joi, 7 iulie 2011

Părintele Arsenie Papacioc

Părintele Arsenie Papacioc - Ați auzit de iad, dar nu-l cunoașteți

Părintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic român în viață. A făcut parte din “generația de aur” a teologilor români, a fost prigonit și închis de comuniști. A stat în pustie cu părintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Mănăstirii “Sfânta Maria” - Techirghiol.

Deși are 91 de ani, deși chinuit de boli trupești, părintele încă mai slujește. Când am poposit la Techirghiol, părintele
Arsenie Papacioc era treaz încă de la ora 4.00 dimineața, iar la ora 5.00 era deja în altar. Părintele Arsenie Papacioc a slujit Sfânta Liturghie și apoi pomenirea morților. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de brațul unei maici, căci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-și împărți puținul timp celor care se înghesuie la ușa sa, a renunțat să mai mănânce. A primit în chilia sa două femei, venite să-i ceară sfatul. Una dintre ele ne-a mărturisit că fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plămâni și că medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire. Părintele i-a spus însă că va scăpa cu zile. Oamenii spun că duhovnicul este văzător cu duhul.

Am intrat și noi pentru a-i oferi câteva exemplare din “Lumina”. A primit ziarul cu bucurie și ne-a binecuvântat. Am fost invitați în biserică, acolo unde
părintele Arsenie Papacioc ne-a vorbit despre ceea ce trebuie să facem pentru a ne mântui. La final a păstrat preț de câteva clipe un moment de tăcere, apoi a spus: “Așa-i că e greu când taci, dar să nu taci, să vorbești tăcând!”. A ieșit din biserică sprijinit de același braț. S-a oprit în pridvor și ne-a rugat: “O rugăminte mare, dar e greu dacă nu se împlinește - sărutați pe Sfânta Parascheva și din partea mea”.

Din învățăturile părintelui Arsenie
Papacioc

“M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul ăsta aș putea să vă văd și inimile. Faptul că vă aflați aici dă de înțeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai rațional. Aș vrea să discutăm despre ceva care să vă pună în mișcare. Nu teorie, tipic, tipic, și la inimă, nimic. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mică abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai mică abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm duhovnicul și să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credința rămâne în picioare. Cel mai mare câștig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni. Dragii mei, nu se ajunge să străbați distanțe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă ați auzit de iad. Ați auzit, dar nu-l cunoașteți! Apucați-vă de acum de a cunoaște mai întâi Raiul. Vă cunoașteți după identitatea din buletin, dar nu vă cunoașteți inimile, posibilitățile.


Dumnezeu ne-a creat numai pentru El


Dragii mei, ființa omenească este cu totul superioară întregii creații. Umanitatea e superioară îngerilor. Dumnezeu a creat îngerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru că sunt curați. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca să fim împreună cu El în vecii vecilor, iar pentru așa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat înger păzitor, pe care l-ați uitat! Dar n-ați simțit pe dracul pe spinare ca să vedeți cât de important e îngerul păzitor împotriva lui. Se spune că este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină. Îngerul ăsta are o misiune grozav de importantă. Toate gândurile și cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de înger la Dumnezeu.


Nu exista păcat mic

La o conferință, primeam bilete. Și-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat și mai mic decât al lui. Adam n-a făcut altceva, decât a mușcat dintr-un măr. N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existența puterii divine, dar n-a ascultat. Și a răsturnat cerul și pământul. Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze ființa omenească. Și ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putința de a ne îndumnezei. Noi, niște ființe în dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi și unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebați, dăm voie animalului ăstuia din noi să lucreze?


Parintele Arsenie Papacioc - Moartea nu vine să-i faci o cafea

În viața mea, am fost la multe căpătâie de muribunzi. Țipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Și toți aceștia doreau să mai trăiască o zi. Ziceți că-i puțin… dar să vedeți, când se oprește răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiția divină e încadrată de marea iubire divină, și ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp și o suspinare poate să fie o rugăciune. Și un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decât coșul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, și nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu - ne ține o viață întreagă! Dacă am găsi cu putință să întrebăm pe cei de sus - ce v-a costat de ați ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puțin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.


Dacă nu poți să-ți iubești vrăjmașii, măcar să nu-i urăști

A iubi vrăjmașii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorbă cu multă lume, am simțit că-mi spun - părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc dușmanii. Vedeți ghearele drăcești care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poți să-ți iubești vrăjmașii, măcar să nu-i urăști, și nu mai ești în baltă, ci pe treaptă. Să facem puțină cântăreală negustorească... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinți în educația religioasă. Iadul e o mare realitate! Și dacă nu ierți, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, și-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Și nu stai acolo un timp, ci o veșnicie! Dați-va seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferința fizică te macină, ci și faptul că ești rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veșnicie. Te îngrozește veșnicia asta, mai fraților! Te plictisesc de multe ori chiar niște bunătăți, că te saturi de ele.


40 de ani erau un timp și nu o veșnicie


Unui oarecare ins i s-au descoperit suferințele din iad. Până la glezne era unul în foc și țipa groaznic. Și l-a întrebat ăsta - de ce țipi așa? Pentru că veșnic sunt în focul ăsta! Și a mers de a dat de altul care era în foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Și a spus: cu mult mai mult sunt în foc decât alții, dar mă bucur când se mai face câte unul din neamul meu preot, și peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeți, psihologic, 40 de ani erau un timp și nu o veșnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.


Fraților, la judecată vom fi întrebați: de ce n-ai iubit? Pentru că am dușmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptați, de ce nu vreți să cereți harul lui Dumnezeu? Când vin ispite de tot felul, strigați la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stați în virtutea inerției, trăiți fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va înțelege, vrea să vă ajute. Ne urmărește pentru că ne iubește. Hai să ne iubim!”


Nu fă cruce cântând ca la mandolina!

Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toată înălțimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul și duci la umeri, toată lățimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci așa, ca și cum ai cânta la mandolina, atunci nu știu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi.


de Monica DUMITRESCU
Sursa: Ziarul Lumina

joi, 16 iunie 2011

Cuvinte şi sfaturi care plac sufletului....



Părintele Porfirie

"Să nu te indignezi, nici măcar în tine, pentru nici o acuzaţie nedreaptă ce ţi s-ar aduce. Este un lucru rău. Şi răul începe prin gânduri rele. Când te amărăşti şi te indignezi, fie doar cu gândul, îţi strici atmosfera duhovnicească. Impiedici Sfântul Duh să lucreze şi îngădui diavolului să mărească răul. Tu trebuie să te rogi totdeauna, să iubesti şi să ierţi, alungând de la tine orice gând rău."

"Nu trebuie să-ţi duci lupta creştinească cu predici şi contestaţii, ci cu o adevărată iubire ascunsă. Când contestăm, ceilalţi reacţionează. Când îi iubim, sunt mişcaţi şi-i câştigăm. Când iubim, credem că noi le oferim ceva celorlalţi pe când, în realitate, întâi ne oferim nouă înşine. Iubirea cere sacrificii. Să sacrificăm cu umilinţă ceva de-al nostru, care în realitate este al lui Dumnezeu."

"Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă pentru a adormi la loc. Să te ridici, să îngenunchezi în faţa Celui Răstignit şi a Sfinţilor şi să te rogi smerit şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi."

"Să te rogi fără nelinişte, în pace, cu încredere în grija şi iubirea lui Dumnezeu. Nu te osteni când te rogi.[...] Să-l rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Sa.[...] Să faceţi câte metanii puteţi în rugăciune, chiar dacă asta vă oboseşte. Când rugăciunea este însoţită de sacrificiul nesilit, se face mai plăcută şi mai roditoare în faţa lui Dumnezeu."

"Omul lui Hristos trebuie să-L iubească pe Hristos, şi când Il iubeşte pe Hristos, scapă de diavol, iad şi moarte."

"Să fim smeriţi, însă să nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcană a diavolului, care aduce cu sine deznădejdea şi delăsarea, în vreme ce adevărata smerenie aduce cu sine nădejdea şi lucrarea poruncilor lui Hristos.[...] Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi trimită sfânta smerenie. Nu pe aceea care spune 'sunt cel din urmă, sunt nimic.' Aceasta e smerenie diavolească. Smerenia cea sfântă e dar de la Dumnezeu. Dar. Harismă. Nu provine din strădaniile noastre. Pregăteşte-te şi cere-I lui Dumnezeu acest dar sfânt."

"Deschide-ţi inima cu simplitate, nesilit, spontan, înaintea Domnului nostru.[...] Să fii plăcut. Să iubeşti tăcerea, pentru că doar astfel inima ta va vorbi lui Hristos. Spune vorbe puşine, dar cu miez. Să iubeşti osteneala trupului şi oboseala, fiindcă acestea întăresc trupul şi sufletul deopotrivă.[...] Tăcerea să-ţi fie tainică, adânc în inimă. Nu-ţi vădi tăcerea să o priceapă toţi. Spune două-trei cuvinte, dar lăuntric nu conteni a te ruga Domnului pentru toţi."

"Să spui mereu adevărul. Să faci totul cu calm. Să te rogi pentru a deveni mai bun."

"Să faceţi mereu binele, fiindcă altminteri e vai de voi!"

"Şi deşi de mic copil făceam multe păcate, când m-am reîntors în lume am continuat a face păcate, care până astăzi s-au înmulţit foarte mult. Lumea însă m-a luat de bun şi toţi strigă că sunt sfânt. Eu însă simt că sunt cel mai păcătos om din lume."

"Astăzi oamenii caută să fie iubiţi şi de aceea eşuează. Corect e să te intereseze nu dacă ei te iubesc, ci dacă tu Il iubeşti pe Hristos şi pe oameni. Doar astfel sufletul îţi este împlinit."

"Să-L rogi pe Dumnezeu să te facă vrednic de iubirea Sa.[...] În rugăciunea ta să-I ceri lui Dumnezeu să se facă voia Sa pentru tine. Acest lucru îţi este cel mai de folos."

"Când te înhaţă satana şi te apasă, să nu rămâi nemişcat, aşa cum rămân unii ce devin melancolici şi cad pe gânduri ore întregi, ca şi când i-ar preocupa probleme importante, deşi nu e vorba despre aşa ceva, ci pur şi simplu sunt robiţi de satana. Să fii pregătit să reacţionezi, să te opui, să respingi asediul satanei, aşa cum pe un om pe care il prind răufăcătorii şi-l blochează, face o mişcare bruscă şi, dând din mâini îl împinge, scapă din strângerea lor şi se îndreaptă spre altă direcţie, spre Hristos, care îl eliberează."

"Zădărnicie e tot ce iei din egoism. Veşnicie este tot ce dai din iubire. Iar cea mai generoasă veşnicie este să primeşti cu iubire, pentru a dărui bucuria reciprocităţii aceluia ce ţi se oferă cu iubire."

"Când te rogi pentru un om pe care îl muncesc patimi păcătoase, să nu i-o spui, fiindcă diavolul va afla şi va ridica îndârjire în sufletul tău şi astfel rugăciunea ta nu va da rod. Să te rogi pentru acel om în taina, şi astfel rugăciunea ta îl va ajuta."

"Să nu te necăjeşti, măi, niciodată. Hristos a înviat ca să ne dea multă iubire şi bucurie, încă de pe acum. Aşadar, de acum să începem să participăm tot mai intens la ziua luminată a Împărăţiei iubirii lui Hristos, unde nu se înserează niciodată."

"În taină îmbrăţişează-ţi în inima-ţi întreaga obşte şi întreaga Biserică. Nu te lupta cu ceilalţi, nici nu încerca să faci să dispară sau să corectezi cusururile celuilalt. Iubeşte-l aşa cum e, cu defectele sale. Domnul se va îngriji de acestea. Să-ţi sfinţeşti tăcerea, să nu fie neroditoare."

"Nu mi-e frică de iad şi nu mă gândesc la rai. Ii cer numai Domnului să fie milostiv cu toată lumea şi cu mine."
- Cuvioase, spuneţi ceva despre viaţa duhovnicească.
- Oricine nu se pocăieşte, va fi pierdut.
- Acesta e un cuvâ
nt greu, cuvioase.

- Ţi-l voi spune încă o dată: oricine nu se pocăieşte va fi pierdut."


"Mai întâi iartă-i pe aceia care te întristează."

"Fii atent, căci trebuie să ne luptăm până când ne vom da ultima suflare. Fii cu băgare de seama."

"Să nu stai în spaţii închise, ci să ieşi în mijlocul naturii."


"Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că atăta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic."

"Iubiţi-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vieţii. Toate cele frumoase sălăşluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristeţea, melancolia, mânia, supărarea, amintirea rănilor ce le-am primit în viaţă, a greutăţilor şi a ceasurilor de agonie. Iubiţi-L pe Hristos şi să nu vreţi nimic în locul iubirii Lui".

"De nu va veţi reveni şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împăraţia cerurilor".

"Mănăstire poate fi şi casa ta, numai să vrei. Nu e cu nimic diferită de o mănăstire. Este de-ajuns să faci ce-ţi spun. Nu locul face mănăstirea, ci felul în care vieţuieşti. Du-te acum, roagă-te şi fii răbdător în toate".

"Să nu încerci să arunci relele din tine în exterior ci, mai bine, deschide-ţi poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, şi-atunci se vor risipi şi negurile ce s-au înstăpânit în tine".


"Fii atent cum te nevoieşti. Nevoieşte-te cu smerenie şi nu aşa cum faci tu, cu încrâncenare. Încet-încet fiule, şi cu smerenie. Altminteri păcătuieşti", îmi spunea Bunicuţul.

"Fiule, de Hristos trebuie să ne apropiem nu de teama că nu ştim ce va fi după ce vom muri. Lui Hristos trebuie să-I deschidem inimile noastre şi, aşa cum tragem perdeaua, lăsând soarele să intre în casă, trebuie să-L lăsăm şi pe Hristos să vină la noi şi să-L iubim cu iubire adevărată. În felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El".

"Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernământul; discernământul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urmă aduce înaintevederea".

"Trebuie să-ţi spui mereu acestea: "Doamne, cei ce se îndepărtează de Tine se pierd." Notează-ţi aceste cuvinte, ca să le ţii minte, căci sunt pline de înţeles."


"Să fii bun şi ascultător. Să ai răbdare cu ceilalţi, să nu te necăjeşti, să nu fii prea sensibil, să fii destoinic în munca ta. Să nu vorbeşti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, dacă nu eşti întrebat. Să fii un exemplu demn de urmat, în drumul spre Hristos."

"Să mergi la biserică în mod regulat, să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti des şi-atunci vei scăpa de toată frica şi ţi se vor tămădui toate rănile sufleteşti."

"Te povăţuiesc să ai mereu dragoste pentru toţi. În primul rând dragoste. apoi toate celelalte."

"Trebuie să iubim cu inimă curată şi tot astfel trebuie să ne rugăm."

"Nu vreau să te apropii de Dumnezeu din pricina că te temi de moarte. Vreau să te apropii de El cu multă dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seamă, fiule."

"Când uneori începe să-ţi fie frică, aşa cum spui, aceasta se întâmplă din pricina că nu Îl iubeşti îndeajuns pe Hristos. Asta e totul."

"Să te rogi şi să iubeşti. Să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să-i iubeşti şi pe semenii tăi. Nu vezi câte poate face dragostea lui Hristos? Să nu te întrebi în sinea ta dacă te iubesc ceilalţi. Dacă-i iubeşti tu primul, să ştii că atunci şi ei te vor iubi deopotrivă."

"Ca să fii iubit de ceilalţi, mai întâi trebuie să-i iubeşti tu."


"Când se revarsă asupra noastră Harul cel dumnezeiesc, rugăciunea noastră devine cu totul curată. Să te rogi neîncetat, zi şi noapte, chiar şi când dormi în pat."

"Nu trebuie să-i silim pe alţii să meargă la Biserică. Hristos a spus: Cine voieşte, să-Mi urmeze Mie."

"Oricât ai fi de obosit să nu uiţi niciodată, seara înainte de culcare, să faci rugăciunile de seară."

"Să nu te rogi lui Hristos să-ţi ia bolile, ci să dobândeşti pacea, lucrând rugăciunea minţii şi fiind răbdător. Astfel vei avea mare folos".

"Roagă-te şi nu te supăra. Roagă-te şi fii răbdător."

"Când citeşti Sfânta Scriptură, căci trebuie să o citeşti necontenit spre a te lumina, Vieţile Sfinţilor sau alte cărţi bisericeşti, de găseşti o propoziţie sau un cuvânt ce te-a impresionat, zăboveşte mai mult în acel loc şi vei vedea că mult te vei folosi."

Când i-am spus că nu ţin minte tot ce citesc, Păr. Porfirie mi-a spus acestea: "Să ştii, fiule, că toate ni se depozitează în memorie, iar când Hristos socoteşte că a venit ceasul potrivit, le dezvăluie."

"Cand citesti sa incerci sa citesti limpede, astfel incat sa se auda si ultima litera a fiecarui cuvant. La fel sa procedezi si cand canti la biserica sau cand te rogi, fiindca astfel te obisnuiesti sa fii corect si smerit in toate, in cuget, in cuvinte si in fapte."

"Când cânţi, să cânţi smerit, fără să faci grimase, fără să faci mişcări dezordonate şi fără să tot salţi psaltirea. Să priveşti mereu spre analog şi să nu discuţi cu cel de lângă tine. Să trăieşti ceea ce cânţi, fiindcă doar astfel cele cântate se transmit celor adunaţi în biserică la slujbă."

"Cu cât se află omul mai departe de Dumnezeu, cu atât mai mult este necăjit şi chinuit de felurite lucruri. Trebuie să mergem la duhovnic de fiecare dată când ne chinuie ceva."

"Să te spovedeşti periodic şi temeinic, fiindcă, chiar de-ai fi Patriarh, dacă nu te spovedeşti, nu te mântuieşti."

"Să nu vă preocupaţi de cele de pe urmă, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindcă să ştiţi că, atâta timp cât Îl avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vătăma cu nimic."

"Fii atent la mine. Şi iadul şi satana şi Raiul, toate sunt adevărate. Eu însă nu vreau să te temi de ele, sau să te gândeşti la ele aşa cum faci tu. Vreau să-L iubeşti pe Hristos, Care este Totul. Atunci, oriunde te vei afla, nu te vei mai teme de nimic din toate acestea. Vei avea toate lucrurile bune, fie că te afli aici, fie că te afli altundeva. Da, Hristos ne aşteaptă şi, îndată ce ne vom deschide inima cât de puţin, El va pătrunde în ea de îndată şi vom avea parte de toate cele bune. Este întocmai ca soarele. Când tragi fie şi puţin perdeaua, lumina pătrunde imediat în odaie, iar razele sale ne încălzesc."

marți, 7 iunie 2011

Cuvint Pentru Tineri


Ştiinţa ne lasă închişi în descrierea vieţii noastre, ea nu explică nimic, descrie numai legile lucrurilor, mai mult, pe cele ale lucrurilor materiale. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală. Omul e o taină de necuprins, de nedefinit, fiecare om este altul decât altul aşa încât nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă, aşa cum pretind oamenii de ştiinţă.
Fiecare persoană este o mare taină, o taină care mă înalţă, care îmi dă o bucurie. De-aş avea lumea toată, dar nu am o persoană atentă faţă de mine, aş fi cel mai nefericit om. Deci ce mare lucru este persoana şi cine o poate defini? Ştiinţa, nu cred ca mai pretinde astăzi să poată defini o persoană.

Însă şi apariţia omului este o taină. Eu nu cred că omul a ieşit din maimuţă. Cu cât mă duc mai îndărăt, cu atât văd un om superior omului de astăzi. Omul de dinainte avea o înţelegere a lucrurilor tainice. Cine îi poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei? Cu cât te duci mai înapoi, cu atât dai de oameni mult mai înţelepţi decât oamenii de azi. Unde a ajuns ştiinţa aceasta a Occidentului? A ajuns la o aşa numită practică a tehnicii, a civilizaţiei, s'au dezvoltat cele materiale, dar cele materiale ...

Am fost astăzi la Cernica şi am trecut prin marginea oraşului. Am vazut nişte blocuri teribil de lipsite de simţul estetic, de simţul spiritualului, din care omul a dispărut, a dispărut taina.

Poporul recunoaşte taina în toate; fiecare lucru, chiar şi cel material e taină. Ce superficialitate trăieşti astăzi când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor, cu tehnica lor. Pentru ţăranul care făcea o fântână, făcea un gard, era mai complicat, dar el ştia că dincolo de lucruri toate sunt o taină mare ... Pe când oamenii de azi nu mai au nimic decât această tehnică, ei nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor. Dacă nu e decât lumea aceasta cu dependenţele ei, cu legile ei, totul ar fi fără de sens. Dacă oamenii mor rând pe rând, definitiv, şi apar alte generaţii ce mor definitiv, atunci ce sens ar mai fi aici? N'ar fi nici un sens.

Spune Sf. Grigore de Nazianz: nu se poate să fi fost cândva când n'a fost nimic. Unii oameni de ştiinţă spun că n'a fost nimic şi s'a creat ceva din nimic. A fost întotdeauna ceva care nu are început, nu are cauză. De la Acela sunt toate, în Acela sunt cauzele lucrurilor. Deci trebuie să fie perfect, desăvârşit, conştient şi trebuie să fie deasupra legilor, absolut nesupus legilor. Acesta este Dumnezeu care are puterea să creeze din nimic, nu din Sine, căci dacă ar fi din Sine ar fi toate perfecte. Şi mai ales El trebuie să aibă caracter de persoană. Dar nu poţi să gândeşti persoana fără persoană, trebuie să fie o persoană care iubeşte şi care să te iubească. Şi ce iubire mai înaltă decât între Tată şi Fiu! Fiind doi care se iubesc, iubirea lor e perfectă numai atunci când iubesc pe al treilea şi fiecare din ei are o bucurie cu mult mai mare când are pe altul şi se bucură împreună de celălalt. Şi iată că învăţătura despre Sfânta Treime apare inevitabilă.

Eu cred în maturizarea omenirii, dacă aceasta mai este posibilă, în întoarcerea ei la înţelegerea tainei lucrurilor, văzând neputinţa ştiinţei de a explica totul. Şi de fapt ce poate crea ştiinţa cu adevărat? Tot lucruri moarte. Eu cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco cu această ştiinţă exactă, care poate să ducă la sfârşitul lumii.

Credinţa este ştiinţa adevărată. Aceasta este ştiinţa adevărată, ştiinţa tainei care răspunde aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit. Niciodata nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet, trebuie să înaintezi la infinit în această cunoaştere. De aceea Ortodoxia este cu mult mai înaltă decât Occidentul care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa mărginită a nu ştiu căror secte. În Occident creştinismul a intrat într'o lume barbară. În răsărit a intrat într'o lume care depăşise toate posibilităţile filozofiei ce nu o satisfăceau, aducând cu sine taina persoanei, Evanghelia, Biblia în general. Spunea un protestant: noi n'am înţeles din creştinism decât să nu furi, să nu ucizi, că înainte furam şi ucideam.

Dar ce minunat este creştinismul! Poate fi depăşită vreodata Biblia? Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan? Eu aş vrea să lucrez acum, dacă îmi ajută Dumnezeu, la un studiu despre Hristos în epistolele Sfinţilor Apostoli. Câtă bogăţie şi profunzime în aceste scrieri. Ce sunt filozofiile pe lângă epistolele lui Pavel? Cioran spune că a fost un epileptic (dar cum poate un epileptic să scrie aşa ceva?), că a nesocotit pe marii filozofi ai antichităţii. Dar ce-mi explică mie marile filozofii ale antichităţii? Ce-mi explică Platon? Ce-mi dau filozofiile occidentale care pierzând spiritul tainei spun ca Dumnezeu e distant, că nu are nici un rol în viaţa noastră. Câţi oameni se hrănesc cu această filozofie? Un mic grup care pretindea că cugeta. Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii viaţa oamenilor. Acesta este creştinismul. Eu cred că aici este credinţa, în sesizarea tainei lucrurilor. Iar taina supremă este persoana. Persoana care iubeşte. Credinţa este adevărata ştiinţă. Nu poţi despărţi ştiinţa de credinţă. Ştiinţa care nu are credinţă nu e ştiinţă.

- Părinte, care credeţi că fi rolul ortodoxiei româneşti în revitalizarea spirituală a poporului?

- Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început. Poporul român s'a precizat ca popor român prin creştinism. Se vorbeşte în faptele Apostolilor de un vis al lui Pavel, în Troia. I se arată un macedonean care îi spune: Treci Bosforul şi te du că se deschide o poartă nouă. Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma. La Roma a mers Pavel abia după aceea, când este dus, legat şi închis; aici nu s'a vorbit vreo două sute de ani de creştinism în limba latină ...

- Vreţi să spuneţi că pentru prima dată limba latină s'a vorbit aici?

- Pavel spune că Filippi era colonie romană, iar noi avem termenii latini de aici şi nu de la Roma.

- Ai noştri proprii?

- Da, exact. Înainte de cei care s'au format la Roma. Eu zic aşa că suntem protolatinitatea. Nici o limbă vorbită nu este atât de latină ca limba noastră şi atât de aproape de limba latină scrisă. De ce noi am rămas latini după ce am fost sub stăpânire romană cam o sută şi ceva de ani? Aşa de repede îşi pierde un popor limba? De ce nu au devenit latini grecii, cei din Asia Mică sau cei din Egipt, de ce numai noi am rămas latini? Eu cred că tracii aceştia erau protolatinitatea, şi se întindeau foarte departe, din Bitinia până în Frigia şi s'au extins în Balcani până la nord de Carpaţi. Datorită împrejurărilor sau poate prin modul nostru de a fi prea îngăduitori, ne-am înpuţinat teritoriul.

Noi avem cuvintele latine cele mai substanţiale şi cele mai pline de sevă. Noi zicem ''Atotţiitorul,'' traducerea exactă după ''Pantocrator'', în Occident se spune ''Atotputernicul'' care e mai rece. ''Atotţiitorul'' parcă te îmbrăţişează. Noi zicem ''Tată'', ei zic ''Pater.'' Tată e parcă altfel. Noi zicem ''Fecioară'' ei zic ''Virgo'', mai fizic. Ei zic ''regnum'', ''stăpânire'', noi zicem ''împărăţie'', parcă mai plină de mister, de basm; noi zicem ''biserică'' - ''basiliki'', clădire împărătească, ei zic ''Ecclesia'' care a trecut de la Roma la toate popoarele din Occident, însă la noi nu. Noi avem o limbă latină, dar proprie.

- Unicitatea noastră este aceea de popor latin ortodox?

- Noi am rămas un popor de legătură între Occident şi Orient, reunim luciditatea latină şi sentimentul acesta de Taină al Răsăritului. Slavii au şi ei acest sentiment, dar au şi ceva neluminat. Noi vorbim foarte mult de lumină, noi spunem lumii lumina. În basmele noastre e atâta bunătate şi lumină. Păcat că intelectualii noştri nu s'au aplecat asupra spiritualităţii poporului nostru.

- Despre ''Mioriţa'' ce ne puteţi spune?

- Mioriţa este Hristos şi sufletul omenesc. Cei trei ciobani - cel care are oi mai multe cred că este Hristos, iar ceilalţii doi Pilat şi evreii. Şi El are ca mireasă pe sufletul omenesc. Iată cât de adâncă este ''Mioriţa.'' Se simte că poporul nostru este un popor creştin.(.....)

- Părinte, vorbiţi-ne despre sfinţenia căsătoriei.

- Familia sfântă. Sfinţii părinţi au laudat la fel de mult sfinţenia căsătoriei ca şi monahismul. Pe de o parte, se recunoaşte că Dumnezeu a creat pe om, bărbat şi femeie. Omul întreg este bărbat şi femeie şi de fapt, în căsătorie se depăşeşte plăcerea pur trupească; vin atâtea griji, o mână de copii ... Trebuie depăţit acest trupesc. Totuşi este şi această împlinire legătura completă. Eu cel puţin aşa am trăit în viaţa de familie: nu mai e viaţa mea întreagă. Câtă sensibilitate în iubirea unuia pentru altul. Se poate scrie o carte despre sfinţenia căsătoriei ...

În Occident nu mai există căsătorie. Li se pare importantă homosexualitatea. Nu mai înaintează omenirea, nu se mai înmulţesc oamenii. În Suedia numai 3% se căsătoresc, trăiesc aşa ... În Olanda vezi bărbat şi femeie împerechindu-se în vitrină. În America s'a legalizat homosexualitatea, drogurile. Unde a ajuns omul? Nu mai au nici o înţelegere a tainei.

- Recunoaşterea oficială o homosexualităţii nu e acea urâciune apărută în faţa lumii în Apocalipă?

- Cred că da. Zice şi Sf. Apostol Pavel în cap. I, Romani. Oamenii au ajuns nebuni: ''asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti s'au aprins în pofta lor unii după alţii, bărbaţii cu bărbaţii, săvârşind ruşinea şi luând răsplata cuveniă rătăcirii lor. Şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea trupească, cu cea împotriva firii.''

Să fim creştini şi să ne ţinem de această unitate, unitate care ne-a dat o singură viaţă. Astfel nu mai eşti întreg. Am spus-o şi în ''Dogmatică'': omul întreg e bărbat şi femeie. Bărbatul singur nu e om întreg, femeia singură nu e om întreg, numai împreună sunt om întreg. Şi cât de împuţinat eşti, după ce nu mai ai femeie ... Cine te iubeşte? Te iubeşte soţia, te iubeşte bărbatul. Astfel că totul e comun: nu se mai socoteşte că asta e al meu, ăsta e al tau. El are grijă de ea, ea are grijă de el. E imitaţia Sfintei Treimi într'un fel. E o fiinţă în două persoane, ca o unitate deplină.

Părintele Stăniloae - Cuvinte Pentru Tineri din ''Vestitorul Ortodoxiei'' nr. 189, 1997

Icoane ale tuturor sfinţilor de peste an