nimici pe cel Rau.
Dar mai intai veti vedea ca voi descalta pe acest copil, il voi descalta de lucrurile acestei lumi.


********

Ne vom intoarce acum cu spatele la Rasarit, cu spatele la Lumina, cu spatele la cel ce este Rasaritul de Sus si Soarele Dreptatii si vom renunta la tot ce vine din tenebre. Chiar si frescile reprezinta tenebrele si lumina precum apusul si rasaritul.


********

Dupa ce am rostit rugaciunile de exorcizare, adresate diavolului, ne intoarcem spre Rasarit, spre Lumina, spre Hristos. Chiar soarele anunta Rasaritul, el insasi, ca nu este un fenomen cosmic, meteorologic ci o marturie a lui Hristos in acesta lume.


********


Dupa ce am facut prima parte a Botezului vom incepe Sfanta Liturghie in cadrul careia vom boteza acest copil. Pentru ca in inima vietii noastre se gaseste sacrificiul nesangeros pe care Domnul ni l-a lasat si ne-a spus "de fiecare data cand veti manca din Trupul meu si veti bea sangele meu veti marturisi moartea mea si veti anunta Invierea mea".
Aceasta cristelnita devine mormant, de aceia vom face binecuvantarile aici, ca pe un mormant; devine sursa de viata, veti auzi ce binecuvantari vom invoca pe aceasta apa care devine apa de recreere, unde moare vechiul om si naste omul nou, si ne vom ruga ca acest copil sa fie "altoit in Hristos si va deveni martor al Mortii Sale si al Invierii Sale pentru ca aceasta dinamica a mortii si a invierii pe care Hruistos ne-a dat-o devine mantuire, omorare a mortii prin moarte, si mostenire a vietii eterne si a vietii adevarate.


********


Acum il vom unge cu Sfantul Mir, Sfantul si Marele Mir care este consacrat in Bisericle Autocefale in Joia cea Mare de catre patriarh si de toti episcopii sinodului care pot participa, si este dat preotilor in semn de unitate a credintei si in semn de legatura pe care o au cu episcopul lor,ca si prin Antimisul, ce contine moaste, si se gaseste pe altar sub Sfanta Evenghelie, si este semnat de episcop.


********


Vedeti acum ca biserica ea insasi marturiseste acesta taina a botezului pentru ca biserica este in acelasi timp acest san matern care ne face sa renastem, sa trecem de la moarte la viata, de la intuneric la lumina. Si venim in ziua de Paste, "Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare, Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, Cei ce-I cantam cantare de biruinta."(Din Canonul Invierii) Acesta este taina in care ne angajam si il angajam pe acest copil.
Si este taina pe care o implinim acum, mai intai prin procesiunea cu apa de botez, care l-a facut sa treaca de moarte la viata, si l-am cufundat de trei ori, si pe urma, vom avansa spre altar, continuand slujba, si il v-om duce pana acolo unde Dumnezeu il chiama, si ne chiama pe fiecare dintre noi, spre Cer, pentru ca am Biecuvantat Imparatia, Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, si nu este o metafora, nu este o recitare a diaconului, care se repeta, si pe care o repetam in fata dumneavoastra deghizandu-ne in diacon, preot, episcop, ci este o realitate vie si datatoare de viata, pe care trebuie sa o luam in serios precum copiii care sunt chemati la Hristos, pentru aceasta Hristos ne spune sa fim precum copiii, si cu aceasta simplitate a copiilor suntem chemati.

*********

Cati in Hristos v-ati botezat

********

In numele Tatalui si Fiului Si Sfantului Duh.
Am citit prima data Evanghelia ce se citeste in a treia saptamana dupa Paste, si pe urma Evanghelia ce se citeste in timpul botezului. Ati auzit ca Hristos a spus apostolilor sai "Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant, drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. "(Matei 28, 18-20).
Dinamica vietii crestine , a vietii noastre crestine, depinde foarte mult de faptul ca noi credem sau nu, ca Domnul este cu noi in toate zilele. Dar viclesugul celui Rau fata de Dumnezeu, a fost dintotdeauna sa obscureze aceasta constiinta a prezentei, si chiar a existentei lui Dumnezeu. Iar rezultatul nu se lasa asteptat intototdeauna.
Si Domnul spune: "Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât."(Ioan 15, 17-18) Hristos spune de la inceput ca daca lumea Ma uraste si pe voi va va urâ, dar "voi nu sunteti din lume" (Ioan 15, 19). Si constientizarea ca Hristos este cu noi pana la sfarstiul veacului, face ca noi sa putem avea constiinta ca nu suntem din aceasta lume, ci suntem servitorii lui Hristos celui Viu, care este cu noi pana la sfarsitul veacului.

Si ce ne-a cerut Hristos?- pentru ca ne-a spus invatati tot ceea ce v-am poruncit. Ceea ce ne-a cerut este sa ne iubim unii pe altii. Aproape toti copii cunosc aceasta, si in aprenta este un lucru foarte simplu, dar ceea ce constatam este ca iubim pana la proba contrarie. Iubim mult pe cei care reprezinta ceva pentru noi. Iubim cu usurinta P. Placide [n.n. staretul manastirii], dar nu stim cum trebuie sa-l ascultam pe parintele Placide, cum trebuie sa preferam cuvantul sau si binecuvantarea sa, fata de propria vointa. Si vedem ca nu e atat de usor sa-l iubesti si si sa-l asculti, si prin extensie sa-l ascutam pe Dumnezeu - pentru ca pe Dumnezeu Il ascultam atunci cand ascultam pe parintele nostru duhovnic-, si vedem ca astazi suntem toti "parinti"... suntem martorii acesteia. Si constatam ca aceasta marturie este cateodata o contramarturie de ceea ce este dragostea, asa cum Dumnezeu ne-a cerut sa iubim. Dumnezeu ne-a cerut sa ne iubim unii pe altii asa "cum Eu v-am iubit". Acest "cum Eu v-am iubit" ramana sa-l descoperim zi dupa zi, si cu cat suntem constienti ca nu putem iubi, cu atat mai mult suntem determinati sa iubim mai mult. Putem iubi de o maniera imperfecta, dar nu putem decat sa iubim, pentru ca aceasta este porunca. "Daca ma iubiti, paziti poruncile Mele."(Ioan 14,15) caci "cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste" (Ioan 14,21) Si atunci daruirea noastra in raport cu Dumnezeu si in raport cu acela care este fratele nostru este bine definita. Si poruncile raman valabile pentru totdeauna. Si Dumnezeu ne da aceasta porunca a iubiri nu numai pentru cei care sunt fratii nostri, ci ne spune sa o extindem incet incet si la cei care ne urasc. "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" (Matei 5,44). Deja sa incercam sa-i iubim pe cei care sunt aproape de noi, si vedem ca uneori este chiar dificil sa iubim. E greu sa iubim cateodata chiar proprii copii, si este dificil sa-i iubim cand le auzim plansetele, si atunci trebuie sa ne intoarcem, sa ne resituam fata de Dumnezeu, care este iubire.
[...]
Dumnezeu sa binecuvanteze prin rugaciunile tuturor sfintilor si a tuturor celor care au acompaniat pe micutul Raphael si famila sa, pentru ca el sa poata creste in implinirea poruncilor lui Hristos si fi ca harul Sfantului Duh sa fie cu el, si cu voi cu toti acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


********


Dumnezeu este Atotputernic, Atotsiutor si Necuprins, Vesnic si Desavarsit, si nu ii este rusine sa faca din noi, creaturi cazute, copiii Lui. Si spunem in Liturghia Sfantului Vasile si in cea a Sfantului Ioan Gura de Aur ca nu ne-a lasat, ci a incercat sa ne salveze, trimitand in lume chiar pe propiul Sau Fiu. Si Dumnezeu face din copiii oamenilor copiii Lui. Astazi El are un nou copil, Raphael. Raphaël are numele Arhanghelui Vindecarii caci Raphail inseamna "Domnul vindecatorul".

Dumnezeu l-a facurt al Sau si il incredinteaza parintilor sai spirituali si a parintilor lui trupesti. Asadar incepand de astazi nu mai cresteti copilul vostru, ci cresteti copilul lui Dumnezeu. El vi l-a incredintat dupa ce a facut din el unul dintre ai Sai, si l-a facut al Sau intrand in Biserica. Dupa ce pruncul a fost dus si inchinat in cele patru colturi ale altarului [n.n. mesei din altar] vi-l da, dupa ce L-a luat in brate, asa cum altadata dreptul Simeon l-a dat pe Pruncul Iisus, Maicii Domnului, sa fie crescut dupa Lege. Ati auzit ca am zis "binecuvanteaza acest copil si pe parintii lui, si da-le lor sa invete dupa legea Ta" iar aceasta este o sarcina, si cateodata suntem lenesi si nu incercam sa-ii invatam cum trebuie. Domnul ne cere sa ne instruim dupa Legea Sa, pentru a putea invata proprii Sai copii, si nu numai proprii copii, ci si copiii spirituali. Domnul ne cere sa-l invatam pe copil, si sa-i transmitem Legea cea Vie si Datatoare de Viata care sa fie pentru el adevarata Lumina a fiintei sale. Pentru ca, dragi frati si dragi compatrioti, am transmis mai repede retetele de cozonaci la copii noastri, si vedem ca astazi in occident dupa a treia si a patra generatie, copilul nu mai stie nimic de acesta Lege, si ajung copiii sa nu mai stie nici sa faca semnul crucii si singurul lucru de care isi amintesc, este ca Pastele e ziua cozonacilor, a oualelor rosii si a mielului. Si pentru Imparatia Cerurilor, sarmalele, si cozonacii nu sunt hrana si nu ne aduc viata. Traim intre stomac si organism. Si tin sa va amintesc ca astazi am facut angajamente, pentru ca noi toti am fost botezati in Hristos si imbracati in Hristos si aceasta imbracamite a lui Hristos avem nevoie sa o spalam si sa o purtificam in permanenta, si trebuie sa raspundem la aceasta invitatie a lui Hristos: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. [...]Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor."(Matei 26,26-28)
Aici este unde acest copil, si noi toti copiii lui Dumnezeu, vom gasi avdevarata noastra hrana, si aici luam binecuvantarea care se resfrange asupra sarmalelor noastre, si a oualor de Paste, asupra cozonacilor, caci altfel, ne ramane sa ne pregatim mormantul, cavoul, intr-un cimitir de renume: Belu in Bucuresti, sau Montparnasse, Pere Lachaise la Paris. Si odata cu noi, asa-zisa traditie va fi ingropata, dar daca noi suntem constiienti de aceasta hrana spirituala pe care o primim, de ceea ce am primit la botez, vom fi adevarati martori ai lui Hristos care ne da tot ceea ce ne trebuie pentru a fi martorii Adevarului si a Pacii Lui intro lume de mincini, si intro lume de ura, si sa fim adevarati martori ai lui Dumnezeu celui Viu si a lui Dumnezeu celui Adevarat in aceasta lume in care orice fel de idee si de reprezentare se viseaza Dumnezeu.

Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi pe toti, si fratilor, va roga sa ma iertati pentru ca v-am facut aceasta cateheza, dar sa va rugati pentru noi, caci incercam sa profitam sa o facem acolo unde putem, pentru ca nu avem o cateheza la scoala, nu avem o cateheza in timpul sapatamnii, si avem din ce in ce mai putine cateheze sau de loc in cadrul familiei, si acesti copii au nevoie sa pastreze si sa transmita credinta in aceste conditii si vedeti aici ce comunitate numeroasa a venit de la Lyon si de la Grenoble pentru a accompania aceasta familie in aceasta Sfanta taina a Botezului.

Hristos a inviat!
Adevarat a inviat!
Cateheza a PS Siluan in timpul unui botez in anul 2004, intr-o manastire din Franta.
Publicat de Corina Oana

Icoane ale tuturor sfinţilor de peste an